INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  NEWCASTLE - LIVERPOOL

Dramă târzie: Liverpool se salvează în minutul 90+9, după ce a fost condusă aproape tot meciul de „coțofenele” lui Jaissle

Newcastle - Liverpool // Foto: Getty Images +19   FOTO
Newcastle - Liverpool // Foto: Getty Images

Articol de - Publicat duminica, 23 august 2026 20:32 / Actualizat duminica, 23 august 2026 22:53

Newcastle a remizat cu Liverpool, scor 2-2, în meciul care a fost capul de afiș al primei etape din Premier League.

Newcastle, cu noul antrenor Matthias Jaissle la debut, a reușit să marcheze prin două contraatacuri executate perfect. Elanga a punctat în minutul 5 după o fază creată de Osula, iar Willock a punctat în minutul 58 după un atac creionat de Wissa.

Pentru oaspeți a marcat Cody Gakpo cu un șut la firul ierbii în minutul 55, iar golul care a adus un punct a venit la ultima fază: Szoboszlai l-a învins pe Hornicek de la punctul cu var.

Dramatism până la final! Liverpool obține un punct la ultima fază în deplasare la Newcastle

Imagini de meci Newcastle - Liverpool // Foto: Getty Images
Imagini de meci Newcastle - Liverpool // Foto: Getty Images
Imagini de meci Newcastle - Liverpool // Foto: Getty Images
Imagini de meci Newcastle - Liverpool // Foto: Getty Images
Imagini de meci Newcastle - Liverpool // Foto: Getty Images
+2 FOTO

Meciul de pe St James' Park a început cu un moment emoționant de reculegere în memoria regretatului Kevin Keegan, legendă în istoria ambelor echipe. După fluierul de start, Liverpool a preluat posesia balonului, iar Wirtz a amenințat pentru prima dată poarta în minutul 2.

Newcastle a cedat de bună voie posesia și a lovit pe contraatac în minutul 5: Osula a primit balonul în centru după un atac al „cormoranilor” și a început o cursă. Elanga s-a demarcat foarte bine în flancul drept, și-a depăși adversarul direct, a preluat balonul trimis de Osula și a punctat.

Meciul s-a transformat într-o partidă de uzură, cu un joc fragmentat. Wirtz a fost cel mai periculos jucător al „cormoranilor” și a irosit cea mai mare ocazie a oaspeților în minutul 18 atunci când a tras surprinzător din careu, iar Hornicek a parat. Osula a mai irosit o șansă bună în minutul 24, venită tot pe contraatac. Liverpool a avut posesia, dar a avut dificultăți să găsească drumul spre poartă.

Repriza secundă a început cu cele două formații mult mai deschise, iar în minutul 46 Liverpool putea profita de o degringoladă în apărarea gazdelor. În minutul 53 Cody Gakpo a trimis un semnal: a tras de la distanță puțin peste bara porții lui Hornicek. Peste doar două minute, Gakpo nu a mai ratat: olandezul celor de la Liverpool a tras din nou de la distanță. la firul ierbii și l-a învins pe Hornicek.

Doar 3 minute s-au bucurat „cormoranii” după această reușită. Joe Willock, intrat în repriza secundă, a reușit să aducă din nou Newcastle în avantaj, după un nou contraatac interpretat perfect de Wissa.

După acest moment jocul s-a liniștit. Liverpool a încercat să atace, dar nu a găsit soluții optime. Newcastle a mizat tot pe cartea contraatacului și mai putea marca în minutul 86 prin Wissa care a ratat singur cu Alisson.

La chiar ultima fază, Victor Munoz a căzut în careu la un duel cu Lewis Hall, iar „centralul” a arătat punctul cu var. Szoboszlai a transformat spectaculos, în stilul lui Alan Shearer, aducând tristețea în rândul „coțofenelor” care au scăpat victoria în minutul 9 al prelungirilor.

Clasamentul din Premier League

FINAL » Newcastle - Liverpool 2-2

Imagini de meci Newcastle - Liverpool // Foto: Getty Images
Imagini de meci Newcastle - Liverpool // Foto: Getty Images
Imagini de meci Newcastle - Liverpool // Foto: Getty Images
Imagini de meci Newcastle - Liverpool // Foto: Getty Images
Imagini de meci Newcastle - Liverpool // Foto: Getty Images
+2 FOTO

  • Click AICI pentru statistici!

  • Au marcat: Elanga 5, Willock 58 / Gakpo 55, Szoboszlai 90+9 (pen.)

  • Min. 90+9: Szoboszlai a executat și a marcat. Hornicek a ghicit colțul.

  • Min. 90+5: În ultimul minut al partidei, Victor Munoz a căzut în careu la un duel cu Lewis Hall, iar „centralul” a indicat punctul cu var

  • Min. 90: 5 minute de prelungire au fost arătate de la margine

  • Min. 86: Wissa a ratat singur cu Alisson!

