OPINII  »  EDITORIAL

Nu mai fluierați!

Ovidiu Ioanițoaia
Ovidiu Ioanițoaia

Articol de - Publicat sambata, 22 august 2026, 14:02 / Actualizat sambata, 22 august 2026 14:03

Craiova a dezamăgit în partida tur cu Ararat Armenia, iar Baiaram s-a înscris în nota generală a echipei. A jucat modest, sub așteptări. Dar a fost înlocuit abia în minutul 85, când publicul de pe „Oblemenco”, de regulă al 12-lea component al Universității, l-a fluierat copios.

Asta și pentru că, înainte de schimbare, Baiaram a dat două pase aiurea. A greșit el, însă și Coelho. Observând că atacantul său nu-i într-o zi fastă, antrenorul portughez trebuia să-l schimbe mai devreme. Să zicem prin minutul 60-65, părerea mea.

AltfeI, faptul că fanii, parte din ei, au huiduit la ieșirea lui Baiaram n-a surprins. De ceva timp, aceștia l-au luat la ochi pe fotbalistul respectiv și obișnuiesc să-l fluiere. Nu-i ușor de identificat motivul acestei atitudini, sesizabilă aproape la fiecare meci. Accesul nervos din întâlnirea cu KuPS, când Baiaram a tunat și a fulgerat, trebuie să-i fi montat pe suporteri. Să-i fi pornit împotrivă.

Dar nu cred să fi fost numai atât. Sunt convins că simpatizanților Universității nu le-a picat bine declarația lui Baiaram, repetată, că ar vrea să plece de la Craiova după ce va fi câștigat campionatul.

Nu mai fluierați!
Ștefan Baiaram

Cum Universitatea a luat titlul, ca și Cupa și Supercupa, toate trofeele puse în joc, una lume l-a perceput pe Baiaram ca pe un fotbalist mai degrabă ținut cu forța în Bănie, prizonier. A cărui dorință nu e să continue, ci să se transfere cât mai repede cu putință. Neîntârziat.

Aici a intervenit, s-o spunem pe cea dreaptă, și neîmplinirea încercată de Baiaram în momentul în care clubul a refuzat ofertele venite pentru el din Turcia, de la BașaKșehir, ca și, recent, de la Anderlecht, din Belgia. Propuneri atractive, de peste 4 milioane de euro de la Bruxelles, s-a auzit, pe care Universitatea nu le-a agreat.

Logic, ele au avut darul de a-l nemulțumi pe cel în cauză. De a-și pune cu atât mai multe întrebări cu cât Baiaram s-a însurat în luna iunie, casă de piatră! Sigur că i-ar fi surâs să se mute în Belgia și să ia de la Anderlecht un salariu măcar triplu, nu încape nicio discuție în acest sens. La fel de sigur e că refuzul clubului, care a cerut mai mulți bani, i-a lăsat un gust amar. L-a contrariat pe cel în cauză, l-a necăjit.

Acum, judecând lucrurile obiectiv, la rece, să remarcam că Ștefan Baiaram chiar și-a făcut datoria față de Craiova. În tricoul căreia a debutat pe 14 iulie 2019, în partida de 3-2 cu Academica Clinceni, dată la care, născut pe 31 decembrie 2002, încă nu împlinise 17 ani!

De atunci, a evoluat pentru formația alb-albastră de-a lungul a 8 sezoane, bifând 259 de meciuri în toate competițiile (211 în L1), cu 52 de goluri (41 în L1) și 25 de assisturi (23 în L1), cu 28 de jocuri și 8 goluri în cupele europene.

Iată că fidelitatea lui față de Craiova și suporterii acesteia nu poate fi pusă la îndoială. Orice ar pretinde gurile rele, Ștefan Baiaram și-a câștigat dreptul de a fi respectat și prețuit de fanii olteni. Chiar dacă uneori, am mai notat asta, n-a părut că se mobilizează suficient. N-a transpirat destul. S-a implicat prea puțin, superficial.

