OPINII  »  EDITORIAL

Chivu, ghici cine vine la pauză!

Daniel Scorpie
Daniel Scorpie

Articol de - Publicat luni, 21 septembrie 2026, 11:33 / Actualizat luni, 21 septembrie 2026 12:50

Prima pauză internațională a limpezit un pic apele în care se scaldă aspirantele la scudetto. După 5 etape în Serie A, Inter și Roma sunt cu un pas în față, așa cum au dovedit-o și în derby-ul cu alură de Champions League de pe Olimpico. Acolo trupa lui Chivu și-a devoalat o rutină riscantă pe termen lung, de a deveni specialista revenirilor, jucându-se cu focul și încasând prea multe goluri.

Deja nu se mai poate considera situație fortuită ceea ce pățește Inter în acest debut trepidant de sezon. Italienii au o zicală, aplicabilă și la fotbal, că trei indicii sunt arhisuficiente pentru a reprezenta o probă. Sâmbătă seara, campioana l-a oferit și pe al patrulea. La rând! Și a confirmat sintagma că 2-0 chiar e scor foarte periculos pentru rivali.

Dar nu numai atât, pentru că nerazzurrii suferă de un sindrom. S-au obișnuit să înceapă jocurile cu handicap și să carbureze la parametrii nominali abia după pauză. Parcă i-ar aștepta pe adversari să se desprindă pe tabelă la două goluri ca să încerce noua provocare în a se transforma în specialistă în „rimonte”. Sau remontade, termenul făcut celebru și în Europa de Real Madrid. În Cetatea Eternă, a fost a patra oară când trupa lui Cristi Chivu revine de la 0-2, dar prima situație în care nu mai reușește să câștige, stricându-și și afectând și Romei punctajul maxim.

Chivu are 6 reveniri de la 0-2 la Inter în Serie A. Opt în total

Dacă partidele n-ar fi durat decât o repriză, Inter avea doar cinci din cele 13 puncte, cu patru goluri realizate până la pauză dintr-un total de 15 (cel mai prolific atac) în campionat! Cu alte cuvinte, nerazzurrii ar fi fost aproape de zona retrogradării, și nu în fruntea Seriei A, alături de cele două cluburi capitoline, despărțite numai de golaveraj.

E clar că ceva se petrece în intervalul dintre reprize. Chiar dacă și jucătorii milanezi se miră de apatia și începutul inexplicabil de prost, cu erori în lanț, pase aiurea, cadouri făcute adversarilor și ratări atipice, negăsind o explicație plauzibilă, Chivu sigur știe ce nu arată în regulă. Acel „ce-am discutat la pauză va rămâne între noi și nu va ieși din vestiar” nu poate ascunde îngrijorarea antrenorului. Liderul, căci italienii nu fac distincție la golaveraj pe parcursul competiției, e Intermitent în randament, chiar dacă a mai rezolvat din problema slăbiciunii „directelor” cu granzii.

Chivu, ghici cine vine la pauză!
Gian Piero Gasperini și Cristi Chivu / Foto: Imago Images

Partea secundă a meciurilor dezlănțuie energii, aprinde orgolii și sperie adversarii aflați în avantaj. Dacă la pauză intră la cabine 11 fotbaliști mediocri sau slabi, după un sfert de ceas revin resetați la datele de fabricație ale unor campioni în exercițiu: 11 goluri marcate și numai două încasate de Josep Martinez, opt puncte în plus și trei succese în cont răsturnând scorul de la 0-2!

Și nu este doar sindromul interist, pentru că este a șasea situație în care Chivu întoarce și câștigă în Serie A (4-3 la Como și 5-2 cu Pisa sunt celelalte exemple). Și dacă punem la socoteală și scurta sa perioadă petrecută la Parma, ajungem la opt „rimonte” în 56 de partide (2-2 cu Inter și 3-2 cu Atalanta lui Gasperini)! Nu am inclus aici și Coppa Italia, cu acel 3-2 cu Como la Milano.

Inter, Roma și cine se mai înscrie la titlu? Como esta Cesc?

Cu excepția squadrei lui Gasperini (și a lui Real Madrid în grupa de Champions League), nimeni nu a rezistat furiei nerazzurre. Dar cât va mai putea ieși fără amețeli și dureri în piept din această diagramă ca o electrocardiogramă a unui pacient în suferință? După întreruperea de trei săptămâni, vom primi răspunsurile, dacă boala se vindecă și dacă grupul aspirantelor la titlu se va mări.

Remiza de la Roma, le-a dat ocazia celor de la Milan și Juventus de a mai recupera din teren. Așa după cum Como nu are, în mod normal, de ce să lipsească dintre protagoniste, în pofida rateului de la Frosinone, revelația acestui debut de stagiune (pe lângă surprinzătoarea Lazio a lui Rino Gattuso). În această ecuație a luptei pentru titlu, un parametru cu care este dificil de jonglat rămâne frontul paralel al Ligii Campionilor, cu care Inter s-a familiarizat.

