Articol de Adrian Duţă - Publicat vineri, 04 septembrie 2026, 09:21 / Actualizat vineri, 04 septembrie 2026 09:53
Antrenorul Marius Șumudică (55 de ani) amenință cu demisia de la CFR Cluj și a spune că e „aproape de capătul răbdării”, după ultimele vânzări de jucători.
Fundașul Aly Abeid a fost cedat la JS Kabylie, în Algeria, iar Meriton Korenica a fost vândut la FCSB. Un alt jucător important, Lorenzo Biliboc, e aproape de transferul la Legia Varșovia.
În plus, CFR Cluj nu poate legitima momentan jucătorii noi care au ajuns la acorduri cu clubul, din cauza interdicției la transferuri impusă de FIFA, ca urmare a datoriilor clubului.
Șumudică așteaptă ridicarea interdicției și susține că dacă situația nu se schimbă curând, ar putea să-și dea demisia de la CFR Cluj. Tehnicianul e la al doilea mandat în Gruia și a obținut 3 victorii în 4 meciuri până acum.
Marius Șumudică: „Încă sunt antrenorul CFR-ului, dar nu știu până când”
„Încă sunt antrenorul CFR-ului, dar nu știu până când. Decizia o iau eu, normal, cu orice risc. Oricum, am ajuns aproape de capătul răbdării. Dacă mai pleacă jucători și eu nu pot să mai aduc, ce să fac?
Pierdem jucători mereu. Înțeleg, sunt în aceeași barcă cu clubul în momentul de față, vâslim în aceeași direcție. Vrem să salvăm clubul, să arătăm bine.
A intrat și Biliboc. Când am venit aici, el nu juca. Nu spun că l-am făcut eu fotbalist, nu, are calități clare și i-am și spus câte ceva, încurajări, motivații. Mi-a zis că are nevoie de câteva antrenamente în plus, am încercat să-i fac un program separat, să-l duc la un anumit nivel.
Eu n-am niciun merit la el, la Korenica, la absolut nimeni. Tot ce mă deranjează e că formasem un grup bun, se schimbase atmosfera. Victoriile aduc victorii, îți dau entuziasm, ai încredere, emulație la public”, a declarat Șumudică, potrivit fanatik.ro.
Marius Șumudică: „Indirect sunt lovit. Mi-au plecat Korenica, Abeid, n-am niciun jucător legitimat din ce am zis”
„Mai departe ține de FIFA, nu de CFR Cluj, dar indirect sunt lovit. Joc cu Farul, mi-au plecat Korenica, Abeid, n-am niciun jucător legitimat din ce am zis. Sunt și eu, ca și voi toți, într-o nebuloasă, nu știu nimic.
De pe 20 am depus actele respective pentru ridicarea interdicției, de două săptămâni și dacă ne prind următoarele trei meciuri până întrerupere fără alți jucători, e foarte greu. Asta e, mai am speranțe și voi vedea ce am de făcut“, a mai declarat Marius Șumudică.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.