INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MERCATO

Decăderea unui campion al Europei » Din Serie A, în liga secundă din Spania

Alvaro Morata pleacă de la Como în liga a doua spaniolă, la Leganes / Foto: Imago
Alvaro Morata pleacă de la Como în liga a doua spaniolă, la Leganes / Foto: Imago

Articol de - Publicat joi, 27 august 2026, 13:34 / Actualizat joi, 27 august 2026 14:47

Alvaro Morata, căpitanul Spaniei la Euro 2024, a dat undă verde unui transfer de la Como la Leganes, care evoluează în Segunda Division.

Informația a fost publicată de specialistul în transferuri Fabrizio Romano, potrivit căruia atacantul în vârstă de 33 de ani este gata să părăsească clubul din Serie A și să se alăture celor de la CD Leganes, din a doua ligă spaniolă.

Alvaro Morata tocmai fusese cumpărat definitiv de Como, de la AC Milan

Surpriza este cu atât mai mare cu cât Morata a fost cumpărat de Como definitiv de la AC Milan, în această vară, semnând până-n 2029, după ce stagiunea trecută a jucat sub comanda lui Cesc Fabregas fiind împrumutat.

Romano mai precizează că Leganes s-a înțeles cu Como în privința unui împrumut pentru sezonul 2026 - 2027 și acum negociază cât din salariul fostului internațional spaniol va suporta.

Alvaro Morata, doar un gol sezonul trecut, în 30 de meciuri!

Motivul pentru care Morata s-a decis să părăsească Serie A n-a fost specificat, dar nu e greu de intuit. Sezonul trecut, el n-a reușit să înscrie decât un singur gol în 30 de meciuri pentru clubul italian, în toate competițiile.

Oricum, lui nu i-a fost bine nici la AC Milan, care l-a cumpărat în vara lui 2024, de la Atletico, imediat după ce devenise campion european cu Spania. La rossoneri a jucat până-n ianuarie 2025, pentru ca apoi să se lase împrumutat la Galatasaray și apoi lui Como.

În afara titlului european câștigat cu echipa națională, Morata mai are în palmares 18 trofee importante. Între acestea, două Ligii ale Campionilor cu Real Madrid, în 2014 și 2017, Europa League în 2019, cu Chelsea, precum și titluri de campion în La Liga (Real Madrid), Serie A (Juventus) și Superlig din Turcia (Galatasaray).

Citește și:
Fosta iubită s-a dezbrăcat și a postat provocator, după ce în patul fotbalistului a apărut o nouă „cucerire”
Campionate
Fosta iubită s-a dezbrăcat și a postat provocator, după ce în patul fotbalistului a apărut o nouă „cucerire”
Surpriză! Cine transmite Ararat Armenia – Universitatea Craiova
Europa League
Surpriză! Cine transmite Ararat Armenia – Universitatea Craiova
Rapid transferă de urgență: cât plătește Șucu pentru jucătorul cu 40 de meciuri în Serie A
Superliga
Rapid transferă de urgență: cât plătește Șucu pentru jucătorul cu 40 de meciuri în Serie A
Farul l-a cedat și pe jucătorul debutat de Hagi în 2023: „Faceți-l perlă acum, haideți!” » Destinație neașteptată
Superliga
Farul l-a cedat și pe jucătorul debutat de Hagi în 2023: „Faceți-l perlă acum, haideți!” » Destinație neașteptată
FOTO Via Carpatia, noua autostradă din România. Va lega șapte țări pe aproape 3.000 km
Profit.ro
FOTO Via Carpatia, noua autostradă din România. Va lega șapte țări pe aproape 3.000 km
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cum arată Donbass Arena, stadionul lui Șahtior, la 4 ani de la războiul declanșat de Rusia

ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează