FOTBAL  »  LIGA 2  »  DUNĂREA GALAŢI - PETROLUL 4-0

"Trezirea!"

Articol de GSP - Publicat luni, 15 septembrie 2008 00:00

După înfrîngerea umilitoare în faţa Dunării Galaţi, preşedintele petrolist Florin Bercea e hotărît să pună piciorul în prag

Dacă la începutul sezonului formaţia ploieşteană nu vedea în faţa ochilor decît prima poziţie şi, automat, revenirea în elită după o pauză de 6 ani, acum, elevii lui Sebi Tudor sînt la doar un punct de zona retrogradabilă! Ultima înfrîngere, 4-0 cu Dunărea Galaţi, i-a pus pe gînduri pe oficialii găzarilor. "Băieţii, la cît de umflaţi erau înaintea startului de sezon, s-au trezit acum că sînt într-o situaţie critică! Dar rolul meu, ca şi conducător, e să-i aduc cu picioarele pe pămînt, pentru că avem cîţiva ani buni de cînd sîntem în Liga a II-a şi anul acesta ar fi trebuit să facem pasul spre prima ligă", a mărturisit preşedintele "găzarilor", Florin Bercea.

"Tudor nu e în pericol"
Cu toate acestea, oficialii petrolişti nici nu vor să ia în calcul o eventuală despărţire de antrenorul Eusebiu Tudor. "Două lucruri sînt sigure la Petrolul: investitorul, adică Petrom, şi postul lui Tudor. El e ca şi fratele meu şi vom merge pînă la capăt alături de el. Noi, la Petrolul, sîntem o familie mai mare, un fel de Camorra, şi trebuie să rezolvăm lucrurile între noi", a încheiat Bercea.

"A fost cea mai grea înfrîngere din cariera mea!"
Eusebiu Tudor, antrenor Petrolul

Citește și:
Reacție explozivă înainte de Polonia - România: „Bagă echipa bună! Bagă de la Craiova!” » Ianis Hagi, criticat: „Îi face atmosferă proastă lui tac-su”
Nationala

Portughezii au identificat motivul nervilor lui Ronaldo » Îl voia și pe fiul lui convocat!
Liga Națiunilor
Portughezii au identificat motivul nervilor lui Ronaldo » Îl voia și pe fiul lui convocat!
„Gigi e «The Special One»”! Numit „vagabond” de Becali și pedepsit să conducă un Matiz, n-a trecut peste trauma din România: „Nu-l voi uita niciodată”

La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Stiri extrasport
La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Business-ul românesc care a intrat puternic pe piața din Polonia » Experiment în Varșovia: cât am plătit pe un produs cumpărat cu 2 lei la București

Comentarii (3)
 •  15 Septembrie 2008, 19:07

berceo, stiam ca esti analfabet si j_e_g. Camora e o organizatie mafiota tembelule! despre fotbal, oricum, nu are rost sa vb, ca esti groparul ploiestiului

 •  15 Septembrie 2008, 09:38

Camorra? Hmmm...auzisem eu ca sunteti mafioti voi pe acolo, Luca si Bercea, dar nu credeam ca sunteti chiar pe fata:P

 •  15 Septembrie 2008, 08:38

Adevarul ca a-ti scapat prea usor cu 4-0.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează