Articol de Alexandru Stanciu - Publicat marti, 18 august 2026 22:34 / Actualizat marti, 18 august 2026 23:16
Mihai Stoica (61 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a vorbit despre viitorul lui Dan Petrescu (58 de ani). „Bursucul” a fost prezent în loja roș-albaștrilor la victoria de luni seară contra celor de la FC Botoșani, scor 3-2.
Dan Petrescu s-a confruntat cu grave probleme de sănătate în ultimul an, motiv pentru care a demisionat de la CFR Cluj în vara lui 2025.
De la începutul acestui sezon, Dan Petrescu a revenit în atenția publică, fiind prezent la mai multe meciuri ale celor de la FCSB, fapt care a stârnit speculații privind o eventuală colaborare în viitor.
Mihai Stoica, despre viitorul lui Dan Petrescu: „Va antrena din vara anului viitor”
„Dan Petrescu... ca să fie lucrurile clare. Dan Petrescu va antrena din vara anului viitor. Până atunci, nu. Îl rog să vină alături, nu să antreneze, ci să ne mai dea o mână de ajutor, dar a zis cu nu vrea să amestece meseria de antrenor cu alta şi că va antrena din vara anului viitor.
Nu-i place să preia o echipă în timpul campionatului și că din vara anului viitor vrea să antreneze. Mi-a explicat foarte clar, vrea să meargă undeva unde poate să facă strategia, să aducă jucătorii pe care îi place. Nu există meci pe care să nu-l vadă, nu doar că vine pe stadioane. Nu există meci să nu-i scriu în timpul meciului și să nu se uite”, a dezvăluit Mihai Stoica la Prima Sport.
GALERIE FOTO. Dan Petrescu, Gică Hagi, Edi și Anghel Iordănescu, prezenți la FCSB - FC Botoșani
Dan Petrescu s-a confruntat cu probleme grave de sănătate în ultimele luni, iar fostul internațional român a stat departe de atenția publică în această perioadă.
Dan Petrescu a activat ultima dată la CFR Cluj, pe care a pregătit-o, în cel de-al patrulea său mandat în Gruia, în perioada aprilie 2024 - august 2025.
De-a lungul carierei, Dan Petrescu le-a mai antrenat pe Jeonbuk, Kayserispor, GZ Hengfeng, Al-Nasr, Kuban Krasnodar, JS Suning, ASA Târgu Mureș, Al-Arabi, Dinamo Moscova, Unirea Urziceni, Wisla Cracovia, Sportul Studențesc și Rapid.
Dan Petrescu a cucerit de 5 ori titlul în Liga 1, prima dată cu Unirea Urziceni în 2009, și de 4 ori cu CFR Cluj: în 2018, 2019, 2020 și 2022.
Fundaș dreapta de meserie, Dan Petrescu și-a început cariera la Steaua și a mai evoluat apoi la Scornicești, Foggia, Genoa, Sheffield Wednesday, Chelsea, Bradford, Southampton și FC Național.
„Bursucul” are 95 de selecții la prima reprezentativă a României, alături de care a participat la Mondialele din 1994 și 1998 și la EURO 1996 și 2000.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Rusoaica Maria Sharapova, imagini needitate din vacanță! A ales destinația favorită a românilor