SPORTURI  »  TENIS  »  US OPEN 2026

VIDEO Elena Rybakina despre Aryna Sabalenka, adversara sa din finala de la US Open: „Este dificil să joci împotriva ei”

Elena Rybakina la finalul partidei cu Coco Gauff FOTO Imago Images
Elena Rybakina la finalul partidei cu Coco Gauff FOTO Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 11 septembrie 2026, 10:41 / Actualizat vineri, 11 septembrie 2026 11:06

Elena Rybakina (2 WTA, 27 de ani) o va întâlni pentru a 18-a oară pe Aryna Sabalenka (28 de ani, 1 WTA), de data această în finală la US Open. Va fi al patrulea duel într-un turneu de Mare Șlem, după cele de la Wimbledon 2021, Australian Open 2023 și 2026.

Elena Rybakina s-a calificat în a patra finală de Mare Șlem a carierei, după o victorie electrizantă în fața lui Coco Gauff pe care a învins-o cu 3-6, 6-4, 6-4. În primul său ultim act de la US Open o va întâlni pe Aryna Sabalenka, câștigătoarea din 2024 și 2025 de la New York.

Istoria lor comună are 17 meciuri, belarusa impunându-se în zece. Dintre aceste confruntări, trei au fost în turneele de Mare Șlem. În optimi de finală la Wimbledon 2021 și în finală la Australian Open 2023 s-a impus Aryna, iar în ultimul act de la Melbourne 2026 a câștigat Elena.

Actualul lider mondial și-a luat revanșa în acest sezon cu două victorii la Miami și Indian Wells, de atunci cele două jucătoare nu s-au mai întâlnit într-un turneu. „Am jucat de multe ori. Ne-am și antrenat împreună înainte. Este o jucătoare foarte agresivă. Este dificil să joci împotriva ei, atât mental, cât și fizic, pentru că are un joc foarte puternic și un serviciu foarte bun. Va trebui să vin cu toată energia pe care o voi avea, să am cel mai bun serviciu al meu împotriva Arynei și să iau deciziile corecte în momentele potrivite, pentru că, de cele mai multe ori, scorul este foarte strâns. Aici decizia poate face diferența. Da, vom vedea ce se va întâmpla, dar cu siguranță voi încerca să dau tot ce am mai bun și să dau totul pe teren”, a spus jucătoarea din Kazahstan.

Elena Rybakina are în palmares două trofee de Mare Șlem, în timp ce adversara sa are patru, prima având un procentaj mai bun când vine vorba de finalele de Grand Slam, ea câștigând două din trei, în timp ce Sabalenka a câștigat patru din opt.

„Este un meci important și, din moment ce este o finală, sincer, simt că nu contează cine este de partea cealaltă a fileului. Pur și simplu vrei să câștigi și să dai tot ce ai mai bun. Dar nici nu vreau să pun prea multă presiune pe mine, pentru că suntem toate foarte apropiate în clasament. Chiar dacă ceva nu merge bine în finală, voi mai avea și alte oportunități, alte turnee până la finalul anului. Ne împingem una pe cealaltă să fim mai bune atunci când jucăm astfel de meciuri și poți vedea foarte clar la ce trebuie să mai lucrezi. Cred că este un lucru grozav să joci împotriva cuiva care te împinge până la limită”, a subliniat Rybakina.

În ultimul an s-au întâmplat multe lucruri în afara terenului. Cred că acum toată atenția mea a fost îndreptată spre tenis. Nu pot întotdeauna să joc la cel mai bun nivel, există mereu suișuri și coborâșuri, dar cred că am făcut o treabă foarte bună, am luat deciziile potrivite în anumite situații, pentru că fiecare zi este o provocare – Elena Rybakina

Poți să joci bine într-un turneu și totuși să pierzi poziția de numărul unu mondial. Dar este în regulă. Asta este sportul. Și îmi place. Asta este frumusețea sportului, nu? Toată lumea îi urmărește pe ceilalți și totul se rezumă la lucrurile mici pe care le îmbunătățești și la faptul că devii mai bun– Aryna Sabalenka

Aryna Sabalenka: „Acum nu am ce să fac”

Indiferent de rezultatul din finală, Elena Rybakina o detronează pe Aryna Sabalenka în clasamentul mondial după o serie de 99 de săptămâni în fruntea clasamentului WTA. Întrebată despre acest lucru, Sabalenka a glumit prima oară, spunând că nu-i pasă, însă apoi a elaborat despre acest moment din cariera sa.

VIDEO. Ulrimul punct din partida Elena Rybakina-Coco Gauff

„Înțeleg foarte bine cât de greu este să ajungi numărul unu mondial. Este nevoie de foarte multă muncă și da, acesta a fost unul dintre obiectivele mele. Dar acum nu prea am ce să fac. Nu am avut evoluții prea bune în partea de mijloc a sezonului. Elena a preluat poziția și a jucat foarte bine, așa că a luat locul 1 mondial. Pot doar să mă concentrez asupra mea, să rămân în prezent și să încerc să dau tot ce am acum, astfel încât să țin lupta strânsă și, poate, să-mi recuperez prima poziție de la ea”, a spus Aryna.

Finala feminină de la US Open este programată sâmbătă, de la ora 23:00. De când Australian Open a trecut la suprafața hard în 1988, este abia a doua oară când aceleași două jucătoare dispută finalele de la Australian Open și US Open în același sezon. Primele au fost Steffi Graf și Arantxa Sánchez Vicario, în 1994.

Citește și:
Jutta Leerdam a schimbat gheața cu soarele » Apariție incendiară pe insula de basm din Italia
Altele
Jutta Leerdam a schimbat gheața cu soarele » Apariție incendiară pe insula de basm din Italia
FRF introduce cartonașul negru » Când se va aplica această sancțiune
Superliga
FRF introduce cartonașul negru » Când se va aplica această sancțiune
Claudiu Niculescu, radiografie devastatoare pentru Superliga: „Dacă vă povestesc, nu credeți! Am 15 ani de antrenorat, știți ce mi s-a întâmplat?”
Superliga
Claudiu Niculescu, radiografie devastatoare pentru Superliga: „Dacă vă povestesc, nu credeți! Am 15 ani de antrenorat, știți ce mi s-a întâmplat?”
Sydney Sweeney, cea mai în vogă imagine de la Hollywood, reclamă la limită pentru o casă de pariuri
Pariuri sportive
Sydney Sweeney, cea mai în vogă imagine de la Hollywood, reclamă la limită pentru o casă de pariuri
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează