FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

EXCLUSIV Răsturnare de situație la FCSB! » Reghecampf a cerut, Becali s-a conformat

Laurențiu Reghecampf. FOTO: Instagram
Laurențiu Reghecampf. FOTO: Instagram

Articol de - Publicat luni, 21 septembrie 2026 20:44 / Actualizat luni, 21 septembrie 2026 21:03

Răsturnare de situație la FCSB! Chiar dacă Gigi Becali declara că echipa nu va mai pleca în Turcia imediat după instalarea lui Laurențiu Reghecampf, se pare că antrenorul a insistat, iar decizia i-a fost respectată.

Imediat după ce a anunțat că îl va readuce pe Laurențiu Reghecampf la echipă, Gigi Becali a spus că dorința acestuia a fost de a profita de pauza competițională pricinuită de meciurile echipelor naționale și să își ducă jucătorii într-un stagiu de pregătire în Turcia.

Luni, Gigi Becali a spus că Reghecampf a avut o discuție cu Thomas Neubert, iar preparatorul fizic i-a transmis că baza din Berceni are toate condițiile necesare și că nu ar fi nevoie de un cantonament în Turcia.

„Nu mai pleacă în Turcia. I-a spus Neubert: «Nu are rost să pleci în Turcia, condițiile de acolo le avem noi la bază aici».

El nu știe condițiile pe care le-am făcut eu la bază la Berceni. Faptul că i-a spus Neubert, a zis: «Bine, de acord!» E bine că se înțeleg. Echipa va rămâne în cantonament la bază în Berceni. Miercuri sau joi vine, când își termină treburile acolo”, spusese patronul bucureștenilor.

FCSB pleacă până la urmă în Turcia

Se pare că Reghecampf a insistat pentru cantonament, iar dorința antrenorului a fost respectată.

Cei de la FCSB caută în acest momente un charter cu care să facă deplasarea spre Antalya, acolo unde va avea loc stagiul de pregătire. Cel mai probabil, problema va fi rezolvată marți. Plecarea va fi vineri, 25 septembrie, iar întoarcerea pe 5 octombrie.

Răsturnare de situație la FCSB! » Reghecampf a cerut, Becali s-a conformat
Laurențiu Reghecampf // foto: imago imgaes

Acolo, Reghecampf nu îi va avea la dispoziție pe cei 7 jucători care au fost convocați la echipele naționale. Aceștia sunt: Meriton Korenica (Kosovo), Joao Paulo (Capul Verde), Risto Radunovic (Muntenegru), Dylan Batubinsika (RD Congo), Ronny Labonne (Martinica) Ricardo Pădurariu (România U21) și Alexandru Stoian (România U21).

Laurențiu Reghecampf, dublu campion cu FCSB (2013, 2014), va sosi în România marți seară sau în decursul zilei de miercuri.

Cum va arăta staff-ul lui Laurențiu Reghecampf la FCSB

Laurențiu Reghecampf va colabora din nou cu Thomas Neubert la FCSB. Alături de preparatorul fizic german, din staff-ul antrenorului principal vor mai face parte Lucian Filip (antrenor secund), Alin Stoica (antrenor secund), Marius Popa (antrenor portari), Ionuț Zottu (analist) și Horea Codorean (preparator fizic).

Reghecampf va aduce doi colaboratori, pe Viorel Dinu și Adrian Popa.

Citește și:
S-a aflat abia acum » Cine e femeia care l-a îmbrățișat pe Erling Haaland după meciul din Liga Campionilor: „M-a recunoscut imediat”
Campionate
S-a aflat abia acum » Cine e femeia care l-a îmbrățișat pe Erling Haaland după meciul din Liga Campionilor: „M-a recunoscut imediat”
„Joc de rahat!” » Karamoko, cea mai dură reacție, după FC Argeș - Dinamo + A vorbit despre plecare
Superliga
„Joc de rahat!” » Karamoko, cea mai dură reacție, după FC Argeș - Dinamo + A vorbit despre plecare
În ziua în care Ronaldo s-a retras de la națională, Georgina a „spart” 300.000 de euro: „comanda a ajuns acasă”
Campionate
În ziua în care Ronaldo s-a retras de la națională, Georgina a „spart” 300.000 de euro: „comanda a ajuns acasă”
Soția golgheterului campionatului sărbătorește: „Doar Dumnezeu știe tot ce am trăit și am înfruntat”
Campionate
Soția golgheterului campionatului sărbătorește: „Doar Dumnezeu știe tot ce am trăit și am înfruntat”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FRF ia în calcul să desființeze o echipă națională: „Căutăm alte soluții”

Fostul fotbalist român cu o avere de 250 de milioane de euro vrea să transforme clădirea abandonată din centrul Bucureștiului


Comentarii (2)
idunic_cel_mic
idunic_cel_mic  •  21 Septembrie 2026, 22:48

Ciobănașul nu voia să cheltui bani.

Audist.
Audist.  •  21 Septembrie 2026, 20:53

Aia da rasturnare :)))

Vezi toate comentariile (2)
Comentează