SPORTURI  »  TENIS  »  US OPEN

Premii istorice la US Open în 2026! Cât vor primi câștigătorii competițiilor de simplu

Premii istorice la ediția din 2026 a US Open/Foto: Imago Images
Premii istorice la ediția din 2026 a US Open/Foto: Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 21 august 2026, 17:34 / Actualizat vineri, 21 august 2026 17:39

Conducerea US Open a anunțat că va oferi premii istorice la ediția din acest an. Mai exact fondul total de premiere pentru ultimul turneu de Grand Slam din 2026 va fi de 108 milioane de dolari, adică o creștere de 20% față de anul 2025.

Ediția din acest an a US Open va avea loc în perioada 30 august – 13 septembrie. Cu 10 zile înainte de startul competiției, oficialii Asociației Americane de Tenis (USTA) au anunțat o majorare semnificativă a fondului de premiere.

US Open va oferi premii de 108 milioane de dolari la ediția din acest an

Mai exact, în 2026, la US Open, se vor oferi premii în valoare de 108 milioane de dolari. Campionii de la simplu vor primi câte 5,5 milioane de dolari, în timp ce jucătorii care vor pierde în primul tur vor pleca acasă cu o sumă importantă: 140.000 de dolari.

Potrivit BBC Sport, acest fond conține o contribuție de două milioane de dolari către un fond de asistență socială pe care tenismenii l-au cerut.

În 2026, „războiul” dintre jucători și turneele de Grand Slam s-a intensificat, una din marile nemulțumiri ale sportivilor fiind legată de premiile oferite. Chiar dacă bugetul de premiere a crescut la toate turneele majore, jucătorii au explicat că nu sunt interesați de un număr sec, ci de procentul pe care acele premii îl reprezintă din totalul încasărilor turneelor de Grand Slam.

Sportivii au cerut ca fondul de premiere să reprezinte 16% din veniturile turneelor majore, urmând ca până în 2030 să crească la 22%. În acest context, turneele de Grand Slam au anunțat înființarea unui Consiliu al Jucătorilor, care să participe la discuțiile cu liderii Australian Open, Roland Garros, Wimbledon și US Open și să reprezinte interesele sportivilor din circuitele ATP și WTA.

Conform sursei menționate anterior, USTA nu a publicat încă raportul financiar pe anul 2025, urmând să o facă înainte de startul meciurilor de pe tabloul principal. Este, însă, de așteptat ca US Open să satisfacă dorința jucătorilor referitoare la procentul pe care premiile îl reprezintă din totalul încasărilor.

Citește și:
Suspendări colosale pentru Paredes și Molina, amendă pentru Argentina! FIFA a anunțat sancțiunile
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Suspendări colosale pentru Paredes și Molina, amendă pentru Argentina! FIFA a anunțat sancțiunile
Portarul din Serie A, surprins pe aeroportul Otopeni alături de o româncă celebră!
Stiri extrasport
Portarul din Serie A, surprins pe aeroportul Otopeni alături de o româncă celebră!
Grupele și programul Cupei României Betano! Dinamo și Craiova în aceeași grupă, FCSB a avut mare noroc!
Cupa Romaniei
Grupele și programul Cupei României Betano! Dinamo și Craiova în aceeași grupă, FCSB a avut mare noroc!
Cea mai sexy hocheistă din lume, deconspirată de fani » Noul iubit este tot un sportiv
Stiri extrasport
Cea mai sexy hocheistă din lume, deconspirată de fani » Noul iubit este tot un sportiv
Gigant german cu zeci de hipermarketuri pregătește intrarea în România. A venit deja la București
Profit.ro
Gigant german cu zeci de hipermarketuri pregătește intrarea în România. A venit deja la București
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Portarul devenit celebru la Campionatul Mondial se românește cu românca Dana » Surprinși pe aeroportul Otopeni

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close