FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  RAPID

Rapid l-a pierdut pe Marian Aioani, în meciul din Cupă cu Poli Timișoara

Marian Aioani s-a accidentat și a fost scos de pe teren la meciul dintre Poli Timișoara și Rapid // foto: captură Prima Sport
Marian Aioani s-a accidentat și a fost scos de pe teren la meciul dintre Poli Timișoara și Rapid // foto: captură Prima Sport

Articol de - Publicat joi, 03 septembrie 2026 22:00 / Actualizat joi, 03 septembrie 2026 22:09

Probleme pentru Daniel Pancu (49 de ani) după prima repriză a meciului din Cupa României Betano, contra lui Poli Timișoara. Titular între buturi pentru Rapid, Marian Aioani (26 de ani) s-a accidentat înainte de pauză și a fost înlocuit în minutul 44 cu Bogdan Ungureanu (19 ani).

Portarul s-a pus pe teren în finalul primei reprize, fără a avea un contact direct cu vreun adversar. Aioani s-a plâns de o problemă musculară și a părăsit terenul alături de medici, fiind imediat înlocuit.

Marian Aioani s-a accidentat și a fost scos de pe teren la meciul dintre Poli Timișoara și Rapid

Fără să fi intrat în vreun contact direct cu un adversar, Marian Aioani s-a întins pe gazon în finalul primei părți, acuzând probleme musculare. Portarul a părut că s-a lovit când a încercat să intervină în minutul 30 la șutul senzațional expediat de Nyarko, care a izbit bara transversală.

Medicii au intervenit imediat ce Aioani s-a pus pe gazon în finalul reprizei, iar portarul a părăsit terenul la scurt timp după, lăsându-i locul lui Bogdan Ungureanu.

Accidentarea portarului titular vine cu doar 3 zile înaintea meciului din Superliga pe care Rapid îl va disputa în deplasare cu Oțelul Galați.

Cu doar câteva ore înaintea accidentării suferite de Aioani, Rapid l-a prezentat oficial pe Răzvan Ducan (25 de ani), portar crescut la rivala FCSB.

Marian Aioani a ajuns la Rapid la începutul anului 2024, fiind transferat de la Farul pentru suma de 400.000 de euro. De atunci, internaționalul român a bifat 76 de meciuri pentru giuleșteni în Superliga, timp în care a păstrat poarta intactă de 22 de ori.

Aioani are și două selecții la prima reprezentativă a României. Debutat de Mircea Lucescu, portarul lui Rapid a bifat 63 de minute în „amicalul” cu Georgia (1-1) și 45 de minute în eșecul cu Slovacia (0-2).

În cazul în care accidentarea lui Aioani l-ar împiedica pe portar să joace în următoarele meciuri, cel mai probabil locul acestuia în „primul 11” va fi luat de Bogdan Ungureanu, care în stagiunea precedentă a evoluat sub formă de împrumut la Sepsi, alături de care a reușit promovarea în Superliga.

Rapid l-a adus pe Ducan

Înainte de accidentarea lui Marian Aioani, Rapid apucase să-l prezinte oficial pe portarul Răzvan Ducan (25 de ani), fotbalist crescut de rivala FCSB. Ultima dată el a evoluat la Unirea Alba Iulia, club la care a evoluat din februarie până la începutul lunii iulie.

Citește și:
1,5 milioane de euro pentru FCSB » Gigi Becali: „Am acceptat. Intră banii”
Superliga
1,5 milioane de euro pentru FCSB » Gigi Becali: „Am acceptat. Intră banii”
Șefii lui Bayern sunt îngrijorați de idila lui Lennart Karl cu Zoe
Campionate
Șefii lui Bayern sunt îngrijorați de idila lui Lennart Karl cu Zoe
Mihai Stoica, impresionat de calitățile rivalului din campionat: „Am realizat că știe foarte mult fotbal”
Superliga
Mihai Stoica, impresionat de calitățile rivalului din campionat: „Am realizat că știe foarte mult fotbal”
La 29 de ani, Laura Giurcanu a făcut anunțul după transferul iubitului fotbalist: „În următoarele săptămâni...”
Stiri extrasport
La 29 de ani, Laura Giurcanu a făcut anunțul după transferul iubitului fotbalist: „În următoarele săptămâni...”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (2)
tyukszi73
tyukszi73  •  04 Septembrie 2026, 17:26

un alt caz de blat, la pariuri asiatic

Magazie
Magazie  •  03 Septembrie 2026, 22:21

Găsitorul poate să-l păstreze sănătos :)))

Vezi toate comentariile (2)
Comentează