SPORTURI  »  ALTELE  »  PARAESCALADĂ

România, cinci medalii la Campionatele Europene de paraescaladă

Sportivii români care au participat la competițiile din Laval
Sportivii români care au participat la competițiile din Laval

Articol de - Publicat marti, 01 septembrie 2026, 13:29 / Actualizat marti, 01 septembrie 2026 13:39

Lotul național de paraclimbing al României s-a întors cu nouă medalii și patru clasări în Top 5 de la competițiile desfășurate la Laval, în Franța, Campionatele Europene și etapa de World Climbing Para Series. Cosmin Candoi a fost unul dintre performerii delegației, cucerind două medalii de aur.

Sportivii români au participat în perioada 28-29 august, la Laval (Franța), la Campionatele Europene de paraclimbing, care s-au desfășurat în cadrul etapei World Climbing Para Series, pe aceleași trasee și în același format competițional.

Participanții au concurat într-o singură competiție, iar ulterior a fost realizat un clasament separat al sportivilor europeni, în baza căruia au fost acordate medaliile continentale, România cucerind cinci medalii la întrecerea continentală și alte patru la etapa de World Climbing Para Series.

Cosmin Candoi a dominat categoria B3 și a urcat de două ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Românul a câștigat atât titlul european, cât și etapa World Climbing Para Series Laval.

El a vorbit despre evoluția sa și despre stările prin care a trecut: „Emoțiile sunt mari la fiecare start, dar și bucuria de a reprezenta România. Nivelul competiției a fost foarte ridicat și fiecare traseu a cerut concentrare până la ultima mișcare. Mă bucur că am reușit să fac cinste țării mele și plec de la Laval cu și mai multă motivație pentru următoarele competiții, alături de această echipă extraordinară”.

România a mai obținut patru medalii de bronz la fiecare dintre cele două clasamente. Ionela Drăgan, Daniel Andrei și Andrei Popa au cucerit câte o medalie de bronz la Campionatele Europene și la World Series. Răzvan Nedu a devenit vicecampion european la categoria B2 și a încheiat etapa World Series pe locul 4.

Rezultatele românilor la Laval

  • Cosmin Candoi (B3) – aur la Campionatele Europene, aur la World Series

  • Răzvan Nedu (B2) – argint la Campionatele Europene, locul 4 la World Series

  • Ionela Drăgan (B3) – bronz la Campionatele Europene, bronz la World Series

  • Daniel Andrei (B3) – bronz la Campionatele Europene, bronz la World Series

  • Andrei Popa (RP1) – bronz la Campionatele Europene, bronz la World Series

  • Liviu Matei (AU3) – locul 5 la Campionatele Europene, locul 7 la World Series

  • Ștefan-Liviu Dogaru (AL2) – locul 5 la Campionatele Europene, locul 7 la World Series

  • Florica Ștefanovici (RP2) – locul 5 la Campionatele Europene, locul 6 la World Series

  • Daniela Roberta Chiriac (B1) – locul 6 la Campionatele Europene, locul 7 la World Series

  • David Caba (AU2) – locul 8 la Campionatele Europene, locul 9 la World Series

  • Maria Herciu (RP1) – locul 11 la Campionatele Europene, locul 13 la World Series

  • Florin Herciu (AL2) – locul 13 la Campionatele Europene, locul 18 la World Series

  • Andrei-George Petraru (RP1) – locul 18 la Campionatele Europene, locul 21 la World Series

„Laval a fost una dintre cele mai dificile competiții ale sezonului, pentru că sportivii au concurat simultan pentru clasamentul etapei de Cupă Mondială și pentru titlurile europene. Rezultatele obținute confirmă că România rămâne una dintre națiunile importante ale paraclimbing-ului european și că investiția constantă în pregătirea sportivilor noștri produce rezultate.

Suntem mândri de ei și de modul în care inspiră tot mai mulți tineri cu dizabilități să creadă în propriul potențial”, a spus Claudiu Miu, antrenor coordonator al lotului național de paraclimbing și fondator al Asociației Climb Again, care alături de Federația Română de Alpinism și Escaladă și Comitetul Național Paralimpic, se ocupă de gestionarea acestui lot.

Citește și:
E scandal! Turcii dezvăluie adevăratul motiv al demiterii lui Mirel Rădoi + Și un fotbalist român pus pe liber de Gaziantep!
Campionate
E scandal! Turcii dezvăluie adevăratul motiv al demiterii lui Mirel Rădoi + Și un fotbalist român pus pe liber de Gaziantep!
Soția lui Adrian Mutu intră în televiziune » Va fi noua prezentatoare a postului: „E momentul”
Stiri extrasport
Soția lui Adrian Mutu intră în televiziune » Va fi noua prezentatoare a postului: „E momentul”
L-a luat Craiova! Acord total, Rotaru s-a mișcat rapid: contractul e la semnat
Superliga
L-a luat Craiova! Acord total, Rotaru s-a mișcat rapid: contractul e la semnat
Sportul Studențesc renaște după aproape 10 ani de la dispariție! Cine va fi antrenor și unde va juca echipa
Liga 4
Sportul Studențesc renaște după aproape 10 ani de la dispariție! Cine va fi antrenor și unde va juca echipa
LISTA 400 de radare apar pe drumurile din România. Unde vor fi amplasate. O singură ofertă
Profit.ro
LISTA 400 de radare apar pe drumurile din România. Unde vor fi amplasate. O singură ofertă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

EXPLOZIV! Florin Tănase, atac devastator la MM Stoica după scandalul de la FCSB: „Ar trebui să-l dai ca exemplu, nu să fii smardoi!”

Pădurea „Gheorghe Hagi”: cum arată „stadionul” din Constanța la 3 ani după demolare și zeci de promisiuni pentru startul lucrărilor + Detaliile care frânează construcția și noul termen


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează