INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  GRECIA

Probleme pentru Charalambous și Pintilii: depunctarea și excluderea, printre sancțiunile posibile

Elias Charalambous // foto: instagram @levadiakos_fc
Elias Charalambous // foto: instagram @levadiakos_fc

Articol de - Publicat vineri, 21 august 2026 11:15 / Actualizat vineri, 21 august 2026 11:15

Marți, Elias Charalambous (45 de ani) și Mihai Pintilii (41 de ani), foștii antrenori de la FCSB, au debutat oficial pe banca celor de la Levadiakos, formație pe care au preluat-o în această vară, cu o victorie în fața lui Asteras Tripolis, scor 2-0, în Cupa Greciei, dar echipa acestora poate întâmpina probleme la Comisia de Disciplină.

După meci, adversarii au depus o contestație oficială, acuzând-o pe Levadiakos că a folosit un jucător fără drept de joc. Este vorba despre nigerianul Moses David Cobnan (23 de ani), extremă dreapta împrumutată în această vară de la formația rusă Krasnodar.

Levadiakos riscă excluderea din Cupa Greciei

Se pare că fotbalistul a fost trimis pe teren în minutul 71 de Elias Charalambous, deși, potrivit contestației, numele său nu ar fi figurat pe foaia oficială a meciului, notează publicația gazzetta.gr.

Decizia în acest caz va fi luată de Comisia de Disciplină săptămâna viitoare. Între timp, Federația Greacă de Fotbal a confirmat că tragerea la sorți pentru faza principală a Cupei Greciei se va desfășura conform programului stabilit, pe 25 august.

În cazul în care se va confirma că nigerianul a fost folosit ilegal, Levadiakos s-ar putea confrunta cu sancțiuni extrem de severe.

Pe lângă înfrângerea la masa verde și eliminarea automată din Cupa Greciei, Levadiakos riscă și o amendă cuprinsă între 8.000 și 40.000 de euro. Totodată, sursa menționată anterior notează că regulamentul intern prevede și depunctarea cu un punct în clasamentul campionatului.

Probleme pentru Charalambous și Pintilii: depunctarea și excluderea, printre sancțiunile posibile
Moses David Cobnan, jucătorul pe care Levadiakos l-ar fi folosit // foto: facebook @Levadiakos FC

Formatul Cupei Greciei presupune mai întâi disputarea tururilor de calificare, după care 20 de echipe intră în faza principală a competiției. Primele patru clasate se califică direct în sferturile de finală. Echipele de pe locurile 5-12 vor disputa un play-off pentru stabilirea celorlalte patru formații calificate în sferturi.

După primul meci oficial, Charalambous și Pintilii se pregătesc pentru primul meci de campionat pe banca lui Levadiakos. Formația lor va avea parte de un test important chiar în prima etapă, în deplasare cu PAOK Salonic. Partida este programată pe 23 august, de la ora 21:00.

Citește și:
Universitatea Craiova a ridicat acreditările Gazetei și amenință redacția. Răspunsul GSP
Superliga
Universitatea Craiova a ridicat acreditările Gazetei și amenință redacția. Răspunsul GSP
Sydney Sweeney a revenit într-o nouă reclamă controversată, doar în chiloți: „Bărbați în toată firea pariază pe culoarea lenjeriei mele intime”
Campionate
Sydney Sweeney a revenit într-o nouă reclamă controversată, doar în chiloți: „Bărbați în toată firea pariază pe culoarea lenjeriei mele intime”
Care va fi componența play-off-ului? » Supercomputerul a actualizat Top 6 în Superliga, după această etapă
Superliga
Care va fi componența play-off-ului? » Supercomputerul a actualizat Top 6 în Superliga, după această etapă
Corina Caragea se bucură de cadoul de lux primit de la șefii PRO TV, pe plajă în Hawaii: „M-am îndrăgostit din nou”
Media
Corina Caragea se bucură de cadoul de lux primit de la șefii PRO TV, pe plajă în Hawaii: „M-am îndrăgostit din nou”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (4)
Logan200fsr
Logan200fsr  •  22 August 2026, 10:05

Obisnuit ca la FCSB ca ciobanul sa faca echipa

dobrin
dobrin  •  21 August 2026, 17:11
Postat de ray51 pe 21 August 2026, 11:48

Cat de tont sa fi sa nu-ti cunosti lista de jucatori cu drept de joc?

Patronul e de vina ca nu le-a dat echipa pe foaie.

iuzerneim
iuzerneim  •  21 August 2026, 14:37

Eh, doar obiceiuri mai vechi, de cand de ocupa patronul de asta :)

Vezi toate comentariile (4)
Comentează