Articol de Justin Gafiuc - Publicat sambata, 29 august 2026, 17:48 / Actualizat sambata, 29 august 2026 17:48
Radu Doicaru, 47 ani, fost atacant la Ceahlăul, Farul și Callatis Mangalia, îl însoțește în aceste zile în Turcia pe fiul său, Iustin, proaspăt transferat de „marinari” la Rizespor. El dezvăluie episoade neștiute despre plecarea puștiului în liga otomană și-și exprimă dezamăgirea pentru felul în care tânărul golgeter a fost tratat de antrenorii dinaintea lui Sabău. Plus povestiri inedite despre Iustin Doicaru din afara luminilor rampei!
Farul a realizat zilele trecute un transfer neașteptat, venit de niciunde: Iustin Doicaru la Rizespor, preț - 1,5 milioane euro.
Titularizat de Neluțu Sabău din startul sezonului, puștiul de 19 ani a adunat 3 goluri și un assist în șase partide, a devenit unul dintre jucătorii de prim-plan ai noului campionat: o platformă suficientă pentru internaționalul de juniori spre a prinde o mutare rapidă în Turcia.
Atacantul a intrat deja în ritmul noului său club, unde-l are coleg pe Valentin Mihăilă. Tatăl său, fostul fotbalist Radu Doicaru (ex-Callatis, Farul, Ceahlăul în perioada 1998-2015, 87 meciuri/12 goluri în L1) îl însoțește în aceste zile în țara Semilunei, unde Iustin se stabilește tot la Marea Neagră, dar pe malul său sud-estic, opus Mangaliei natale.
Aici, Rizespor a început curios campionatul intern: în primele două runde - victorie în deplasare cu Konya (1-0) și înfrângere acasă cu Samsun (0-2).
Radu Doicaru: „Am fost contracronometru, abia am prins avionul”
- Domnule Doicaru, povestiți-ne, vă rog, cum a apărut așa, peste noapte, povestea transferului fiului dumneavoastră în Turcia?
- Cei de la Rize îl monitorizau pe Iustin de ceva timp, l-au tot urmărit, au așteptat să vadă cum evoluează. L-au văzut inclusiv la loturile naționale de juniori. Apoi, a venit această decizie a transferului, care ne-a luat și pe noi prin surprindere în sensul că l-au anunțat pe băiat după partida cu Sepsi și a trebuit să ne mișcăm foarte repede cu toate detaliile.
- Adică?
- Păi, băiatul n-a dormit aproape deloc, obosit de pe drum, au ajuns noaptea înapoi la Constanța. Dimineața a trebuit să eliberăm urgent apartamentul în care stătea, ne-am cărat cu toate cele la Mangalia, făcut repede bagajele pentru Turcia. Am plecat în grabă, apoi, spre aeroportul din București, un drum extrem de aglomerat din cauza turiștilor. Am fost efectiv contracronometru! Dar am prins avionul, din fericire!
„Posibil să debuteze deja cu Gaziantep! Antrenorul a vrut să-l cunoască încă din seara sosirii”
- Cum a fost primul contact cu clubul?
- L-au primit fantastic, precum o mică vedetă. Mulți reprezentanți ai clubului la prezentare, fotografii, emulație, exact cum vezi la marii fotbaliști. Inclusiv antrenorul a ținut să-l cunoască personal și să aibă o discuție cu Iustin chiar în seara sosirii, ceea ce e un alt semn încurajator, de interes. Știți cum sunt unii tehnicieni: „Lasă că vorbim dimineața la antrenament!”. Dar la Rize a vrut să-l vadă imediat. Asta îți dă din start un plus de tonus și de încredere. Iar acum e deja chemat pentru meciul cu Gaziantep, contra lui Rădoi!
- E posibil să debuteze deja?
- Nu știm. Asta va fi, evident, decizia staff-ului tehnic. Dar i-au transmis să vină pregătit de meci. Vom vedea dacă va intra ori dacă va merge, momentan, doar să fie alături de grup, să intre în primele zile în atmosfera echipei. Cert e că a făcut deja trei antrenamente, am mai tras și eu cu ochiul prin gard, mi-a plăcut implicarea pe care am văzut-o. Iar colegii îl strigă doar „Hagi, Hagi”!
- Serios?
- Da! Știți bine ce înseamnă Hagi în Turcia și toți ar vrea să mai apară încă unul acolo. E greu însă să se mai întâmple asta prea curând! Dar Iustin, fiind român, l-au „botezat” imediat „Hagi”, mai ales că e și stângaci, la fel ca Gică.