Pentru formațiile conduse de Gasperini și Cesc Fabregas, deconectate o lungă perioadă sau chiar absente până acum, se simte că au decontat deja din prima etapă consumul imens fizic și mental produs de competiția elitelor. Aspect de care nici Napoli al lui Allegri nu-i străin.

Rivalele angrenate în Europa League fie că n-au avut adversar de calibru, cazul lui Juventus, fie au ales o abordare diferită, vezi și Milanul lui Ruben Amorim, a cărui meteahnă e că înscrie (la fel ca Inter) foarte puțin până la pauză. E devreme și nici nu mă hazardez să trag concluzii după un start spectaculos de campionat, cu medie de aproape trei goluri pe meci, doar trei penalty-uri, neverosimil de puține intervenții VAR și fără niciun nul!

Citește și:
Venirea lui Reghe l-a dezlănțuit pe Becali, care alungă un titular: „Gata, i-am spus lui MM să-l propună pe 500.000 la Dinamo și Rapid!”
Superliga
Venirea lui Reghe l-a dezlănțuit pe Becali, care alungă un titular: „Gata, i-am spus lui MM să-l propună pe 500.000 la Dinamo și Rapid!”
Prima decizie luată de Reghecampf la FCSB: „Cum vin, îi sparg! Ăia nu sunt pregătiți, băi patroane!” + Becali sare la Rotaru: „Până nu faci asta, ciocu' mic!”
Superliga
Prima decizie luată de Reghecampf la FCSB: „Cum vin, îi sparg! Ăia nu sunt pregătiți, băi patroane!” + Becali sare la Rotaru: „Până nu faci asta, ciocu' mic!”
IOANIȚOAIA LA ZI » Directorul GSP dezvăluie: „Tocmai am vorbit cu Reghecampf. E totul bătut în cuie”
Superliga
IOANIȚOAIA LA ZI » Directorul GSP dezvăluie: „Tocmai am vorbit cu Reghecampf. E totul bătut în cuie”
Lovitură pentru Ana Ivanovic » Decizia radicală pe care Bastian Schweinsteiger a luat-o la îndemnul amantei
Stiri extrasport
Lovitură pentru Ana Ivanovic » Decizia radicală pe care Bastian Schweinsteiger a luat-o la îndemnul amantei

Comentarii (3)
RomeoS67
RomeoS67  •  21 Septembrie 2026, 12:59

Frate, este plină lumea de specialiști, care citesc în diagonală și se cred influenceri de șampion lig! Înainte să te lași de ceva mai trebuie să te și apuci, pune mâna pe pix și trimite un CV poate prinzi un loc la corectură, deși nu văd cum ai fi mai bun ca Bastenito... Sau se face o breșă în juriul pentru Balon să votezi Messi reales la al 9-lea congres. Înscrie-te în partidul lui nea Ovidiu de ridicat osanale unui care nu va ajunge niciodată mai mare decât Maradona, așa cu toate viciile și păcatele lui...

VanB8
VanB8  •  21 Septembrie 2026, 12:38

Bravo, Scorpioane! Bun editorial. Dar tot ti-am gasit doua gherle..."răspunsurul" + "grupul aspirantele la titlu".

Rebelul
Rebelul  •  21 Septembrie 2026, 12:28

Bai, Scorpie, ti am zis-o si pe Facebook, ti-o spun si acum, dar in termeni mai fini: esti nepriceput! Atat de mult urmaresti tu Interul lui Chivu si atat de multe cunostinte ai in fotbal si atat de mult te pasioneaza sportul asta, incat ai uitat sa mentionezi de victoria din semifinala Coppa Italia impotriva lui Como, returul de pe Meazza, cand Inter a revenit de la 0-2, reusind sa se impuna cu 3-2, gratie unui Susic (si Chalha) extraordinar. De Realul tau ce zici, bai, scorpie? Pardon, Scorpie. Mai esti frustrat? Ti-a trecut hate-ul pe Barca si Messi. Bai, uneori stau si ma intreb cum ati ajuns unii dintre voi jurnalisti. Unii dintre voi sunteti foarte slabi. M-as face si eu jurnalist. Mi-as da demisia de la locul de munca actual, dar nu stiu de unde sa incep. Am 28 de ani. Daca doriti, ma puteti contacta. In fine, mister Scorpie, asteptam cu nerabdare articolul dvs. in care veti sustine cu ardoarea unui veritabil ,,blanco" ca Messi nu merita Balonul de Aur. Stim ca va veni si acest articol. :)

Vezi toate comentariile (3)
Comentează
Close