FOTBAL  »  Superliga  »  GSP LIVE

IOANIȚOAIA LA ZI Ovidiu Ioanițoaia: „Gigi Becali a înțeles. E singura manieră de a depăși starea de turbulență”

Ovidiu Ioanițoaia, în platoul GSP // foto: Ionuț Iordache
Ovidiu Ioanițoaia, în platoul GSP // foto: Ionuț Iordache

Articol de - Publicat joi, 03 septembrie 2026, 13:24 / Actualizat joi, 03 septembrie 2026 13:31

În cadrul rubricii „Ioanițoaia la zi”, din emisiunea GSP Live, directorul Gazetei a analizat situația noilor transferuri de la FCSB și a prefațat derby-ul de sâmbătă contra rivalei Dinamo.

Ovidiu Ioanițoaia consideră că transferurile lui Karlo Muhar, Meriton Korenica și Denis Drăguș sunt spectaculoase, potrivite pentru a crea o echipă competitivă.

Ovidiu Ioanițoaia: „Sunt transferuri spectaculoase, Gigi Becali a înțeles că nu mai merge cu vorbe”

Am spus-o și ieri în emisiune că singura manieră de a depăși starea asta de turbulență de la echipă e ca FCSB să dea o lovitură în materie de transferuri. Se pare că a dat trei. Se vorbește de Muhar, Korenica și Drăguș, dar să le vedem rezolvate.

E în discuție și Lukic, dar se pare că șansele sunt mici. Jucătorul nu ar vrea la FCSB, cel puțin așa a declarat, iar U Cluj ține la preț. Bosniacul a fost la Campionatul Mondial, a marcat, iar acum se pare că la 2 milioane, care ar fi ultima ofertă a lui Becali, nu se vor înțelege.

Dar, cu aceste trei transferuri și cu ce mai are, FCSB e una dintre candidatele la titlul de campioană, după părerea mea, alături de Craiova. Încep și problemele, pentru că acum vor fi mai mulți străini decât prevede regulamentul. Deja ar fi 14 la FCSB, iar unul ar trebui să nu mai fie trecut pe listă, să fie scos. S-ar părea că este muntenegreanul Radunovic. La 34 de ani ar merita, în opinia mea, un alt tratament, mai multă recunoștință.

Înțeleg că va fi scos de pe listă pentru că e accidentat. Dacă mai apare un jucător străin, cum promite Becali, mai trebuie scos cineva. Probabil că primul vizat va fi fundașul Labonne. E rău să ai puțini jucători, dar e rău și să ai foarte mulți. Era singura soluție, repet, ca FCSB să iasă din ceața în care intrase după ce a fost bătută de insolventa CFR Cluj și de UTA pe teren propriu.

Sunt transferuri spectaculoase, Gigi Becali a înțeles că nu mai merge cu vorbe, că trebuie să bage mâna în buzunar dacă vrea să aibă o echipă competitivă, care să nu riște să rămână iar în play-out”, a transmis Ovidiu Ioanițoaia.

„FCSB vine din urmă, dar Dinamo e într-un moment de echilibru și poate să bată orice adversar”

Directorul Gazetei Sporturilor a prefațat și duelul dintre Dinamo și FCSB. Cele două mari rivale se întâlnesc sâmbătă, 5 septembrie, de la ora 20:30, pe stadionul „Arcul de Triumf” din București.

„Întrebarea este dacă va putea juca Cîrjan. Am văzut, Dinamo a luat foarte în serios meciul cu Sporting Liești, echipă din Liga a 3-a, practic fără șansă în fața liderului actual al Superligii. În minutul 19 era deja 3-0 pentru Dinamo, meciul era deja rezolvat, a trebuit însă Cîrjan să iasă din prima repriză, se pare accidentat. L-a scos ca să-l menajeze pentru derby-ul de sâmbătă care va fi un meci exploziv.

E greu să spun o favorită. Hai să vedem dacă vor juca cei trei, măcar unul sau doi dintre ei. Muhar stă pe bară de câteva săptămâni, la fel ca Drăguș, dar Korenica e în activitate, l-am văzut în meciurile lui CFR. Sigur, și ei, oricât de valoroși sunt, au nevoie de o perioadă de acomodare. Ieri mi-a plăcut Boutoutaou, în general îmi place Boutoutaou, Garita e un Lukaku mai mic, să zic, dar e un jucător care promite, util echipei.

FCSB vine din urmă, să zic așa, dar Dinamo e într-un moment de echilibru și poate să bată orice adversar”, a adăugat directorul Gazetei Sporturilor.

Dinamo o echipă în creștere, cum este și Corvinul. A câștigat ieri la Botoșani și se readuce în discuție numele lui Florin Maxim, antrenorul Hunedoarei, un antrenor de 45 de ani, care e cel mai longeviv din Liga 1. E din 2021 la Corvinul, pe care a preluat-o din Liga 3. Nu doar că a promovat până în prima ligă, dar a și câștigat Cupa României.

E interesant de urmărit evoluția echipei, care nu mi se pare o promisiune, ci începe să devină o certitudine. Corvinul e o echipă de care trebuie să ținem cont, e prea devreme să se implice în lupta la titlu, dar pentru un loc în cupele europene se poate lupta.

- Ovidiu Ioanițoaia, directorul GSP

Citește și:
Martor la episodul ȘOCANT din vestiarul FCSB: „I-a dat un pumn lui Tănase! N-am fost de acord cu ce s-a întâmplat după”
Superliga
Martor la episodul ȘOCANT din vestiarul FCSB: „I-a dat un pumn lui Tănase! N-am fost de acord cu ce s-a întâmplat după”
Lewis Hamilton, apariție de senzație la Monza cu „bijuteria” de milioane de euro restaurată după 30 de ani: „E mașina visurilor mele”
Formula 1
Lewis Hamilton, apariție de senzație la Monza cu „bijuteria” de milioane de euro restaurată după 30 de ani: „E mașina visurilor mele”
Iubita faimoasă a numărului 9 ATP a atras toate privirile la US Open! Dans în tribune și un tricou special
Tenis
Iubita faimoasă a numărului 9 ATP a atras toate privirile la US Open! Dans în tribune și un tricou special
Marius Șumudică, la pământ din cauza transferului reușit de FCSB: „Nu am cuvinte”
Superliga
Marius Șumudică, la pământ din cauza transferului reușit de FCSB: „Nu am cuvinte”
FOTO Premieră Dacia pe cea mai mare piață a mărcii
Profit.ro
FOTO Premieră Dacia pe cea mai mare piață a mărcii
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Noi imagini șocante de la competiția sportivă misterioasă la care au asistat Putin, Erdogan și președintele Chinei

Lewis Hamilton, apariție de senzație la Monza cu „bijuteria” de milioane de euro restaurată după 30 de ani: „E mașina visurilor mele”


Comentarii (5)
Bedyxanul
Bedyxanul  •  03 Septembrie 2026, 14:13

Dacă joacă Crețu ,e vai de capul lui cu Mamoudou,îi rupe coloana ,face și penalty Crețu.....:))!!

wolfpack
wolfpack  •  03 Septembrie 2026, 13:54

Inceputul de scleroza poate fi subtil.Exact cum zice colegul, de ce echipele de pe 5 si 12 si nu Dinamo si Rapid principalele favorite?

Syryus
Syryus  •  03 Septembrie 2026, 13:47

Felicitări lui Gigi că a înțeles în sfârșit că nu se poate face performanță fără bani cu acești trei noi jucători în mod normal ar trebui că echipa lui da ocupe un loc pe podium

Vezi toate comentariile (5)
Comentează