Sperăm să fie bine pentru Iustin încă de la început. Să se integreze, să joace, să inventeze faze frumoase, să-și lase amprenta asupra echipei. Dacă joci bine, suporterii te adoptă imediat, mai ales în Turcia, unde sunt disperați după fotbal
Radu Doicaru, tatăl lui Iustin Doicaru
„Zicu și Stoican nu i-au dat nicio șansă. Ochelari de cal! Copilul venea acasă plângând”
- Pe Iustin l-a ajutat însă decisiv acest început fantastic de sezon în Liga 1, de acord?
- Așa este! Am fost și eu fotbalist și știu foarte bine cum merg lucrurile. Iustin ar fi trebuit să intre de mai multă vreme, dar n-a fost susținut așa cum trebuia. Sigur, a avut și niște accidentări, el nu e un tip tupeist, să se bage în seamă, cum fac alții, dar nici antrenorii nu i-au dat credit deloc. Mă refer la Zicu și la Stoican, care nu i-au oferit nicio șansă. În fine, nu mai contează! Bine că domnul Sabău l-a plăcut încă din start și l-a titularizat cu mare încredere.
- A fost afectat de acest tratament?
- Foarte afectat! Numai eu știu prin câte momente sensibile am trecut și de câte ori plângea. Copilul simțea că poate juca, era foarte OK și la antrenamente, dar la ora meciului rămânea pe dinafară. Era scos doar la încălzire, nu-l băgau deloc. Știu multe cazuri de antrenori din România cu ochelari de cal, dar nu vreau să mai intru în detalii. Asta e situația, ăsta e nivelul în România!
„Dacă nici la Sabău nu juca, sigur plecam. Oriunde! Nu mai stăteam o secundă la discuții”
- Dar relația cu Hagi cum s-a desfășurat?
- N-am discutat niciodată cu domnul Hagi. Știu că-l aprecia pe copil, dar, la fel, nu prea juca. Sigur, era mai mic atunci, echipa traversa și o situație mai grea, motiv pentru care, probabil, nici n-a prins minute cât ne-am fi dorit noi! Dar, una peste alta, cred că toate aceste probleme l-au întărit, l-au maturizat și l-au făcut să-și arate valoarea când i s-a oferit prilejul.
- Ați avut momente în toată această perioadă în care ați vrut să plecați de acolo, simțind că ați intrat într-o fundătură?
- Sincer vă spun: dacă nu juca nici la Sabău, sigur plecam! Nu mai stăteam la discuții cu nimeni, nicio secundă. Făceam iureșul de pe lume și duși eram! Copilul trebuia să joace de mai multă vreme. Dacă nici la 19 ani nu-i dai spațiu, atunci când? Cât să mai fi așteptat?! Îl pierdeam! Dar acest transfer la Rize a picat la fix!
N-aveam nicio altă variantă pregătită, dar Iustin ar fi mers oriunde la Liga 1, ca să joace. Sunt convins că putea evolua liniștit la o mulțime de cluburi din prima divizie. Am fi acceptat chiar și liga secundă, la o echipă de promovare, numai să nu mai stea pe bancă, să piardă vremea, că vine X și Y și nu-l place!
Radu Doicaru, tatăl lui Iustin Doicaru
„L-am dus la fotbal la cinci ani. De mic se vedea că are calitate”
- Când ați realizat că puștiul nu doar se joacă cu mingea, ci chiar poate năzui spre performanță?
- L-am dus la fotbal de la cinci ani. Încă de atunci se vedea că are calitate în comparație cu ceilalți, din felul în care încerca să dribleze, să tragă la poartă. Lovea mingea cu stângul. A ieșit mai mereu la juniori cel mai bun jucător la diferite turnee. Adică au existat de la bun început semnale că are stofă, are ceva aparte în sânge. Și tehnic, și fizic, și mental.
- Dacă ați face o comparație între Radu Doicaru și Iustin Doicaru, cine ar fi cu un pas înainte?
- Iustin, cu siguranță! Are mai multă calitate decât mine. În primul rând – controlul balonului cu piciorul stâng. Apoi, capacitatea de a dribla, viteză superioară. Poate la un singur capitol l-aș plasa, deocamdată, în urma mea, la agresivitatea din dueluri pentru a lovi mingea cu capul. Dar e încă tânăr, asta se poate îmbunătăți din mers.
- Acceptă ușor criticile?