Împărtășesc opinia lui Pavel Badea cum că lui Baiaram nu i se cuvin înjurăturile cu care-l tratează unii spectatori și că ele trebuie să înceteze. Când te fluieră adversarii, te simți parcă îndârjit, te mobilizezi. Când te fluieră însă ai tăi, îți creează un sentiment de disconfort. De frustrare. Pe care, dacă-mi permiteți, Baiaram nu-l merită. Chiar deloc.

Citește și:
ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo
Superliga
ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo
„Dacă eram după bani, luam unul cu mai puțini copii!” » Replică tăioasă pentru cei care o acuză că s-a măritat din interes
Stiri extrasport
„Dacă eram după bani, luam unul cu mai puțini copii!” » Replică tăioasă pentru cei care o acuză că s-a măritat din interes
Ilie Năstase, despre performanțele lui David Popovici: „Noi ne gândim că le-a făcut pentru România. Nu! Le-a făcut pentru el”
Altele
Ilie Năstase, despre performanțele lui David Popovici: „Noi ne gândim că le-a făcut pentru România. Nu! Le-a făcut pentru el”
Tavi Popescu n-a scăpat! Pedeapsă anunțată în direct: „Trebuie să înțeleagă toți”
Superliga
Tavi Popescu n-a scăpat! Pedeapsă anunțată în direct: „Trebuie să înțeleagă toți”
FOTO PREMIERĂ în România. Abonamente de parcare în curtea hipermarketului. Autoritățile se pregătesc să înceapă discuții cu marile magazine. Kaufland a lansat deja abonamente, în capitală
Profit.ro
FOTO PREMIERĂ în România. Abonamente de parcare în curtea hipermarketului. Autoritățile se pregătesc să înceapă discuții cu marile magazine. Kaufland a lansat deja abonamente, în capitală

Comentarii (11)
fannU
fannU  •  22 August 2026, 15:28

Daca ati fi citit comentariile de pe profilele media sau site-urile asociate cu clubul nostru ati stii ca Baiaram si-a pus lumea in cap de la meciul cu Noah-ala in care s-a luat in coarne cu Radoi. I s-a tolerat acea iesire atunci-deh, talent si crescut in Banie-de catre conducere si suporteri. Dar mai toti avertizau ca trebuie sa demonstreze si in teren aceeasi rautate, daca nu, nu ii va fi bine. A livrat Baiaram intre timp?! Nu, nu a livrat. Cel putin nu pe masura fumurilor aratate. Ca a avut oferte.. poate da, poate sunt doar pastile aruncate de impresari; pana la urma Rotaru a vandut un Mitrita pe 2 milioane cand a simtit ca e prea mare pentru restul echipei (macar in mintea lui).Le-a facut vant gratis unor Ivan, Markovic, si ei copii teribili ai Craiovei cu n oferte..imaginare pana la urma, atunci cand fumurile acestora au depasit prea mult nivelul fotbalistic. L-ar fi dat si pe Baiaram, la 5 milioane il ducea personal cu avion privat. Ànderlecht i-a facut vant lui Chipciu de pe post asemanator ceva mai demult; cineva crede ca l-ar lua pe Baiaram , care are viteza mai mica si alearga de 2 ori mai putin pe meci decat o face Chipciu la 40 de ani?! Are talent, are inaltime, are fizic; dar mentalitate zero. Uite fapt: are 8 goluri europene, cel mai bun marcator all time e Cartu de nu ma insel, cu 11. Jucand cu no name-uri armene si bieloruse ar fi putut forta lejer intrarea in istorie. In schimb el face pe primadona..sa ia huiduielile ca imbold spre mai bine, nu ca afront.

Goe1999
Goe1999  •  22 August 2026, 15:26
Postat de Laspalmas pe 22 August 2026, 14:24

Jsta apreciere desi si Fane asta e cam lasa-ma sa te las. Mai mult sare coarda decat joaca barbateste. Tot intarzie sa se marurizeze desi scrieti ca tocmai s-a insurat.

Ce să se maturizeze? E pur și simplu un mârlan.

cita
cita  •  22 August 2026, 15:24
Postat de ionnis pe 22 August 2026, 15:00

Merita fluierat. La cati bani castiga ar trebui sa are terenul, dar el se plimba

De acord suta-n sută! Fluierături meritate, nu uitați vorba "vox populi, vox dei!"

Vezi toate comentariile (11)
Comentează