FOTBAL  »  LIGA 2  »  STEAUA

„Vreau la Steaua! Sunt disperat pe viață” » Se propune în locul demisionarului Oprița: „Mai lasă, bă, și pe altul!”

Daniel Oprița pleacă de la Steaua / FOTO: Facebook @Steaua Bucuresti
Daniel Oprița pleacă de la Steaua / FOTO: Facebook @Steaua Bucuresti

Articol de - Publicat luni, 24 august 2026, 19:50 / Actualizat luni, 24 august 2026 19:51

Daniel Oprița pleacă de la Steaua! Tehnicianul și-a depus demisia în urmă cu câteva zile, iar conducerea a decis în cele din urmă să i-o accepte. Așa cum GSP.ro a informat în exclusivitate, Oprița ar urma să o preia pe Chindia Târgoviște.

„Militarii” au început slab sezonul. După primele patru etape, Steaua are un singur punct și ocupă ultimul loc în Liga 2.

După plecarea lui Oprița, Eugen Trică (50 de ani), liber de contract din 2025, după despărțirea de Lovech (Bulgaria), este gata să preia echipa din Ghencea.

Eugen Trică vrea să antreneze Steaua: „Cine nu și-ar dori?”

Eugen Trică a comentat situația de la Steaua și a recunoscut că ar accepta imediat o eventuală propunere de a antrena formația din Liga 2.

Tehnicianul i-a transmis lui Oprița că, după șapte ani petrecuți pe banca Stelei, a venit momentul „să mai lase și pe altul”.

Trică este de părere că echipa are nevoie de un nume nou pe banca tehnică, indiferent dacă acesta va fi el sau nu. În acest context, i-a nominalizat și pe Victor Pițurcă și Marius Lăcătuș drept variante care ar putea avea sens pentru Steaua.

„Domne, sunt disperat să iau Steaua! Cum să nu fii disperat când e vorba de un brand al României? O echipă cu o tradiție fantastică, cu cele mai multe titluri, Cupa Campionilor. Sunt disperat pe viață! Eu am să rămân stelist toată viața.

Nu sunt disperat, fraților! M-ar interesa, acum depinde și ce vor ei să facă. Eu am făcut o glumă ieri, înțelegeți? Cine nu și-ar dori la Steaua? Nu e vorba de Divizia B, e vorba de Steaua! Sunt disperat de viață, vreau Steaua! Vreau Steaua în Liga 1!

Oprița acum a stat 7 ani, mai lasă, bă, și pe altul! De 3 ani de zile tu zici că pleci, ba îți dai demisia... ia mai stai și tu 2-3 luni acasă, Daniele, să vezi cum e! Tu ai avut angajament 7 ani de zile, mai lasă și pe altul. Nu neapărat Trică! Poate să vină Lăcătuș, poate să vină Balint, poate se întoarce Victor Pițurcă”, a declarat Eugen Trică, potrivit sport.ro.

„Vreau la Steaua! Sunt disperat pe viață” » Se propune în locul demisionarului Oprița: „Mai lasă, bă, și pe altul!”
Eugen Trică

  • Trică a mai antrenat la Juventus București, CFR Cluj, Metalul Reșița, UTA, Sportul Snagov, FCU Craiova, Turris, Viitorul Târgu Jiu, Metaloglobus, Concordia Chiajna, Gloria Băneasa, Alexandria, Sohar SC și Lovech.

Citește și:
E gata! Zeljko Kopic, acord cu noul club
Campionate
E gata! Zeljko Kopic, acord cu noul club
Cristi Chivu are o nouă susținătoare înfocată » Nu se oprește din postat fotografii: „Milano, suntem pregătiți!”
Campionate
Cristi Chivu are o nouă susținătoare înfocată » Nu se oprește din postat fotografii: „Milano, suntem pregătiți!”
Mutare-șoc în Liga 2! Daniel Oprița rupe contractul cu Steaua și semnează cu noua echipă!
Liga 2
Mutare-șoc în Liga 2! Daniel Oprița rupe contractul cu Steaua și semnează cu noua echipă!
Artista faimoasă din România a cântat imnul echipei la meciul din Superligă: „Am avut emoții uriașe!”
Superliga
Artista faimoasă din România a cântat imnul echipei la meciul din Superligă: „Am avut emoții uriașe!”
EXCLUSIV ULTIMA ORĂ Controale ANAF la 800 de firme de pe platforme ridesharing. Sute de milioane de lei neplătite la buget, în principal contribuții la pensie și sănătate, TVA, dar și alte taxe și impozite
Profit.ro
EXCLUSIV ULTIMA ORĂ Controale ANAF la 800 de firme de pe platforme ridesharing. Sute de milioane de lei neplătite la buget, în principal contribuții la pensie și sănătate, TVA, dar și alte taxe și impozite
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo

Imaginile weekendului: un potop de fani copleșește un munte pentru un campion mondial al Franței!


Comentarii (18)
.Supremul..
.Supremul..  •  24 August 2026, 23:34
Postat de GasKAN pe 24 August 2026, 22:28

Clujean.. echipa Csa Steaua Armatei U.M.gen Cazarma din Liga a-2-a cand a fost infiintata in 2017 in Liga a-4-a Ilfov se știa clar ca NU ARE DREPT DE PROMOVARE conform Legii Sportului nr.69/2000, asa ca lasă diversiunile pe aici ca nu tine, respectati Legile Statului ca sa fiți respectati...

Conform aceleiași legi Steaua poate promova la oricare alt sport. Vezi ca iar nu înțelegi nimic.

Rimmy
Rimmy  •  24 August 2026, 23:16

Antrenor de amicale! Echipa asta e sortita să rămână în Liga a 2-a. Cine va veni să investească la un club unde orice profit intra în visteria Ministerului???

Eglwyswrw
Eglwyswrw  •  24 August 2026, 23:16

Omul a trecut pe la 25 de cluburi in cei 16 ani de cariera de antrenor. In ultimii 6 ani a trecut pe la 12 cluburi. De unde rezulta ca toti astia-s fraieri fiindca n-au vazut cam ce Guardiola zace-n el ...

Vezi toate comentariile (18)
Comentează