- Da. I-am spus mereu unde greșește, și când a jucat bine, și când a prins o zi mai slabă. L-am lăudat la început, după care, ușor-ușor, m-am dus și spre explicațiile despre anumite erori. Am făcut-o mereu cu atenție, să nu se simtă în vreun fel deranjat, dar cu argumente, pe care le recunoștea, până la urmă. Îi puneam faza respectivă și-și dădea seama că am dreptate. În rest, l-am încurajat nonstop, pentru că acest copil a adus mari satisfacții.
Iustin dă cel mai bun randament în dreapta. De acolo intră spre centru cu stângul și finalizează
- Radu Doicaru, tatăl lui Iustin Doicaru
„În tinerețe, am sărit de la etajul unu, din cantonament, să fug la distracție. N-a fost OK ce-am făcut”
- Ce greșeli ați făcut ca fotbalist și încercați să-l feriți pe puști să le repete?
- Pe mine nu m-a învățat nimeni ce să fac. Iar pe vremea mea mai apelam la tot felul de nebunii, ieșeam seara, îi păcăleam pe părinți că dorm la prietenul cutare, dar, de fapt, pierdeam câte o noapte pe la nu știu ce petrecere. Am fumat. Am mai băut un șpriț. Dar n-am mai pus gura pe țigară și pe vin de cinci-șase ani, fiindcă Iustin creștea și mi-am dat seama că nu puteam fi un bun exemplu pentru el în fotbal și în viață. Copiii tind să-și copieze tatăl și n-am vrut să facă și el greșelile comise de mine.
- Dați-ne un exemplu de trăznaie din tinerețe, care poate fi povestită?
- Eram tânăr jucător la Mangalia și era un festival în oraș, agitație, petreceri. Așa că mi-am preparat o evadare, am aranjat frumos patul, am pus niște perne pe sub plapumă ca să pară că sunt acolo, în persoană, după care am fugit din cantonament. Am sărit direct de la etajul unu al hotelului. M-am ținut puțin de balcon, de pereți, și am plonjat direct. La aterizare am simțit că mi-a fugit puțin glezna, dar n-am dat importanță. M-am întors pe la patru dimineața, iar când m-am trezit, aveam piciorul umflat. Era chiar ziua meciului.
- Și cum ați scos-o la capăt?
- Nu și-a dat nimeni seama. I-am spus antrenorului că nu pot juca, am o jenă la picior, mă doare și n-aș vrea să forțez. Prin urmare, am fost crezut și m-am salvat! Dar n-a fost deloc OK ce am făcut!
„Iustin e înnebunit după pescuit. O să-și cumpere și în Turcia undițe, momeli, că am nimerit tot la Marea Neagră”
- Un transfer de 1,5 milioane de euro pentru un jucător de 19 ani poate deveni deja o sursă de presiune pentru el?
- Nu, fiindcă nu e o sumă mare în termenii fotbalului din Turcia. Poate doar pentru România! Mi se pare o sumă rezonabilă pentru un jucător de vârsta și cu perspectivele lui Iustin Doicaru. Știm bine că turcii au spiritul afacerilor, așa că probabil calculul a fost să fie cumpărat acum, să-i crească valoarea și să fie vândut apoi la un preț poate de cinci-zece ori mai mare.
- Ce face Iustin în timpul liber? Are și o prietenă?
- Are o prietenă de un an și ceva, se înțeleg foarte bine, iar aspectul ăsta contează mult în evoluția unui sportiv. Să ai stabilitate și pe acest subiect, în loc să umbli de colo-colo. Iar la nivel de pasiuni extrafotbalistice, pescuitul e pe primul loc. Eu n-am avut plăcerea asta, nu stau bine nici la capitolul răbdare, dar Iustin s-a simțit atras de subiect de pe la trei-patru ani. E înnebunit după pește. Uite că s-a nimerit acum să fim tot la Marea Neagră, la apă, așa că urmează să mergem să-și cumpere și aici un set de pescuit, cu undițe, momeli și tot tacâmul!
- A dat lovitura până acum la vreun monstru marin?
- A mai prins prin Deltă, dar nu trofee ieșite din comun. Vă dați seama că e mai mult pentru relaxare, pentru distracție! Un biban, un stavrid, un crap. Și la mulți le dă drumul înapoi în apă, că mai mare e plăcerea de a-i captura decât să-i pui în farfurie!
Iustin știe foarte bine că liga din Turcia e net superioară celei din România. Am fost bucuroși amândoi pentru acest prim pas extern. La Rize sunt condiții foarte bune pentru a crește și a se dezvolta frumos, dacă începe bine
- Radu Doicaru, tatăl lui Iustin Doicaru
„Dacă începe bine la Rize, poate prinde convocare chiar la naționala mare în septembrie!”
