FOTBAL  »  Superliga  »  U CLUJ - OȚELUL

Cristiano Bergodi, reacție tare înaintea unui meci crucial: „Fapte, nu vorbe. Trebuie sacrificiu”

Articol de - Publicat luni, 14 septembrie 2026, 15:34 / Actualizat luni, 14 septembrie 2026 15:53

Cristiano Bergodi, 61 de ani, resimte momentul dificil la U Cluj după trei eșecuri la rând. Ce vrea de la echipă în preajma partidei cu Oțelul Galați (diseară, ora 18:00, Cluj Arena).

U Cluj se confruntă diseară cu Oțelul Galați, de la ora 18:00, pe Cluj Arena, un duel extrem de important pentru "Șepcile roșii" care au adunat trei eșecuri la rând. Ardelenii au pierdut cu Dinamo (1-2), cu Petrolul (2-3) și cu U Craiova (0-4), vor să pună capăt situației.

Cristiano Bergodi este conștient de momentul său la U Cluj: „Trebuie să ieșim din pasa proastă, nu cu vorbe, ci cu fapte”

„Este un meci foarte, foarte important pentru U Cluj, trebuie să luăm 3 puncte" este opinia unanimă la echipă.

Cristiano Bergodi, 61 de ani, vrea să arate că seria eșecurilor ardelenilor reprezintă un accident pentru „Șepcile roșii”. A încercat să transmită acest mesaj elevilor săi. La conferința de presă dinaintea partidei cu Oțelul, antrenorul italian a transmis că jucătorii săi s-au pregătit bine în ultimele zile.

„Dacă reușim să câștigăm meciul cu Galați, care va fi greu, sunt sigur că putem reveni și din punct de vedere moral și totul se așează.

Am avut o discuție cu ei a doua zi după meciul de Craiova. Am încercat să vorbim despre problemele noastre, să avem o mentalitate diferită. Mi s-a părut o discuție constructivă, după un meci în care am luat trei goluri în 9 minute, era și normal să reglăm ceva.

Băieții au înțeles ce am vorbit, probabil nu e suficient ceea ce am făcut până acum. Toți avem responsabilitate în acest moment, eu în primul rând, pentru că sunt antrenorul.

Tot noi trebuie să ieșim din această pasă proastă, nu cu vorbe, cu fapte, pe teren. Fiecare jucător ar trebui să aibă mai multă ambiție și dorință, pentru că, repet, poate nu e suficient ce facem pe teren, pentru moment, toți, inclusiv antrenorii”, a declarat Cristiano Bergodi.

Criză de rezultate este, pentru că sunt deja trei înfrângeri și nu e ușor să treci peste, dar numai noi putem face asta. Jucătorii, majoritatea, sunt de anul trecut, i-am văzut încrezători, s-au antrenat bine, dar la meci e altceva, cu presiune, cu emoție. Acum vreau să văd o reacție a tuturor, inclusiv din partea staff-ului, pentru a încerca să ieșim din această pasă proastă

- Cristiano Bergodi, antrenor U Cluj

Cristiano Bergodi, mesaj frontal adresat echipei: „Toți jucătorii trebuie să se sacrifice mai mult”

Cristiano Bergodi vrea ca U Cluj să recapete imaginea din sezonul precedent, când s-a luptat pentru supremație atât în campionat, cât și în Cupa României.

„Nu cred că este o problemă de organizare sau de sistem de joc, cred că e un aspect mental și trebuie să avem un declic. Trebuie să fim cum eram anul trecut, o echipă greu de bătut și care primea greu gol. Toți jucătorii trebuie să se sacrifice mai mult.

Cred că ei conștientizează asta și o vor demonstra în fața suporterilor noștri. Am avut o reacție bună la meciul de Cupă cu Petrolul, când am câștigat în zece oameni, dar apoi am revenit la vechile obiceiuri.

La Craiova era un joc echilibrat în prima repriză, apoi am luat trei goluri, nu cred că din cauza organizării, eu zic că 90% ține de aspectul mental”, a mai punctat tehnicianul italian.

Citește și:
Cristian Tudor Popescu, analiză amplă după US Open: „În interiorul ei, Sabalenka este o mârlancă!” » De cine spune: „Iată un jucător care n-a beneficiat de ajutor de sus”
Tenis
Cristian Tudor Popescu, analiză amplă după US Open: „În interiorul ei, Sabalenka este o mârlancă!” » De cine spune: „Iată un jucător care n-a beneficiat de ajutor de sus”
Revolta campioanelor olimpice împotriva actriței Sydney Sweeney: „Urăsc din tot sufletul ce a făcut”
Altele
Revolta campioanelor olimpice împotriva actriței Sydney Sweeney: „Urăsc din tot sufletul ce a făcut”
După US Open, noua senzație a tenisului feminin a defilat în trei ținute diferite la Săptămâna Modei de la New York
Tenis
După US Open, noua senzație a tenisului feminin a defilat în trei ținute diferite la Săptămâna Modei de la New York
Secretul lui Cristiano Ronaldo, dezvăluit de nutriționist: „Un singur ingredient pe care 90% dintre oameni nu îl folosesc”
Fitness
Secretul lui Cristiano Ronaldo, dezvăluit de nutriționist: „Un singur ingredient pe care 90% dintre oameni nu îl folosesc”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Secretul lui Cristiano Ronaldo, dezvăluit de nutriționist: „Un singur ingredient pe care 90% dintre oameni nu îl folosesc”

Cristian Tudor Popescu, analiză amplă după US Open: „În interiorul ei, Sabalenka este o mârlancă!” » Îl compătimește pe Djokovic și mizează pe Zverev: „Iată un jucător care n-a beneficiat de ajutor de sus”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează