Articol de Adrian Duţă - Publicat sambata, 29 august 2026, 09:15 / Actualizat sambata, 29 august 2026 09:16
AC Milan a câștigat acasă cu Venezia, scor 2-0, în etapa a doua din Serie A. A fost primul meci pe San Siro pentru Ruben Amorim, antrenorul „diavolilor roșii”.
Botezul de foc al lui Ruben Amorim pe legendarul San Siro a avut momente de suferință autentică. În fața unei echipe Venezia dezinhibate și îndrăznețe, Milan a „transpirat”, a ratat ocazii în serie și a văzut cum anxietatea creștea în tribune.
Într-o seară marcată de un omagiu emoționant adus eternului căpitan Franco Baresi - care a smuls lacrimi publicului și chiar antrenorului oaspeților, Giovanni Stroppa -, AC Milan a intrat pe teren sub presiunea de a obține trei puncte.
Fără Rafael Leao, pe drum spre Galatasaray, potrivit abola.pt, și cu Luka Modric la mijlocul terenului orchestrând jocul, milanezii au avut o primă repriză marcată de o mare risipă de ocazii.
Gonçalo Ramos a fost figura cea mai proeminentă în atacul rossonero, acumulând ocazii de gol: a fost singur cu portarul în minutul 12, l-a văzut pe Stankovic strălucind cu o intervenție spectaculoasă în minutul 33 și a amenințat din nou cu cu capul și devieri cu pieptul.
Rezumat VIDEO: AC Milan - Venezia 2-0, în etapa a doua din Serie A
Cu toate acestea, lipsa de eficacitate a milanezilor și îndrăzneala celor de la Venezia - care a răspuns prin tranziții rapide și a fost foarte aproape de gol prin Akor Adams - îl lăsau pe Ruben Amorim vizibil îngrijorat pe bancă.
A doua repriză a început în același ton cenușiu pentru gazde. Venezia a amenințat din nou prin Hainaut și, în minutul 55, Yunus Musah a lovit bara, în cel mai prost moment al lui Milan.
Atunci a ieșit la rampă Goncalo Ramos. Atacantul transferat de la PSG a deschis scorul cu stângul, la colțul lung, după o pasă inteligentă a lui Saelemaekers.
Golul care a spulberat orice îndoială a venit în minutul 89. O nouă pasă perfectă a lui Saelemaekers l-a izolat pe Jashari și, printr-o intervenție nefericită, Halhal a marcat în propria poartă.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
De la 5 milioane la zero » Precedentul care dă fiori celor de la FCSB în afacerea Bîrligea