„M-am supărat pe părinți. Eu mă gândeam la viitorul meu, ei ziceau că sunt visuri nebunești” » Ce a trăit Ana Maria Bărbosu când a ajuns la Stanford

Într-un dialog cu jurnalistul Cătălin Striblea, în podcastul „Vorbitorincii”, sportiva care e suspendată provizoriu de International Testing Agency (ITA) și care luptă în justiție pentru a-și apăra medalia de bronz de la Jocurile Olimpice a vorbit despre cum se pregătește pentru un exercițiu în timpul competiției și despre emoțiile pe care le simte.

Ana Maria Bărbosu: „Antrenorii cu care am fost la momentul respectiv mi-au spus că nu am voie să mă bucur”

„Îmi e greu să caracterizez emoțiile, pentru că te gândești la atât de multe. Te gândești la exercițiul pe care trebuie să-l faci, te gândești la lumea care te vede, te gândești la munca pe care ai depus-o și toate acestea sunt în decursul unui minut.

Este extrem de greu să realizezi și tu ce se întâmplă cu tine. Însă, cu siguranță, corpul tău știe mai bine și îți dă semnale că ai fluturi în stomac sau că picioarele îți sunt amorțite. Dar e un sentiment cu totul special și e greu să reproduci acele sentimente”, a spus Ana Maria Bărbosu.

Apoi, a continuat: „Am avut competiții când eram mai mică, aveam altfel de pregătire mentală și, după acele competiții, chiar am pierdut extrem de multe amintiri.

Pentru că nu mi-am dat voie să mă bucur de momentele trăite în competiții și eram cu siguranță copleșită de frică și de multe temeri. Acele gânduri nu m-au lăsat să mă gândesc după aceea cu bucurie în spate la acele competiții și sunt așa, în ceață. Nu-mi vine nimic strălucitor în minte.

Dacă aș spune acum că respectiva competiție (n.r. - Campionatele Europene de Gimnastică Artistică) nu mi-a adus nicio satisfacție... Este foarte greu de recunoscut. Pentru că țin minte că antrenorii cu care am fost la momentul respectiv mi-au spus că nu am voie să mă bucur, pentru că e doar juniorat. Și cumva nu am voie să-mi recunosc rezultatele, pentru că asta ar însemna să fiu cu nasul pe sus.

Vă dați seama, aveam doar 14 ani. Îi vedeam pe antrenori ca pe persoanele de care trebuie să ascult fără niciun semn de întrebare. Și în momentul acela fix acel lucru am făcut.

Nu m-am bucurat. Nu mi-am dat voie să realizez că am reușit să fac un concurs extraordinar și să arăt lumii cât de multă muncă am pus pentru acele rezultate. Dar acum, dacă mă gândesc, nu găsesc nicio bucățică de bucurie după acele rezultate. Când am terminat, a fost pur și simplu... Era un Campionat European.

Ulterior, antrenorii s-au schimbat și a fost o schimbare la 180 de grade în modul în care ne antrenam, cum comunicam cu antrenorii, cum ei ne ascultau. Era o colaborare în sala de gimnastică. Nu mai era doar antrenorul și sportiva care nu are voie să vorbească. Și sunt extrem de recunoscătoare pentru schimbarea respectivă care a venit în 2023.

Acum sunt extrem de recunoscătoare pentru că am ajuns din nou să iubesc sportul pe care îl fac și nu mă mai gândesc la el ca pe o greutate sau ca pe o povară pe care trebuie să o fac în fiecare zi, pe care trebuie să o simt în fiecare zi. Am ajuns să mă bucur de competițiile la care am fost. Jocurile Olimpice, cum am spus, nicio fărâmă de regret nu există”, a adăugat Ana.

Grindeanu și Parlamentul o susțin pe Ana Maria Bărbosu în procesul de la TAS

De ce a plecat în Statele Unite

În vara lui 2025, Ana Maria Bărbosu a decis să plece din România pentru a studia la celebra universitate Stanford, din Statele Unite, acolo unde a primit o bursă de studiu. Și a explicat de ce a luat această decizie.

În primul rând, a dezvăluit reacție părinților: „M-am supărat pe ei, pentru că eram «Stați un pic, eu mă gândesc pentru viitorul meu și încerc să fac ceva și voi îmi spuneți că sunt visuri nebunești și nu sunt destul de matură să văd că nu e pe bune?»

Și încet-încet eu am tot făcut demersurile, ei m-au ajutat să învăț cum să trimit e-mailuri, cum să selectez persoanele cu care ar trebui să comunic și tot așa. Și după aceea părinții, când au văzut că e pe bune treaba, au zis «Wow!» Și după aceea m-au susținut până în pânzele albe, pentru că vă dați seama că a fost cam un an.

A fost cam un an de tot discuții și înainte să iau decizia și după aceea înainte să plec efectiv. Și vă dați seama că au existat multe momente în care eram nehotărâtă, voiam să renunț, voiam... «Nu, că eu nu pot să merg acolo». Și părinții s-au ținut ei tare ca să-mi dea mie curaj că pot să fac”, a dezvăluit Ana.

Apoi a explicat cum e să studieze și ce oportunități are la universitatea din Statele Unite.

„Este o bursă sportivă care îmi dă oportunitatea să studiez acolo în același timp cu practicarea gimnasticii și, cu siguranță, este o oportunitate.

Datorită sistemului de acolo, am oportunitatea să explorez mai multe cursuri și mai multe arii la universitate. În primul an, am luat diferite cursuri de literatură, de matematică, de antropologie, pe toate ariile. Și am realizat că, până la urmă, am o satisfacție mai mare când învăț și reușesc să înțeleg concepte noi la cursurile de matematică.

Cumva, acest lucru m-a împins către dorința de a avea la sfârșitul facultății o diplomă în inginerie civilă sau Management Science and Engineering, așa se numește, însă e un fel de diplomă în afaceri. Dar, cu siguranță, n-o să fie ușor și, de obicei, mă feresc să spun dinainte ce o să fac, pentru că niciodată nu știi dacă vei reuși până la capăt, însă acesta este parcursul pe care mi-l propun.

E cu totul o altă lume, pot să spun. Pentru că lucrurile care m-au făcut să mă îndrăgostesc cumva de universitatea unde mă aflu acum sunt faptul că nu ești văzut doar ca un sportiv sau doar ca un elev/student. Studenții atleți care sunt acolo au atât de multe pasiuni și lucruri pe care vor să le realizeze și se implică în absolut fiecare club extrașcolar sau activitate, voluntariat. Iar modul în care lumea îți recunoaște eforturile și calitatea ca om te face să te simți bine”, a adăugat Ana.