- Hagi l-a comparat pe Iustin cu Alibec în diferite momente. E paralela potrivită?
- Da, da! Se potrivesc la multe aspecte. În primul rând, sunt stângaci! La fel – la lovirea balonului. Alibec a fost idolul copilăriei lui Iustin, mai ales că suntem și noi din Mangalia, cum e și Denis. L-am respectat și-l respectăm mult pe Alibec pentru ce a însemnat în fotbalul românesc, dar și pentru oraș.
- Cum e Iustin Doicaru dincolo de terenul de fotbal? Timid? Extrovertit? Calm?
- Câteodată mi se pare că e prea modest! Nu are deloc tupeu. E un băiat cu mult bun simț, felul în care l-am educat în familie. Nu i se urcă la cap lucrurile și știe exact de unde a plecat și unde vrea să ajungă.
- Presupun că vrea să ajungă și la naționala mare, iar meciurile din septembrie/octombrie din Liga Națiunilor ar fi un potențial prilej de convocare, mai ales că Hagi îl cunoaște bine și are nevoie acum de un lot lărgit, pentru patru meciuri în 11 zile. Sunt ceva semnale că va fi chemat?
- Nu se știe nimic. Important e și ce va face în perioada următoare. Dacă începe să joace imediat și să aibă realizări, de ce să nu ne gândim că poate fi convocat? Știm bine că domnul Hagi promovează tinerii, așa că va depinde numai de el să fie pe lista selecționerului chiar la aceste partide din septembrie. Dacă va merge la U21, vom fi la fel de bucuroși!
„Am păstrat acasă tricoul de la debutul în Liga 1 și de la titlul național U18”
- Debut în Liga 1 la 16 ani, 8 luni și 19 zile într-un Farul – UTA 2-2, în octombrie 2023. Cum v-a rămas întipărit pe retină acel moment?
- Bine, el a intrat prima dată la un meci în Cupa României, la Buzău, dar n-aș putea numi debut acea întâlnire. Dar cu UTA a jucat jumătate de oră, i-a fost puțin frică, dar mi-a plăcut mult cum a evoluat atunci. Apoi, echipa s-a confruntat în mod constant cu probleme de clasament și n-a mai fost folosit în ritmul pe care-l așteptam.
- Ați păstrat tricoul de la debut?
- Bineînțeles! Și pe acela, și altele, de exemplu – când a câștigat titlul național U18. Astea rămân toate în vistieria familiei.
- Ați apucat să discutați cu el și elemente de natură financiară în sensul că banii câștigați din contract trebuie gestionați corect, ca să nu aibă surprize la finalul carierei?
- N-am avut încă această discuție, dar, în linii mari, el știe cam cum stă treaba la acest capitol. Viața de sportiv e scurtă, trebuie să te gândești foarte bine cum cheltuiești banii, fiindcă nu știi unde și cum te poartă destinul. Iar la final, dacă nu ai pus ceva deoparte, vei fi într-un impas. Nu vei știi încotro s-o apuci și cu ce! Dar, pe traseu, cele mai la îndemână și cele mai logice investiții ar fi în locuințe, în terenuri.
Mihăilă, noul coleg al lui Iustin, e un băiat deosebit, modest. Deja vine să-l ia pe băiat de la hotel, să meargă împreună la antrenament, să discute, să-l ajute cu integrarea. Săptămâna viitoare o să căutăm și un apartament să se mute, după care voi reveni acasă
- Radu Doicaru, tatăl lui Iustin Doicaru
„Cadou la 18 ani, un Mercedes A-Class din 2019. A contribuit și el cu o parte din bani”
- I-ați făcut vreun cadou special cu ocazia transferului la Rize?
- Nimic special, pentru că el este, oricum, obișnuit cu cadourile de mic copil. Când a avut niște reușite, am încercat mereu să-l facem fericit. De la mici detalii până la un telefon sau o mașină, cum a fost cazul la 18 ani. A contribuit însă și el atunci cu o parte din bani pentru un Mercedes A-Class berlină, 2019.
- Poate trece acum, probabil, la next level prin contractul din Turcia. Apropo, are inclusă în contract și mașină din partea clubului, nu?
- Nu, doar o sumă de bani pentru a-și închiria o mașină. O să mai adauge ceva ca să-și aleagă una pentru folosință în Turcia. Nici nu-i trebuie mai mult acolo. Rize e un oraș destul de mic, nu cunoști încă bine locurile, ai nevoie să ajungi, în principal, la stadion și la baza de pregătire, pentru antrenamente. Iar el nu se omoară foarte tare după mașini!
