Articol de Remus Dinu, Andrei Furnigă (video) - Publicat luni, 21 septembrie 2026, 13:17 / Actualizat luni, 21 septembrie 2026 13:36
Ministrul interimar al Dezvoltării, Cseke Attila, a abordat în ultima apariție publică și situația stadionului din Constanța, demolat în 2023 și învăluit în prezent într-un val de incertitudine. Cu proiectul într-o fază incertă, blocat de luni bune, lucrările propriu-zise stagnează în acest moment pe șantier.
Pe amplasamentul stadionului „Gheorghe Hagi” din Constanța, lucrările au rămas în punctul în care au ajuns după demolarea completă a vechii arene, inclusiv a ultimelor tribune.
Gazeta Sporturilor a vizitat recent șantierul din strada Primăverii din Constanța. „Un soi de junglă urbană, în jurul căreia, de trei ani de zile, se jonglează cu promisiuni, indiferent de stadiul de desfășurare al proiectului”, observa jurnalistul Justin Gafiuc în august, în reportajul realizat la Constanța.
Conform informațiilor colectate de ziarist, probleme apărute la sistemul de fundație reprezintă motivul principal pentru care lucrările nu au fost demarate încă. Există suspiciuni că straturi de teren nisipos aflate la 10-12 metri de suprafață ar pune în pericol structura gândită inițial de proiectant. Astfel, s-a ajuns la schimbarea abordării, alegându-se o variantă de susținere pe piloni, care să ferească viitoarea arenă de potențiale tasări sau fisuri din cauza bazei mai fragile.
Cseke Attila compară blocajul de la stadioane cu situația de la Cazinoul din Constanța
Ministrul Cseke Attila explica zilele trecute că, în cazul proiectelor de anvergură, pot apărea probleme neprevăzute odată cu intrarea efectivă în șantier, iar acestea pot provoca întreruperea temporară a lucrărilor. Analizând situația de la stadionul Farului, oficialul a dat exemplul Cazinoului din Constanța, unde, pe parcursul lucrărilor de reabilitare, au fost modificate mai multe soluții din proiectul inițial.
„Nu e ceva care să ne sperie! Dacă vreți, aș face o comparație cu un meci de fotbal. Se derulează pe 90 de minute, dar, dacă-ți vine o grindină mare, trebuie să întrerupi meciul. La lucrările mari, aceste chestiuni pot să apară la fața locului atunci când intri în teren.
Despre asta este vorba la Dinamo, dar și la Constanța, ambele sunt în faza în care [problemele] pot fi depășite în câteva săptămâni. Vrem să facem ceva de calitate, ceva care dăinuie în timp. Poate cel mai bun exemplu e Cazinoul din Constanța, a cărui reabilitare a durat vreo cinci ani din momentul în care am intrat în șantier, în 2020, pentru ca în 2025 să fie predat.
S-au schimbat foarte multe soluții, s-au descoperit lucruri noi, de care nu știam, fiindcă acea investiție nu a fost niciodată reabilitată. Asemenea lucruri neprevăzute pot să apară. Comunitatea dinamovistă își dorește cât mai rapid, eu vreau să-i liniștesc: stadionul Dinamo se va construi, la fel și celelalte stadioane!”, a afirmat ministrul Cseke Attila.

Bani în plus de la bugetul local
Potrivit ultimelor informații furnizate de presa locală, bugetul municipiului Constanța va fi suplimentat pentru proiectul viitorului stadion al Farului, proiectat să coste, inițial, în jur de 100 de milioane de euro. Contribuția locală va fi mărită cu 5,04 milioane de lei (în jur de 950.000 de euro), scrie site-ul ct100.ro, care notează că această majorare se află pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local Constanța din 21 septembrie.
„Indiferent cine e la guvernare, avem un cadru legal care nu se va schimba”
Chestionat de reporterul GSP, Cseke Attila a mai spus că proiectele de infrastructură aflate în desfășurare își vor continua parcursul conform planului inițial, indiferent de componența sau numele noului Guvern.
„Din punctul meu de vedere, absolut! Totuși, vorbim despre un cadru legal al statului român. Indiferent cine este la guvernare, cine este prim-ministru, ministrul Dezvoltării, avem un cadru legal care nu se va schimba. Până la urmă, acest cadru legal consfințește această colaborare între autoritatea legală și cea centrală.
Cât timp eu sunt ministrul Dezvoltării, în mod evident! (...) Dar pot să afirm că, indiferent de Guvern, această soluție de finanțare reglementată astăzi în lege se va păstra, fiindcă avem nevoie de această infrastructură sportivă. Avem nevoie de stadioane moderne pentru echipele noastre, dar și pentru a avea modele de oameni sportivi pentru tineri și tineret. Vorbim și despre cum ne educăm tinerii și cum îi aducem într-un mediu corect”, a punctat Cseke Attila.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Reghecampf și-a stabilit staff-ul tehnic la FCSB: două noutăți