SPORTURI  »  HANDBAL  »  PRIMA ETAPĂ A CAMPIONATULUI FEMININ

Braşovul, doar egal la Baia Mare!

Articol de - Publicat duminica, 14 septembrie 2008 00:00

Vicecampioana României a fost condusă pînă în minutul 55, chiar şi cu 4 goluri diferenţă, dar a scos egalul pe final: 29-29

Surpriză de proporţii în prima etapă a Ligii Naţionale feminine. Rulmentul Braşov, echipa care a transferat în intersezon o mulţime de vedete, nu a reuşit să bataă la Baia Mare, formaţia locală, HC Municipal. Gazdele au condus în permanenţă pe tabelă, cu 16-13 la pauză, 18-14 (minutul 36) şi 21-17 (minutul 42). Cu cinci minute înainte de final, Baia Mare mai avea un avantaj de două goluri, 28-26, dar Braşovul a egalat şi meciul s-a terminat nedecis, 29-29.

Campioana Oltchim Rîmnicu Vîlcea nu a avut emoţii pe teren propriu cu HCM Roman. După 19-9 la pauză, Oltchim s-a impus cu 39-15 ! O altă surpriză, la Constanţa, unde Rapid a învins cu 31-26 ! Şi HCM Buzău a întors miraculos în ultimele 5 minute, de la 21-23, cîştigînd cu 24-23 disputa cu Jolidon Cluj. Deşi a condus pe tabelă 40 de minute, Oţelul Galaţi a fost învinsă la Brăila de Dunărea, 29-28. Gheorghe Tadici a debutat cu un succes în funcţia de manager la HC Zalău. Sălăjencele au învins la Ploieşti nou-promovata CSM cu 34-29. Cetate Deva s-a impus pe teren propriu, 33-30 cu KZN Slatina.

Citește și:
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele

Îl recunoști? Campion în Liga 1, acum e șofer pe autobuz la el în oraș! Și-a spus povestea neștiută pentru GSP: „Altfel, n-aș putea face față la ce trafic e!”
Superliga

Varianta lui Gael » Monfils explică despărțirea de Elina Svitolina: „Chiar dacă mă doare...”
Tenis

Șefii lui Bayern sunt îngrijorați de idila lui Lennart Karl cu Zoe
Campionate
Șefii lui Bayern sunt îngrijorați de idila lui Lennart Karl cu Zoe
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (18)
 •  15 Septembrie 2008, 17:27

mare antrenor e muller asta, cu tot cu ajutorul arbitrilor abia a reusit sa scoata un egal.... vai mama lui de caricatura de antrenor...

 •  15 Septembrie 2008, 09:44

daca si la nivelul brasovului trebuia sa le inpinga de la spate doi mascarici de arbitri e problema mare in hanbalul rominesc.

 •  14 Septembrie 2008, 20:32

Cristi -Radu,astia ca voi fac sportul de ras an tara voastra, stiti numai sa aruncati cu pietre si noroi an bunurile voastre,nimic nu va este pe plac, natia romaneasca stie numai sa se planga....an loc sa va bucurati ca aveti parte de cel mai tare campionat an Europa si cea mai buna mediatizare a sportului Romanesc, stiti numai sa va jigniti proprii sportivi,ati avut ce anvata de la atrenorul vostru al Nationalei,bravo VOUA...

Vezi toate comentariile (18)
Comentează