FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

EXCLUSIV Raul Rusescu crede într-un scenariu incredibil la FCSB: „Nu m-ar surprinde dacă l-ar pune antrenor până la finalul săptămânii”

Gigi Becali a sunat în culise mai mulți antrenori pentru a-l schimba pe Baciu
Gigi Becali a sunat în culise mai mulți antrenori pentru a-l schimba pe Baciu

Articol de , - Publicat marti, 08 septembrie 2026, 16:38 / Actualizat marti, 08 septembrie 2026 17:08

Invitat marți la GSP Live, Raul Rusescu, 38 de ani, dublu campion cu FCSB, s-a pronunțat în legătură cu discuțiile pentru venirea antrenorului Ianis Zicu (42) la roș-albaștri.

Rusescu susține că n-ar fi surprins ca Zicu să fie numit „principal” la FCSB, în ciuda clinciului acestuia cu Mihai Stoica. Raul vede o compatibilitate a antrenorului cu echipa.

CONTEXT:

  • după eșecul cu Dinamo, 1-2, Gigi Becali s-a gândit să îl demită pe Marius Baciu și să îl instaleze A1 pe Ianis Zicu, recent revenit pe banca lui Metaloglobus (Liga a 2-a);
  • Becali a vorbit pe subiect cu MM Stoica, iar oficialul l-a îndemnat să ia această decizie abia după ce se consultă și cu Gheorghe Mustață, liderul galeriei. Mustață s-a opus categoric aducerii lui Ianis Zicu la FCSB din cauza trecutului dinamovist al acestuia, mai ales pentru că a înjurat echipa roș-albastră în momentul în care Ianis juca pentru „câini”;
  • Ianis Zicu a transmis un mesaj public, prin care lasă de înțeles că și-ar dori să facă pasul la FCSB. Dar l-a contrat și pe Stoica, după ce acesta făcuse trimitere la o declarație mai veche a lui Zicu: „Chiar nu aș merge la FCSB, nu suntem compatibili, o spun cu toată sinceritatea”.

Raul Rusescu ia în calcul orice: „Ianis Zicu, antrenorul principal de la FCSB până la finalul săptămânii”

Acum, pare puțin probabil ca Zicu să lucreze la FCSB, având în vedere că și-a permis să-l atace public pe Mihai Stoica.

Dar Rusescu nu închide pista definitiv: „Nu m-ar surprinde dacă la sfârșitul săptămânii Zicu ar fi numit antrenor principal la FCSB. Nu mă mai surprinde nimic”.

„În momentul în care tu ai mesajul ăsta și spui că ai fi comunicat foarte bine cu domnul Becali, deja ăsta e profilul de antrenor care se caută acolo. E un pas. În momentul în care și declari lucrul ăsta, deja știi foarte bine la ce să te aștepți când ajungi acolo. Că trebuie să existe o comunicare, o declari, ți-o asumi de la început. Ăsta e un lucru foarte important”, a adăugat analistul GSP Live.

„Trecutul nu contează, că Ianis Zicu a jucat la Dinamo... Ianis Zicu are mai multe realizări ca antrenor față de Marius Baciu? Are mai multe. Asta e întrebarea care contează și care ar trebui să conteze pentru suporteri. Așa trebuie să te raportezi - este Zicu un antrenor mai bine cotat decât Marius Baciu?”, a completat Raul Rusescu, prezent în studioul Gazetei Sporturilor.

Ianis Zicu l-a antrenat pe Raul Rusescu: „O relație foarte bună”

Au colaborat în 2022, la Concordia Chiajna, ultima echipă din cariera de jucător a lui Rusescu.

„Am lucrat cu Ianis Zicu, mi-a fost antrenor la Concordia Chiajna o perioadă destul de scurtă. S-a comportat cu mănuși cu mine, am avut o relație foarte bună. Dar m-a chinuit, m-a alergat de mi-au sărit ochii din cap! Trebuia să-i prind din urmă pe colegii mei care aveau deja făcută pregătirea, aveau meciuri în picioare”, și-a amintit Rusescu.

Raul Rusescu crede într-un scenariu incredibil la FCSB: „Nu m-ar surprinde dacă l-ar pune antrenor până la finalul săptămânii”
Ianis Zicu a antrenat-o în Superliga pe Farul, foto: Imago Images

Știind cât de mult îmi doresc să demonstrez ca antrenor ceea ce nu am reușit să fac atunci când eram jucător, cred că aș fi reușit să câștig încrederea suporterilor FCSB (mai ales că avem chiar un exemplu recent - Costel Gâlcă, fost jucător important al Stelei, care a antrenat Rapid, iar suporterii rapidiști i-au dat șansa să își facă meseria de antrenor).

Cred că aș fi reușit să comunic foarte bine și cu domnul Becali. Însă, înțelegând acum mai bine mesajul indirect transmis de Mihai Stoica, îmi este mult mai clar că șansele de a fi fost lăsat să îmi fac meseria liniștit ar fi fost, probabil, foarte mici.

Și, cu această ocazie, am înțeles mai bine și adevărul unei alte expresii - „Până la Dumnezeu te mănâncă sfinții”

- Ianis Zicu, pe Facebook

Citește și:
Soția românului dat afară în Turcia a ieșit la atac: „Cartonaș roșu!”
Stranieri
Soția românului dat afară în Turcia a ieșit la atac: „Cartonaș roșu!”
Marius Lăcătuș „l-a citit” pe Gigi Becali: „Antrenorul cu care s-a înțeles va fi pus a doua zi”
Superliga
Marius Lăcătuș „l-a citit” pe Gigi Becali: „Antrenorul cu care s-a înțeles va fi pus a doua zi”
Uluitor! De ce ar fi picat transferul lui Andrei Cordea în ultimele minute: „Cluburile erau înțelese”
Superliga
Uluitor! De ce ar fi picat transferul lui Andrei Cordea în ultimele minute: „Cluburile erau înțelese”
Raul Rusescu crede într-un scenariu incredibil la FCSB: „Nu m-ar surprinde dacă l-ar pune antrenor până la finalul săptămânii”
Superliga
Raul Rusescu crede într-un scenariu incredibil la FCSB: „Nu m-ar surprinde dacă l-ar pune antrenor până la finalul săptămânii”
Schimbare la trotinete electrice. Aviz de la Guvern pentru purtarea obligatorie a căștii de la orice vârstă și pe orice drum public
Profit.ro
Schimbare la trotinete electrice. Aviz de la Guvern pentru purtarea obligatorie a căștii de la orice vârstă și pe orice drum public
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (6)
Raduro6
Raduro6  •  08 Septembrie 2026, 20:02

Sumudica e sluga perfecta!

pierpatrat03
pierpatrat03  •  08 Septembrie 2026, 19:28
Postat de Ferhat pe 08 Septembrie 2026, 18:43

a zis Lapusneanu ca-s multi

da, mulți și ... !

Ferhat
Ferhat  •  08 Septembrie 2026, 18:43
Postat de Dupa.palma.lui.Duarte pe 08 Septembrie 2026, 17:13

Toată țara, partea tâmpită desigur, se întreabă cine va fi antrenor la trupa de circ si saltimbanci cazatori numita fcsb! A dracu' ocupație!

a zis Lapusneanu ca-s multi

Vezi toate comentariile (6)
Comentează