SPORTURI  »  AUTO  »  MARELE PREMIU AL ITALIEI

Puştiul minune

Articol de - Publicat luni, 15 septembrie 2008 00:00

După ce obţinuse pole-position în calificări, Sebastian Vettel a condus fantastic şi a realizat cea mai mare supriză din actualul sezon din F1

La Monza a plouat, iar o pistă udă aduce implicit spectacol pe circuit. Toată lumea era curioasă să vadă dacă gluma se îngroaşă, după ce Vettel a realizat cel mai bun timp în calificări, obţinînd un incredibil pole-position pentru micuţa echipă italiană de la Toro Rosso.

Germanul Vettel a început bine, stabilind cel mai rapid tur de pistă. În coasta sa, Kovalainen, plecat după poziţia secundă la grilă. Numai că pericolul cel mare a fost tot Lewis Hamilton, plecat într-o cursă de urmărire fantastică. Britanicul, care a avut un handicap mare de recuperat, locul 15 la grilă, a fost însă de neoprit. După 30 de tururi, clasamentul arăta astfel: Vettel , Kovalainen şi Kubica. Doi dintre favoriţi, Massa şi Hamilton, se găseau pe locurile 5, respectiv, 6, cu deosebirea că Lewis recuperase deja 9 poziţii, în timp ce brazilianul avansase doar o poziţie după plecarea de la grilă. Cu 15 tururi înainte de final, Vettel continuă să se ţină tare. E primul, urmat de acelaşi Kovalainen, un finlandez care se pare că descurcă de minune pe ploaie.

Aşa a fost pînă la sfîrşit. Vettel a condus tot timpul şi a cîştigat. Fantastic pentru el şi echipa lui, micuţa Toro Rosso. Germanul nu s-a pierdut cu firea şi s-a ţinut tare. Şi are doar 21 de ani! Acum 3 ani îşi lua permis de conducere!

21 de ani şi două luni este vîrsta lui Sebastian Vettel, cel mai tînăr pilot care a cîştigat vreodată o cursă în F1

Citește și:
Detalii GRAVE despre accidentul lui Kader Keita: a izbit femeia PE TRECERE, a fugit și nu a spus nimic la antrenament! » Rapidul ia în calcul să-l lase fără avocat!
Superliga

Formau cel mai frumos cuplu din fotbal, dar s-au despărțit » Viktoria, apariție de senzație după divorț: „Picioarele tale par fără sfârșit!”
Stiri extrasport
Formau cel mai frumos cuplu din fotbal, dar s-au despărțit » Viktoria, apariție de senzație după divorț: „Picioarele tale par fără sfârșit!”
Acționarul echipei din Superliga aruncă bomba: „Riscăm să nu luăm licența!” + Explicațiile prăbușirii: „Ne-am rupt gâtul!”

Gigi Becali anunță plecarea iminentă de la FCSB: „Ne-am rugat de el să semneze și ne-a costat 500.000 de euro. Nu a jucat nimic!”

Surpriza de la pompă: prețul benzinei din România crește considerabil de azi
Profit.ro
Surpriza de la pompă: prețul benzinei din România crește considerabil de azi
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cel mai medaliat sportiv olimpic din istorie, mărturisire crudă: „Nu vreau ca fiii mei să treacă prin ce am trecut eu”

Încă un cuplu fericit în handbalul românesc » Mesaje la un an de relație: „Te iubesc mai mult decât orice”

Comentarii (3)
 •  15 Septembrie 2008, 09:44

felicitari Vettel!

 •  15 Septembrie 2008, 09:21

"În coasta sa, Kovalainen, plecat *după* poziţia secundă la grilă" Cat de agramat poti sa fii, bai?

 •  15 Septembrie 2008, 09:20

"plecat după poziţia secundă la grilă" plecat DE PE poziţia secundă la grilă!!!!! analfabetilor!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează
Close