- V-ați interesat cum sunt acolo publicul, atmosfera, echipa, orașul?
- Ne-am uitat pe internet, am cules o mulțime de informații, am căutat până la cele mai mici detalii posibile ca să avem pe masă un tablou cât mai complet. Ce e sigur însă, oriunde te-ai afla pe această planetă, e că pe suporteri îi poți cuceri doar prin rezultate și implicare. Dacă Iustin va juca bine, îl va iubi toată lumea.
Idolul lui a fost Messi, dintotdeauna, dar îi place campionatul Angliei. N-are un club preferat, doar admiră spectacolul de acolo, modul cum decurg meciurile, surprizele posibile în orice etapă
- Radu Doicaru, tatăl lui Iustin Doicaru
Accidentare groaznică la Piatra Neamț: „Fractură de peroneu suferită la antrenament. Am auzit cum a troznit osul!”
- Ați jucat la Callatis, la Farul și la Ceahlăul. Care a fost pentru dumneavoastră cea mai interesantă experiență?
- La Piatra Neamț! Acolo am dat cel mai bun randament, dar, din păcate, am suferit la un moment dat o accidentare gravă și am stat mult timp în afara terenului. Este vorba că, la un antrenament, m-am ales cu o fractură de peroneu, care m-a obligat la o pauză de un an de zile. Cinci luni am stat în cârje, n-aveam voie nici să ating pământul cu piciorul. Au apărut, ulterior, și niște probleme la cartilajul genunchilor, așa că am avut destul de tras din cauza problemelor medicale. Iar astea m-au tras în jos. Altfel, cred că aș fi avut o carieră mai bogată.
- Cum ați pățit însă acel necaz la peroneu?
- Aveam exerciții unu contra unu. Am vrut să dau cu exteriorul, cu dreptul, la colțul lung, m-a dezechilibrat un coleg, iar când am pășit cu stângul am călcat într-o mică groapă de pe terenul doi. Toată greutatea s-a dus în acel moment pe piciorul respectiv, iar peroneul a pleznit. Am simțit o durere absolut groaznică. Șansa mea, dacă pot spune așa ceva, a fost că fractura s-a produs fără deplasarea osului, ceea ce a ajutat, cât de cât, la recuperare.
Recunoscător lui „Pinalti”: „Mi-a plătit banii până la ultimul leu. Alții nu știu cum să te execute la necaz”
- Pe Gheorghe Ștefan „Pinalti” l-ați prins acolo. Sincer, ați trăit la Piatra Neamț inclusiv momente delicate cu meciuri trucate?
- N-am intrat în astfel de combinații. Sau, cel puțin, eu n-am știut niciodată, fiindcă sunt genul de om care n-ar fi acceptat, efectiv, să fie pe teren la un astfel de meci. Nu m-aș fi putut da la o parte. Și, cât am fost acolo, nimeni n-a venit să-mi ceară vreodată să stau liniștit la vreo partidă. În schimb, Gheorghe Ștefan înseamnă pentru mine un conducător extraordinar.
- Puteți explica?
- Atâta vreme cât am fost accidentat, n-am dus nicio secundă grija contractului. În astfel de situații, cu complicații medicale severe, mulți conducători încearcă să te execute din toate pozițiile. Dar Pinalti s-a comportat ireproșabil, poate și pentru îi plăcea mult de mine. Am primit banii până la ultimul leu în perioada de convalescență, inclusiv primele. N-am cum să nu-l respect pe acest om!
- Care e marele regret al carierei?
- La 18-19 ani, mă sunau impresari, conducători să-mi propună transferuri. Aveam deja o oarecare valoare, devenisem un jucător interesant și oamenii mă căutau cu diferite oferte. I-am refuzat însă pe toți, fiindcă plăcea foarte tare viața pe litoral. O viață frumoasă, tentații multe. Dar fotbalul nu prea merge cu astfel de chestiuni. Trebuie să fii serios și să-ți stea mintea doar la antrenamente și meciuri. La o viață sportivă! Asta l-am sfătuit acum și pe Iustin: să fie ordonat, disciplinat, serios, să tragă tare și cu pregătirea fizică, astfel încât să facă un prim sezon bun, să crească în valoare. După aceea, vom vedea ce va mai fi!
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
De la 5 milioane la zero » Precedentul care dă fiori celor de la FCSB în afacerea Bîrligea
