Articol de Adrian Duţă - Publicat joi, 03 septembrie 2026, 11:43 / Actualizat joi, 03 septembrie 2026 14:30
Marius Șumudică, antrenorul de la CFR Cluj, este extrem de afectat după ce Meriton Korenica (29 de ani) a fost vândut la FCSB.
Kosovarul a fost cedat la echipa roș-albastră pentru 600.000 de euro, conform anunțului lui Gigi Becali, iar Șumudică și-a pierdut unul dintre cei mai importanți jucători.
Korenica poate juca extremă stânga, inter și mijlocaș în spatele „vârfului”, iar în acest sezon a bifat 10 apariții în toate competițiile pentru CFR Cluj, marcând 3 goluri.
Marius Șumudică: „Era unul dintre cei mai buni jucători ai mei. Îi găsisem locul”
„În momentul de față, nu am cuvinte. Mă așteptam, dar… Era unul dintre cei mai buni jucători ai mei. Îi găsisem locul, îl pusesem în zonă centrală, unde zic eu că joacă cel mai bine. Un număr 8, care poate să joace și decar. Începuse să crească în joc, găsisem o echipă de bază. Dar ce să fac? Eu sunt antrenor și trebuie să mă supun.
Sunt deciziile celor care conduc clubul. CFR Cluj nu înseamnă Șumudică. Eu sunt un pion aici. Sunt afectat. Asta simt, nu pot să-mi ascund sentimentele. Este un amalgam de sentimente. Nu pot să ascund dezamăgirea și să văd că, față de sezonul trecut, sunt 13 – 14 jucători care pleacă de la CFR.
Este jucătorul care mie îmi alerga peste 11.000 de metri. Îmi ajungea și la 12.000 de metri când îl țineam tot meciul. Este un jucător care are explozie, de primii metri. Are capacitate de efort mare, face ambele faze
Korenica este un băiat cu un caracter incredibil. Am lucrat cu mulți jucători străini, dar rar mi-a fost dat să văd un jucător cu un asemenea caracter.
Nu puteam să îi spun lui Korenica să nu plece”, a declarat Marius Șumudică, potrivit fanatik.ro.

În plus, salariul lui Korenica la FCSB este mult superior celui de la Cluj. Ce să zic, FCSB a făcut o afacere extraordinară din punctul meu de vedere. Sper ca banii luați de CFR Cluj să ajute clubul.
- Marius Șumudică
Marius Șumudică: „Încă sunt antrenorul CFR-ului, dar nu știu până când”
Ulterior, Marius Șumudică a amenințat cu demisia de la CFR Cluj, nemulțumit că îi pleacă jucătorii și alții noi nu pot fi legitimați, din cauza interdicției la transferuri dictată de FIFA.
„Încă sunt antrenorul CFR-ului, dar nu știu până când. Decizia o iau eu, normal, cu orice risc. Oricum, am ajuns aproape de capătul răbdării. Dacă mai pleacă jucători și eu nu pot să mai aduc, ce să fac? Pierdem jucători mereu.
Înțeleg, sunt în aceeași barcă cu clubul în momentul de față, vâslim în aceeași direcție. Vrem să salvăm clubul, să arătăm bine. Mai departe ține de FIFA, nu de CFR Cluj, dar indirect sunt lovit.
Mâine joc cu Farul, mi-au plecat Korenica și Abeid, n-am niciun jucător legitimat din ce am zis. Sunt și eu, ca și voi toți, într-o nebuloasă, nu știu nimic”, a declarat Șumudică, potrivit sursei citate anterior.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.