Muntele Ararat, greu de escaladat

De această dată, Craiova nu se poate refugia sub acest adăpost. A fost eliminată de o echipă care este foarte departe de potențialul financiar al campioanei României.

Craiova a fost barată din drumul spre Europa League de un club cu mai puțini bani, mai puțini suporteri, mai puțină infrastructură, mai puțină tradiție, mai marginal geografic, dintr-o ligă aflată mai jos în ierarhia UEFA, dintr-o țară aflată mult mai jos în clasamentul FIFA.

Un alt refugiu al nostru în caz de eșec, pe lângă decalajul financiar, era ostilitatea arbitrilor. Doar că nici sub acest preș nu se poate băga eșecul. Arbitrii lituanieni și colegii lor polonezi din camera VAR au judecat cele 3 momente decisive din final numai în favoarea gazdelor, dar au făcut-o corect.

Nu trebuia dictat penalty la pătrunderea lui Nsimba, Mora a făcut un fault de penalty greu de acceptat, de înțeles, iar Romanciuk a comis-o și el cu acea intrare în careu care este judecată la sânge pentru că ucraineanul este cel care degajează în corner după parada lui Popescu.

Filipe cel Fricos

Când nu poți invoca superioritatea financiară a adversarului sau ostilitatea arbitrilor, rămâne al treilea reflex tradițional: atacul la antrenor. Unii suporteri ai Craiovei sau unele voci de prin studiouri îl acuză pe Filipe Coelho că nu este un antrenor de nivelul următor pe care Craiova vrea să-l atingă.

Poate cea mai sonoră voce a Olteniei fotbalistice, Gică Craioveanu, l-a atacat, de asemenea, pe portughez. Printre altele, lui Coelho i se reproșează lipsa de curaj. Antrenorul Craiovei tocmai ce a declarat înaintea dublei cu Ararat că nu există frică pentru el în fotbal.

Imagini de la Ararat-Armenia - Universitate Craiova / Sursă: Facebook @UCVOficial

Dar Coelho a stat mereu la cutie, nu a riscat vreun pic în fața unei echipe care nu a reușit nimic remarcabil în scurta sa istorie. Antrenorul nu a ieșit deloc de sub umbrela celor 3 fundași centrali. Poate că Filipe Coelho nu e fricos, cum spune el, dar nici curajos nu e.

Există un no man’s land între frică și curaj. Acolo e Coelho. Craiova a fost mereu un vulcan în fotbalul nostru. Antrenorul portughez pare, mai degrabă, dintr-un peisaj cu dealuri domoale.

Craiova ne-a uimit cu campania sa de transferuri din vara anului trecut și cu randamentul dat de toti jucătorii săi în stagiunea trecută. Dar acum, după ascensiunea fulminantă, avem parte de regresul Craiovei.

Transferurile din această vară sunt un fiasco. Iar nume grele sunt sub nivelul din sezonul trecut: Al Hamlawi, Mora, Băluță, Baiaram, Romanciuk, Etim. Craiova rămâne cea mai bună echipă din România, ne menține măcar la nivelul Andorrei și Gibraltarului, entități minuscule care au și ele echipe în Europa săracilor, Conference League.

Așa cum echipele englezești au mai nou un Jack Spintecătorul în Paris Saint Germain, așa avem și noi un bau bau al nostru: Ararat Armenia ne-a luat la rând toată floarea cea vestită a ultimelor sezoane, Universitățile din Cluj și Craiova. Jack Spintecătorian, cum ar veni.

La noi acasă avem un „Cioban” care distruge fotbalul, fotbaliștii. Vedem însă că și cel mai modern club al României, bogat și adaptat la modernitatea europeană, se rătăcește prin subsolurile competiției în care deunăzi „Ciobanul” ajungea până în optimi. Din paradoxurile inexplicabile ale acestui univers fascinant, fotbalul.