Articol de Maria Olteanu, Costi Prună, David Istrate - Publicat sambata, 19 septembrie 2026, 18:00 / Actualizat sambata, 19 septembrie 2026 18:21
CSM București, vicecampioana României, continuă sâmbătă după-amiaza parcursul în Liga Campionilor, cea mai importantă competiție intercluburi de pe continent. „Tigroaicele” joacă în deplasare, de la ora 17:00, pe terenul celor de la Borussia Dortmund. Meciul este transmis liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe Digi Sport 2 și Prima Sport 2.
Gloria Bistrița va juca în etapa a treia a Ligii Campionilor duminică, 20 septembrie, la ora 17:00, împotriva lui Odense. Meciul va putea fi urmărit în direct pe Digi Sport 2 și Prima Sport 2 și liveTEXT pe GSP.ro.
După victoria concludentă de la Krim Ljubljana din etapa inaugurală, scor 37-29, CSM București a câștigat și săptămâna trecută și mai clar, pe teren propriu, scor 36-26, contra celor de la Buducnost.
LIVE » Borussia Dortmund - CSM București: 32-30
Min. 56. 31-30. Două goluri la rând pentru Pintea. Situația rămâne foarte complicată.
Min. 54. 29-28. Csenge Kuczora reduce din diferență.
Min. 52. 29-27. Trei goluri consecutive pentru Borussia Dortmund. Nestaker înscrie și apoi e eliminată timp de două minute.
Min. 50. 26-27. Timp de odihnă solicitat de nemțoaice.
Min. 49. 26-26. Revenită pe teren, Șandru apără o lovitură de la 7 metri.
Min. 47. 26-25. Gol pentru Thomaier și gazdele trec în avantaj.
Min. 46. 24-24. Borussia Dortmund egalează!
Min. 44. 23-24. Brnovic și Pernille Brandenborg sunt eliminate timp de două minute. Gol pentru Guro Nestaker.
Min. 43. 22-24. Criza continuă pentru CSM București. Friis ratează de la 7 metri.
Min. 41. 21-24. Vine primul time-out cerut de Popovic.
Min. 39. 20-24. Gazdele se apropie la 4 goluri, după o reușită a Mareikei Thomaier. Borussia joacă mai bine în această repriză.
Min. 36. 17-23. Încă un gol de la 7 metri pentru Vegue. Maslova e eliminată timp de două minute.
Min. 35. 15-22. Vegue înscrie de la 7 metri.
Min. 32. 13-21. Brnovic marchează primul gol din partea a doua a jocului.
Startul reprizei secunde.
Finalul primei reprize. 20-13 pentru CSM București. Emma Friis și Crina Pintea au câte 4 goluri, în timp ce Valeriia Maslova s-a remarcat cu 3 reușite.
Min. 28. 11-19. Vine prima eliminare de două minute, acordată Danei Bleckmann. Superioritate numerică pentru echipa din România.
Min. 27. 11-18. Crina Pintea a intrat foarte bine în meci și a ajuns deja la 3 goluri.
Min. 24. 10-15. Momente mai bune ale nemțoaicelor, care profită de faptul că Popovic și-a introdus pe teren rezervele.
Min. 22. 8-15. Avantajul lui CSM București crește la 7 goluri, după două reușite ale Matildei Forsberg.
Min. 18. 8-12. Gol pe contraatac pentru Merel Freriks.
Min. 16. 5-10. Încă un gol pentru Brnovic, după o nouă paradă a lui Șandru.
Min. 13. 4-9. Primul gol al Tatjanei Brnovic. Vicecampioana României domină partida.
Min. 10. 3-7. „Tigroaicele” au o defensivă bună, iar Dorottya Faluvegi scapă pe contraatac și marchează. E timpul pentru un time-out al Borussiei.
Min. 8. 3-6. Gol spectaculos de la mare distanță al Valeriiei Maslova.
Min. 6. 1-4. Șandru continuă să apere excelent și elevele Bojanei Popovic mișcă foarte bine mingea pe semicerc.