  • Min. 66: Cody Gakpo a scăpat foarte bine pe contraatac, dar a făcut un dribling în plus, iar Thiaw a putut interveni

  • Min. 58: Joe Willock a intrat de pe bancă și a marcat! Wissa a creionat un nou contraatac și i-a pasat foarte bine lui Willock care a finalizat la lung

  • Min. 55: Liverpool a reușit să egaleze. Cody Gakpo a tras foarte bine de la mare distanță și l-a învins pe Hornicek cu un șut la firul ierbii

  • Min. 53: Cody Gakpo a tras foarte bine din afara careului. Balonul s-a dus puțin peste bara transversală

  • Min. 46: Ocazie mare pentru Liverpool! Hornicek a scos o lovitură de cap la un corner unde apărarea „coțofenelor” a fost surprinsă

  • Start în repriza secundă!

  • Pauză! 47-53 a fost raportul posesiei în primul act, 5-9 al șuturilor și 1-2 al șuturilor pe poartă.

  • Min. 37: Jocul este unul fragmentat. Până în acest moment gazdele au practicat un joc defensiv foarte bun care nu le-a permis „cormoranilor” să-și creeze ocazii

  • Min. 24: Ocazie mare pentru Osula! Fotbalistul a fost găsit cu o pasă filtrantă de Wissa, i-a luat fața lui Jaquet, dar a fost închis foarte bine de Alisson

  • Min. 18: Wirtz a tras surprinzător din interiorul careului, Hornicek s-a opus formidabil!

  • Min. 12: Liverpool a avut controlul balonului până în acest moment. Newcastle a optat pentru o tactică de contraatac

  • Min. 5: Newcastle a scăpat pe contraatac și a reușit să puncteze! Osula a sprintat foarte bine, Elanga s-a demarcat foarte bine, iar după o cursă l-a executat pe Alisson

  • Min. 2: Florian Wirtz a tras puternic, la firul ierbii, iar șutul a avut o traiectorie bună. Lewis Hall a blocat

  • După un moment emoționant de reculegere în memoria lui Kevin Keegan, partida a început! Oaspeții au avut lovitura de start

Newcastle - Liverpool, echipele de start

Newcastle (4-2-3-1) : Hornicek - Dedic, Thiaw, Botman, Hall - L. Miley, Steur - Elanga, Wissa, Barnes - Osula
Rezerve: Jaouen, Schar, Bamba, Toure, Murphy, Woltemade, Willock, Ramsey, Shahar
Antrenor: Matthias Jaissle

Liverpool (4-2-3-1): Alisson - Frimpong, Van Dijk, J. Jacquet, Kerkez - Szoboszlai, Gravenberch - Ngumoha, Wirtz, Gakpo - Isak
Rezerve: Mamardashvili, Endo, Mac Allister, Tsimikas, V. Munoz, Araujo, Nyoni, McConnell, Koumas
Antrenor: Andoni Iraola

Scenografia specială făcută de cei la Newcastle în memoria lui Kevin Keegan: fanii lui Liverpool au contribuit și ei

+14 FOTO

UPDATE VIDEO: Omagii pentru Kevin Keegan

Shola Ameobi, Bob Moncur, Kenny Dalglish și Ian Rush au depus coroane de flori la St. James' Park în memoria regretatul Kevin Keegan, jucător legendar care a activat pentru ambele formații. Acesta s-a stins din viață în urmă cu o lună după ce a pierdut o grea luptă cu cancerul de stomac.

Your Website Title

How to Share With Just Friends

How to share with just friends.

Posted by Facebook on Friday, December 5, 2014

UPDATE Imagini înainte de Newcastle - Liverpool: moment de reculegere pentru Kevin Keegan

+14 FOTO
Citește și:
Rușini stropite cu vin » Șefii și selecționerul României, party cu alcool acasă la Nicu Gheară, în Ibiza. Când vine demiterea
Nationala
Rușini stropite cu vin » Șefii și selecționerul României, party cu alcool acasă la Nicu Gheară, în Ibiza. Când vine demiterea
„Chemați întăriri!” » Incidente grave în Sibiu, în apropierea a două licee, înainte de Poli Timișoara - Steaua
Liga 2
„Chemați întăriri!” » Incidente grave în Sibiu, în apropierea a două licee, înainte de Poli Timișoara - Steaua
A câștigat două milioane de euro, dar i-a „spart” pe toți » Fostul fotbalist român trăiește cu 5000 de lei pe lună
Superliga
A câștigat două milioane de euro, dar i-a „spart” pe toți » Fostul fotbalist român trăiește cu 5000 de lei pe lună
Cuplul momentului în sportul românesc » Fotbalistul din Liga 2 se iubește cu o artistă faimoasă
Stiri extrasport
Cuplul momentului în sportul românesc » Fotbalistul din Liga 2 se iubește cu o artistă faimoasă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către ce jucător arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”

Hagi evaziv, supărare și ședință la FRF » Ce urmează la națională după prestațiile horror din Liga Națiunilor


Comentarii (1)
CezarDobre44
CezarDobre44  •  23 August 2026, 14:12

Va si anul lui Liverpool ...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează