FOTBAL  »  Superliga  »  

Condescu: "Vreau minimum 7 puncte"

Articol de - Publicat joi, 11 septembrie 2008 00:00

Aflaţi pe o poziţie retrogradabilă, gorjenii au început deja să calculeze cum pot urca în clasament. Pandurii se bazeaz- pe faptul că în următoarele trei etape vor întîlni Gaz MEtan, Buzău şi CS Otopeni, dintre care ultimele două formaţii nu au acumulat nici un punct. „Noi am demonstrat-o, putem învinge orice echipă din România. Am bătut CFR-ul şi Dinamo în trei zile chiar pe terenurile acestora, şi nu a fost o întîmplare. Putem obţine nouă puncte, avem o echipă care a demonstrat că se poate bate cu oricine, a comentat Eugen Neagoe.

„Este prematur să se vorbească despre echipele care sînt condamnate la retrogradare. Sînt unele formaţii care nu au o situaţie prea bună, însă este problema lor. Oricum, sînt meciuri grele cu echipe care se află şi ele pe poziţii nu prea bune. În mod normal nu se pot face calcule pentru meciurile ce urmează pentru că de multe ori te poţi păcăli la rezultate. Acum sper să ne iasă rezultatele”, a declarat preşedintele Marin Condescu.

Totuşi boss-ul gorjenilor speră ca elevii lui Neagoe să iasă neînvinşi în următoarele trei etape. „Vreau maxim de puncte, e şi normal. Cine nu şi-ar dori să aibă numai succese, dar nu se poate de fiecare dată. Cred, realist fiind, că vom obţine minimum şapte puncte. Cînd spun asta mă bazez pe echipă pentru că a început să joace. La Steaua cu puţin noroc puteam obţine un rezultat bun, însă ratările noastre au fost răzbunate de ei”, a spus Condescu.

„Ca să ne atingem obiectivul nu trebuie să pierdem puncte în următoarele confruntări. Cred că obţinînd cel puţin şapte puncte vom ieşi din subsolul Ligii I, acolo unde nu este locul nostru. Atuul nostru este echipa, omogenitatea şi valoarea individuală. Acum, Eugen are concurenţă mare pe posturi, are de unde alege, el ştie cel mai bine care este valoarea echipei. Cel mai bine e să-l întrebaţi pe el care este poziţia valorică a lotului în Liga I”, a concluzionat boss-ul gorjenilor.

Citește și:
Florin Prunea a văzut imaginile din lojă și a reaprins disputa: „Înseamnă că e închis la magazin la ora asta”
Superliga
Florin Prunea a văzut imaginile din lojă și a reaprins disputa: „Înseamnă că e închis la magazin la ora asta”
Ce s-a întâmplat pe gazon, dar mai ales în lojă, imediat după Rapid - Dinamo: „Aduceți penele!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, dar mai ales în lojă, imediat după Rapid - Dinamo: „Aduceți penele!”
Duelul galeriilor la Rapid - Dinamo » Toate mesajele apărute pe Arena Națională: „Singuri împotriva tuturor / Cu patron informator”
Superliga
Duelul galeriilor la Rapid - Dinamo » Toate mesajele apărute pe Arena Națională: „Singuri împotriva tuturor / Cu patron informator”
Chivu s-a desprins în Serie A și face anunțul războinic
Campionate
Chivu s-a desprins în Serie A și face anunțul războinic
Plățile cash vor fi limitate din 2027. România va impune o limită pentru plățile în numerar
Profit.ro
Plățile cash vor fi limitate din 2027. România va impune o limită pentru plățile în numerar
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Florin Prunea a văzut imaginile din lojă și a reaprins disputa: „Înseamnă că e închis la magazin la ora asta”

E cel mai bun din lume în domeniul lui și a răspuns la întrebarea: „Ce știi despre România?”


Comentarii (1)
 •  11 Septembrie 2008, 13:24

Condescule l-ai sustinut pe M.sandu la alegerile din frf,datorita tie s-a ajuns la haosul din fotbalul romanesc,te consider in aceiasi barca cu mafiotii si un tradator.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează