Articol de Romeo Ene - Publicat joi, 27 august 2026, 07:59 / Actualizat joi, 27 august 2026 09:51
Alegerile pentru șefia Ligii Profesioniste de Fotbal încep deja să agite apele în Superliga. Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, și Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, au vorbit despre poziția cluburilor lor înaintea scrutinului programat în 2027.
Declarațiile vin în contextul în care Gino Iorgulescu (70 de ani), președintele LPF din 2013, a anunțat miercuri că va candida pentru un nou mandat.
Dacă Andrei Nicolescu a lăsat de înțeles că Dinamo nu și-a stabilit încă poziția și a cerut mai multă transparență din partea Ligii, Mihai Stoica a vorbit despre relația veche de prietenie cu Gino Iorgulescu și a recunoscut că i-ar fi foarte greu să voteze împotriva lui.
Oficialul de la FCSB a precizat însă că decizia finală îi aparține lui Gigi Becali.
Andrei Nicolescu: „Gino Iorgulescu nu a discutat cu noi”
Gino Iorgulescu susține că beneficiază de sprijinul cluburilor din Superliga, însă Andrei Nicolescu a precizat că, până în acest moment, Dinamo nu a avut o discuție directă cu actualul președinte al LPF pe tema alegerilor.
„Poate nu suntem în majoritatea celor cu care a discutat, nu știu, cu noi nu a vorbit. Auzisem niște lucruri cum că ar fi Justin Ștefan cel care ar candida, dar nu cred că o va face contra lui Gino. Ne trebuie o mai mare vizibilitate apropo de ce se întâmplă la Ligă, toate costurile de acolo.
Ne trebuie un sistem mult mai fiabil prin care să fie remunerată Liga în raport cu ceea ce aduce în plus față de drepturile TV, pentru că explorarea capacităților de a aduce finanțări către cluburi, bani, ar trebui să fie primordial pentru cei care conduc Liga”, a spus Andrei Nicolescu la emisiunea „Fotbal Show”, de la Prima Sport.
Mihai Stoica: „Niciodată n-aș putea să mă dezic de Gino. Nu știu dacă aș putea vota pe altcineva”
De partea cealaltă, Mihai Stoica a precizat că FCSB așteaptă toate candidaturile, dar a lăsat de înțeles că Gino rămâne opțiunea numărul 1.
Oficialul roș-albaștrilor și-a amintit însă de alegerile LPF din 2000, când Gino Iorgulescu a încercat să-l învingă pe Dumitru Dragomir. La acea vreme, Stoica era la Oțelul Galați și făcea parte din tabăra care îl susținea pe Iorgulescu.
„Depinde și cine candidează. Atunci când ai toate candidaturile pe masă, atunci alegi. Ai să râzi, s-au întâmplat niște chestii... E un subiect lung. Când am făcut puciul ăla (n.r. - alegerile LPF din 2000 câștigate de Dragomir în fața lui Gino), până la urmă, de unde aveam 11-5 siguranță, a fost 11-5, dar invers. S-au sucit mulți.
Gino era al nostru, Copos ne-a vândut, Rapidul ne-a vândut, s-a sucit. Am fost 5: Gino, care era FC Național, Nețoiu, care era la Craiova, FC Argeș, care a fost surpriza, eu, care eram Galați, și a cincea nu mai știu cine. În rest, vânzare totală.”
Mihai Stoica a explicat apoi că relația personală cu Gino Iorgulescu ar cântări foarte mult în cazul în care ar trebui să voteze la viitoarele alegeri.
„Eu unul, dacă vorbesc în nume propriu, e clar că la noi Gigi decide și. Pe mine mă leagă de Gino o relație... de prietenie. Practic, din 1993, o relație de prietenie și mare, mare respect. La un moment dat vorbeam, când eram la Galați, că în ultimii ani FC Național mi se potrivește perfect.
Eu niciodată n-aș putea să mă dezic de Gino, sunt niște chestii care contează mult prea mult, relațiile astea contează mult prea mult. Nu sunt foarte, foarte aplicat pe... mă ocup de cu totul și cu totul altceva, nu sunt foarte pasionat de ce trebuie să facă Liga pentru cluburi.
Argăseală ar fi mai în domeniu, mai aplicat în discuția asta decât mine. Să presupunem că aș merge să votez și ar candida Gino, depinde și împotriva cui... Nu știu dacă aș putea vota pe altcineva”, a mai spus Mihai Stoica.
Eu candidez din nou, am susținerea cluburilor și dacă tot timpul aducem bani... Sper să fiu ales.
- Gino Iorgulescu, miercuri
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Cum arată Donbass Arena, stadionul lui Șahtior, la 4 ani de la războiul declanșat de Rusia