INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  TURCIA

COȘMAR pentru Horațiu Moldovan: scos la pauză, după ce Fener i-a dat 5 goluri! Incredibil cât s-a terminat

Horațiu Moldovan a fost „mitraliat” de fotbaliștii lui Fener. Foto: Imago Images
Horațiu Moldovan a fost „mitraliat” de fotbaliștii lui Fener. Foto: Imago Images

Articol de - Publicat duminica, 20 septembrie 2026, 18:58 / Actualizat duminica, 20 septembrie 2026 19:05

Seară de coșmar pentru portarul Horațiu Moldovan (28 de ani). Românul a încasat 5 goluri în prima repriză din Fenerbahce - Eyupspor și a fost schimbat la pauză! S-a terminat 8-0 pentru gazde!

Meci pe care Horațiu Moldovan nu-l va uita curând. Astăzi, echipa la care apără portarul român, Eyupspor, a mers la Istanbul, pe „Sukru Saracoglu”, pentru duelul cu supervedetele lui Fenerbahce.

O deplasare care se anunța grea s-a transformat în ceva neverosimil. În minutul 7 era deja 2-0, după golurile lui Mason Greenwood (minutul 4, din penalty) și Muriqi (7'). Kosovarul a făcut 3-0 în minutul 21, iar în 38' a punctat și Matteo Guendouzi. Irfan Kahveci a stabilit scorul pauzei, 5-0, în minutul 45+1.

Horațiu Moldovan, schimbat la pauză după ce a luat 5 goluri de la Fenerbahce!

După acea primă repriză în care a primit 5 goluri din 7 meciuri pe propria poartă, Horațiu Moldovan a fost schimbat.

Nu doar numărul de goluri dă rău, ci mai ales felul în care a gestionat Horațiu acele faze:

  • La golul 2 a plonjat încercând să blocheze o centrare la firul ierbii, dar nu a ajuns la minge și Muriqi a împins-o în poarta goală.

  • La golul 3 a respins nefericit, pe direcția lui Muriqi, un șut deloc dificil al lui Greenwood. „Cadou” pentru kosovar.

  • La golurile 4 și 5 nici măcar nu a mai plonjat, a rămas împietrit.

Înlocuitorul românului, Emre Bilgin, a scăpat mai ușor în partea secundă, nevoit să scoată mingea din poartă „doar” în 3 rânduri. Muriqi l-a bătut de două ori (minutele 47 și 55), Greenwood o dată, în 80'.

Eyupspor rămâne cu 3 puncte după 6 etape. Până astăzi, Moldovan - și Eyupspor - primiseră 8 goluri în 5 etape. Numărul de goluri încasate s-a dublat după vizita în Kadikoy!

Citește și:
Gigi Becali a revenit: „Reghe nu mai bea deloc. Mi-a spus că ia titlul la pas și că la anul suntem în Champions League” » Îi aduce doi jucători
Superliga
Gigi Becali a revenit: „Reghe nu mai bea deloc. Mi-a spus că ia titlul la pas și că la anul suntem în Champions League” » Îi aduce doi jucători
Dinamo - Farul, în runda 10 din Superliga » Bătaie la vestiare: Denis Alibec a fost eliminat la pauză
Superliga
Dinamo - Farul, în runda 10 din Superliga » Bătaie la vestiare: Denis Alibec a fost eliminat la pauză
„M-am simțit vizat” » Ce spune MM Stoica despre ieșirea lui Gigi Becali și venirea lui Mara la FCSB: „Nu mai știm fotbal”
Superliga
„M-am simțit vizat” » Ce spune MM Stoica despre ieșirea lui Gigi Becali și venirea lui Mara la FCSB: „Nu mai știm fotbal”
Mourinho și Real Madrid fac un scandal uriaș după 1-2 cu Atletico: „Grețos, La Liga plină de rahat! Negreira e pe aici?”
Campionate
Mourinho și Real Madrid fac un scandal uriaș după 1-2 cu Atletico: „Grețos, La Liga plină de rahat! Negreira e pe aici?”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Disputa dintre Ion Țiriac și Eduard Novak: „Chemați toată presa, nu se poate așa ceva”

Hagi anunță vineri lotul, dar GSP a aflat primele nume sigure de convocare » Sunt deja în cantonamentul de la Mogoșoaia!


Comentarii (1)
Mihahaita
Mihahaita  •  20 Septembrie 2026, 19:12

Gresit. Chiar daca a fost notat cu 3,7 cea mai slaba nota din meci, mult sub medie, a jucat foarte bine. De cand a fost portar la Atletico el joaca doar pentru echipele mari. Azi a jucat pentru Fener și a făcut-o cu mare mândrie. Bravo, Horatiu!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează