FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  TIMIȘOARA

Dan Alexa, supărat după ce a fost învins pe final de Rapid: „Ei trei au făcut diferența”

Dan Alexa, antrenorul Politehnicii Timișoara
Dan Alexa, antrenorul Politehnicii Timișoara

Articol de - Publicat joi, 03 septembrie 2026 22:50 / Actualizat joi, 03 septembrie 2026 23:03

Dan Alexa (46 de ani), antrenorul lui Poli Timișoara, a reacționat după ce echipa lui a debutat cu o înfrângere în grupele Cupei României Betano, 0-2 cu Rapid.

Poli s-a ținut bine pe tot parcursul meciului, însă a clacat pe final. Kamara a deschis scorul în minutul 85 în urma unei lovituri de colț, iar Bubanja a închis tabela 3 minute mai târziu cu un șut imparabil, expediat de la aproximativ 25 de metri.

Dan Alexa, după ce Poli Timișoara a fost răpusă de Rapid: „Ne-am ridicat la nivelul lor”

„Sunt mulțumit de primele 60 de minute. Când au intrat Moruțan, Dobre și Stojilkovic, s-a văzut diferența. Au avut o viteză în plus. Sunt supărat pe rezultat, dar țin să-mi felicit jucătorii că s-au luptat. Am fost o echipă organizată. Din păcate, am pus probleme doar în prima repriză, pe contraatac.

Când iei gol în minutul 85 dintr-o fază fixă... Supărarea mea e că am luat gol din fază fixă. Kamara a fost prea liber în careu. Nu-mi place când pierd. Ne-am ridicat în anumite momente la nivelul Rapidului, care e una dintre cele mai bune echipe din România în momentul ăsta.

Astăzi am menajat 8 jucători. Pentru noi, obiectivul principal este campionatul. Am pretenții foarte mari și de la cei care au intrat astăzi. Sunt meciuri în care jucătorii noștri tineri cresc, îi felicit pentru asta. Una peste alta, ne gândim la jocul de duminică, care pentru noi este foarte important”, a declarat Dan Alexa, la Prima Sport.

Pe primul loc în Liga 2 după 5 etape scurse, Poli Timișoara va avea un meci dificil duminică, în deplasare cu CSM Olimpia Satu Mare.

Pe lângă remiza cu Șelimbăr din etapa a doua, scor 1-1, Poli Timișoara a înregistrat doar victorii în acest sezon din Liga 2: 1-0 cu Chindia, 1-0 cu Unirea Slobozia, 5-1 cu Concordia Chiajna și 3-0 cu ASA Târgu Mureș.

Citește și:
MM Stoica nu l-a pus pe Reghecampf în TOP 3 antrenori români din Superliga: „Ei sunt pe podium. Sper că n-am omis pe cineva”
Superliga
MM Stoica nu l-a pus pe Reghecampf în TOP 3 antrenori români din Superliga: „Ei sunt pe podium. Sper că n-am omis pe cineva”
„E prima dată când văd așa ceva” » Bogdan Stelea a analizat intrarea portarului care a provocat decesul lui Jesus de Miguel: „S-ar putea să-l condamne”
Campionate
„E prima dată când văd așa ceva” » Bogdan Stelea a analizat intrarea portarului care a provocat decesul lui Jesus de Miguel: „S-ar putea să-l condamne”
Greșeala banală pe care mulți o fac iarna și care poate distruge complet motorul mașinii
Noutati auto
Greșeala banală pe care mulți o fac iarna și care poate distruge complet motorul mașinii
S-au despărțit din nou » Angela Martini l-a părăsit pe fugarul Dragoș Săvulescu
Stiri extrasport
S-au despărțit din nou » Angela Martini l-a părăsit pe fugarul Dragoș Săvulescu
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Sfâșietor! Tragedia din SUA a făcut-o pe Elizabeth Omoregie să dezvăluie trauma din copilărie și să strige: „Gata cu tăcerea!”

A început cel mai nebun eveniment sportiv » 90.000 de „ultrași” la costum și rochii decoltate: „Cursă, modă, divertisment!”


Comentarii (1)
CiprianMau10
CiprianMau10  •  04 Septembrie 2026, 01:46

Colegii eu am puterea sa inteleg ca noi in Romania suntem la ani lumina fata de altii, dar voi ca presa cum puteti pune un articol dupa un meci de fotbal din Cupa Romaniei Betano ( cei care sustin financiar aceasta competitie ) in care antrenorul principal al uneia din echipele meciului din Cupa Romaniei Betano apare cu un flash in spatele sau care nu are nicio legatura cu competia Cupa Romaniei Betano. Tu cel care ai facut asta, ar trebui sau nu sa fii tras la raspundere ?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează