Articol de Marius Mărgărit - Publicat joi, 27 august 2026, 15:39 / Actualizat joi, 27 august 2026 15:49
În ședința de ieri a Comitetului Executiv FRF s-a stabilit că, începând cu sezonul 2028-2029, numai echipele de drept privat vor putea participa în faza de play-off a Ligii 2.
Hotărârea a fost aprobată cu unanimitate de voturi de membrii respectivului for, iar la consultarea cluburilor din eșalonul secund, 16 au fost de acord, 5 nu au răspuns, iai unul s-a opus.
Steaua s-a opus din start
Clubul care s-a opus acestei noi reguli este cel din Ghencea, aflat la al 6-lea sezon consecutiv în Liga 2.
Iar gruparea roș-albaștră a și emis azi un comunicat în care se precizează că „Steaua București a luat act de hotărârea adoptată de Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal în ședința din 26 august 2026 și își exprimă dezacordul categoric față de o decizie pe care o consideră contrară intereselor fotbalului și principiului meritului sportiv.
Această poziție nu este una nouă. Steaua București și-a exprimat în mod clar opoziția și în punctul de vedere transmis în scris Federației Române de Fotbal, anterior adoptării hotărârii".
„Nu se protejează un principiu fundamental: dreptul sportiv!”
Conducerea clubului Armatei a explicat în același comunicat: „considerăm greu de justificat faptul că, într-un sistem sportiv în care autoritățile și instituțiile publice au un rol important și legitim în susținerea sportului, Federația Română de Fotbal alege să introducă o restricție întemeiată pe forma juridică de organizare a unui club, în loc să protejeze un principiu fundamental: clasamentul trebuie stabilit pe teren, iar performanța sportivă trebuie să decidă participarea în fazele superioare ale competiției".
În continuare, clubul Steaua a adăugat: „Cu atât mai greu de înțeles este o asemenea abordare în contextul în care, la nivelul competițiilor europene, forma de organizare a unui club nu constituie, prin ea însăși, un criteriu general de excludere din competiție. Fotbalul trebuie să fie decis de rezultate, nu de natura juridică a celui care le obține.
O echipă care, după un sezon întreg, obține, potrivit clasamentului, locul în play-off nu ar trebui împiedicată să participe printr-o decizie administrativă înainte ca mingea să înceapă să se joace. O asemenea măsură nu consolidează meritul sportiv, ci riscă să îl înlocuiască".
Vor să conteste decizia în instanțele sportive
Mai mult, în încheirea comunicatului, clubul din Ghencea avertizează că „în aceste condiții, Steaua București analizează hotărârea adoptată și căile juridice disponibile pentru apărarea drepturilor și intereselor clubului, urmând ca, în funcție de concluziile acestei analize și de aprobările instituționale necesare, să fie stabilite demersurile ulterioare.
Considerăm că legalitatea și temeinicia unei asemenea restricții trebuie să poată fi supuse controlului organismelor competente. Dincolo de această hotărâre, obiectivul nostru rămâne neschimbat. Instituția noastră se află într-un proces de reorganizare, iar Ministerul Apărării Naționale și clubul nostru nu au renunțat la identificarea soluțiilor legale și a partenerilor potriviți pentru rezolvarea situației juridice a echipei de fotbal.
Demersurile vor continua, deoarece proiectul fotbalistic al Stelei trebuie să beneficieze de perspectiva firească a performanței la cel mai înalt nivel. Steaua trebuie să revină în prima ligă. Acest obiectiv rămâne prioritar".
Ca în fiecare sezon, chiar dacă nu are drept de promovare, conducerea clubului Steaua a stabilit echipei conduse de Daniel Oprița, ca obiectiv, calificarea în play-off.
Suporterii au reacționat împotriva clubului, după comunicat
Aflați într-un conflict deschis cu conducerea clubului Steaua și cu responsabilii din Ministerul Apărării, suporterii de la AS 47 au reacționat vehement în urma comunicatului emis azi de gruparea din Ghencea.
Ei acuză clubul de imobilismul din ultiomii 9 ani, când nu s-a reușit schimbarea formei de organizare, astfel încât echipa să aibă drept de promovare.
În comunicatul AS 47 se precizează că „cică se lucrează. <<Steaua București analizează hotărârea adoptată și căile juridice disponibile pentru apărarea drepturilor și intereselor clubului, urmând ca, în funcție de concluziile acestei analize și de aprobările instituționale necesare, să fie stabilite demersurile ulterioare>>.
Nu vă e rușine cu schemele astea? Analizați de 9 ani soluții pentru Steaua, dar refuzați să vedeți că un alt club din România, legat de un alt minister, a câștigat campionatul, cupa, și a jucat în preliminariile Champions League (este vorba de Universitatea Craiova). Nu e dovadă de habarnism total? Cu actele în față să ne spuneți că acolo e primăria și nu un minister?”.
În aceeași notă, comunicatul continua: „<<Dincolo de această hotărâre, obiectivul nostru rămâne neschimbat>>. Care obiectiv Daniloff, mă Marinescule că tu ești de fapt șeful? Acela de a ține echipa pe loc de 9 ani?. <<Instituția noastră se află într-un proces de reorganizare>>, o placă pe care o auzim de 10 ani.
Iar la final o să vedem cum apare Popa și câștigă concursul, stă 3 luni, se pensionează, și ajungem la un alt comandant pentru câteva luni. Organizează și USR clubul astă de un an de zile de sunt fix tot aceiași oameni, cu același "profesionalism", cu zero performanțe sportive”.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Cum arată Donbass Arena, stadionul lui Șahtior, la 4 ani de la războiul declanșat de Rusia