)
Articol de Narcis Drejan - Publicat joi, 17 septembrie 2026, 10:56 / Actualizat joi, 17 septembrie 2026 11:05
În timp ce sportul românesc de echipă continuă să caute explicații pentru eșecuri, voleiul începe să ne ofere un motiv să ne uităm cu atenție la ce se întâmplă pe teren. România a bătut din nou Franța, campioana olimpică, la Campionatul European, după un meci în care a fost condusă cu 2-0 și a avut nevoie de un 35-33 în setul patru ca să ducă partida în decisiv.
Sincer, dacă vrem să vorbim serios despre viitorul sportului românesc, poate că ar trebui să ne uităm mai des spre volei, mai ales că suferim de atâția ani la sportul pe echipe, de fapt, niciodată n-am excelat, cu câteva excepții, în handbal, baschet, volei, cândva și la fotbal sau echipele de la canotaj și scrimă.
Desigur, când bați Franța o dată, poți spune că a fost o surpriză, o întâmplare, o zi înc are adversarii, campioni olimpici, au prins o zi slabă. Dar când o bați din nou, la fix 3 ani distanță, tot într-un Campionat European și după ce ai fost condus cu 2-0, deja trebuie să începi să te întrebi dacă nu cumva în spatele rezultatului există mai mult decât o seară în care ți-a ieșit totul.
Au făcut-o din nou
Elevii lui Sergiu Stancu au câștigat cu 3-2 în fața campioanei olimpice din 2021 și 2024, într-o BTarena în care peste 5.000 de oameni au trăit fiecare minge ca și cum ar fi fost ultimul punct al meciului.
Iar în setul patru s-a întâmplat ceva ce, dacă nu vezi cu ochii tăi, aproape că pare inventat: 35-33 pentru România, după un schimb de lovituri în care Franța a avut ocazia să închidă partida, dar tricolorii au refuzat pur și simplu să cedeze.
Aici cred că este una dintre marile diferențe față de România sportivă cu care ne-am obișnuit. România cedase surprinzător cu Letonia, în debutul la European, dar apoi a evoluat admirabil, chiar și cu Germania, când s-a pierdut în decivis.
Sergiu Stancu vorbește despre oboseală, despre durerile normale după 5 meciuri, despre nopțile în care jucătorii nu mai reușesc să doarmă după asemenea bătălii. O face pentru a-l face pe spectator să vadă dincolo de scorul de pe tabelă, că nu există numai cele două ore în care se joacă meciul, ca-n toate sporturile, recuperarea, deplasările, presiunea, accidentările mici care se adună și, peste toate, obligația de a intra din nou pe teren și de a o lua de la capăt.
Viitorul voleiului
David Runcan a intrat în formula de bază în setul al treilea și a rămas acolo până la sfârșit. Împotriva Franței, când România era cu spatele la zid, condusă cu 2-0. În asemenea momente se poate schimba cariera unui sportiv, dar mai ales imaginația unui copil care stă în tribună și se uită la el.
În sala de la Cluj au fost prezenți foarte mulți copii, care au văzut volei la nivel înalt, care au avut în față niște sportivi pe care îi pot transforma în modele și care au plecat acasă cu imaginea unei echipe românești capabile să învingă campioana olimpică.
Uite așa începe sportul, nu cu discursuri pompoase despre viitor sau strategii prezentate în conferințe, ci cu un copil care ajunge acasă și spune că vrea să joace și el volei. Mă uit la fiul colegului nostru Andrei Constantinescu, un copil care a iubit voleiul și azi îl practică la nivel de performanță. Și mă gândesc la ce spunea selecționerul Stancu, și-a amintit că Andrea Giani a fost idolul lui.
Un copil are nevoie de asemenea repere, să vadă un sportiv și să spună: „Vreau să fiu ca el!”. Iar dacă la Cluj câteva sute de copii au plecat cu această senzație după ce au văzut România întorcând un meci de la 0-2 cu Franța, atunci câștigul acestui European poate fi mult mai mare decât cele 9 puncte din grupă.
De multe ori pierdem exact esența când vorbim despre viitorul copiilor noștri în sport, ne axăm pe clasamente, facem comparații disperate și uităm să ne uităm la acești copii.
Ce avantaje oferă generația de azi
Voleiul românesc are acum ceva ce alte sporturi de echipă de la noi nu mai au, o echipă națională care produce rezultate, are continuitate și începe să creeze emoție în jurul ei.
Nu spun că voleiul românesc a rezolvat problemele sportului românesc, ar fi de-a dreptul penibil și nerealist, dar constat un simplu aspect: în ultimii ani, naționala masculină a ajuns să joace constant la nivel european, a învins Franța de două ori în trei ani și acum este în optimile Campionatului European. Uitați-vă și la feminin, e adevărat că există mulți străini și străine, dar voleiul are regulă cu sportivi români în teren, minimum 2 voleibaliști români permanent în teren, iar în Liga a II-a, minimum 4.
De asta spun că merită urmărit și ce se întâmplă la Federația Română de Volei sub conducerea lui Adin Cojocaru. Rezultatele unei echipe naționale nu apar peste noapte, iar faptul că există continuitate pe banca tehnică și o generație tânără care începe să intre în prim-plan arată că, măcar într-un colț al sportului românesc, lucrurile au început să se lege.
Tot dezbatem în legătură cu sportul de echipă din România, despre lipsa banilor, despre infrastructură, despre copii, despre baze sportive și despre faptul că nu mai producem jucători. Și, în același timp, avem o echipă de volei care merge în optimile Campionatului European după ce a bătut Franța.
România pleacă acum la Sofia, pentru meciul cu Ucraina, și nu mai merge acolo doar cu satisfacția unei victorii istorice la Cluj, merge cu o calificare în optimi, cu o generație care începe să capete personalitate și cu sentimentul că, atunci când joacă împotriva unei echipe mari, nu mai trebuie să plece capul.