Min. 4. 1-2. Ona Vegue înscrie primul gol al Borussiei în această partidă.
Min. 2. 0-1. O primă paradă a Denisei Șandru, iar apoi Emma Friis transformă o lovitură de la 7 metri.
Start de meci în Germania. Primul atac le aparține gazdelor.
După primele două etape, CSM București este pe locul al doilea, cu 4 puncte, la egalitate cu Ferencvaros. De partea cealaltă, adversara din Germania este pe locul 7, cu două eșecuri (24-33 cu Esbjerg și 24-34 cu Brest).
Până acum, cele două formații s-au mai întâlnit de două ori, în sezonul competițional 2021-2022. Atunci, de fiecare dată a câștigat CSM București: 25-22, respectiv 33-29.
CSM București vine cu un moral excelent înaintea acestui meci. Pe lângă cele două victorii la rând din grupa de Liga Campionilor, formația din Capitală a câștigat acum 4 zile și în Liga Florilor, victorie zdrobitoare, scor 42-26, contra celor de la FCM Târgu Mureș.
De partea cealaltă, și Borussia Dortmund a câștigat în campionat, înaintea acestui meci, scor 33-24 contra celor de la Halle-Neustadt.
Înainte de primul fluier al meciului, CSM este mare favorită și în opinia bookmakerilor. Româncele au o cotă de 1.14 pentru victorie. De partea cealaltă, Borussia are o cotă de 8.00 pentru un succes în fața CSM-ului.
Bojana Popovic, antrenoarea celor de la CSM București, a prefațat cu mult entuziasm meciul din Germania, în care își dorește ca eleve ei să aconteze toate punctele puse în joc. Pentru partida de astăzi cu Borussia Dortmund, antrenoarea Bojana Popovic are la dispoziție tot lotul, mai puțin pe Kristina Novak, care este în recuperarea după operația suferită la umărul drept.
„După două victorii la începutul parcursului din Liga Campionilor, ne dorim să evoluăm la un nivel ridicat în cel de-al treilea meci, cel de la Dortmund. Vrem să încheiem această primă etapă a competiției cu încă două puncte și să vedem o îmbunătățire a echipei la toate capitolele, întrucât încă avem loc de progres”, a declarat pentru site-ul EHF, Bojana Popovic.
Un prim „7” posibil pentru CSM București: Șandru, Friis, Axner, Dmitrieva, Maslova, Falufegi, Brnovic.
Kay Rothenpieler: „Nu avem nimic de pierdut!”
Față de sezonul trecut, Borussia Dortmund a suferit transformări importante. Cu un antrenor nou, Kay Rothenpieler, și cu 7 jucătoare transferate, Borussia nu a reușit în primele două etape din Liga Campionilor să facă puncte.
În etapa trecută, Borussia a pierdut la Brest cu 24-34, meci în care Alina Grijseels a marcat 4 goluri din 6 aruncări. La Borussia joacă din acest sezon fostul pivot de la CSM București, olandeza Merel Freriks. Vedeta echipei este fosta coordonatoare de la CSM, Alina Grijseels.
Antrenorul formației, Kay Rothenpieler este conștient că formația sa are șansa a doua în meciul cu CSM București și spune că Borussia nu are nimic de pierdut în meciul de astăzi.
„Jucăm împotriva unei alte echipe puternice din Liga Campionilor, care a ajuns în Final Four. De aceea, pornim din nou cu șansa a doua. Într-un astfel de meci, nu avem practic nimic de pierdut și ne dorim o prestație mai bună. Aceasta este misiunea noastră în astfel de partide: să obținem mai mult din meci și să rămânem cu o experiență mai valoroasă în urma lui”, a spus antrenorul Borussiei, Kay Rothenpieler.
Un prim „7” probabil pentru Borussia Dortmund: Wachter, Vegue, Nestaker, Grijseels, Quist, Vollebregt, Freriks.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Disputa dintre Ion Țiriac și Eduard Novak: „Chemați toată presa, nu se poate așa ceva”