Articol de Daniel Scorpie - Publicat marti, 22 septembrie 2026, 21:01 / Actualizat marti, 22 septembrie 2026 21:06
Noi detalii din culise ies la iveală din cartea lui Francesco Totti, „Oltre” (Dincolo), primele pasaje din autobiografie fiind publicate de Gazzetta dello Sport. Fostul internațional italian, care duminică va împlini 50 de ani, a dat detalii noi și despre posibila revenire pe teren, ce răspuns le-a dat celor de la Genoa și Como, Alberto Gilardino și Cesc Fabregas insistând să vină.
Ex-căpitanul Romei a refuzat să se întoarcă pe gazon, deși a avut pe masă o propunere de la Como pimită în 2024. Acest lucru reiese și din autobiografia lansată chiar astăzi. Campionul mondial din 2006 a mai mărturisit c-a refuzat-o ulterior și pe Genoa, explicând că niciodată n-a vrut să trădeze AS Roma.
„Am spus nu lui Genoa. Am spus nu și lui Como. Aveam 48 de ani. Antrenorul lui Genoa era Alberto Gilardino, campion mondial la fel ca mine cu Italia în 2006, în timp ce pe banca lui Como se afla deja Cesc Fabregas, fostul mare mijlocaș. Poți juca pentru o echipă care nu e AS Roma?”, s-a întrebat legenda clubului giallorosso.
Francesco a spus și până unde a mers provocarea: „Gilardino avea 42 de ani, iar Fabregas 37, așa că aș fi fost cu 6, respectiv cu 11 ani mai în vârstă decât oamenii plătiți să-mi spună ce să fac. Nu sunt legende urbane, sunt purul adevăr. Incredibil, dar adevărat. O nebunie!
Ca să mă mențin în formă, jucam calciotto în fiecare luni seară, fotbal în opt, cum sugerează și numele, care este poate un sport de pensionari, unul de după muncă. Dar mă distram și chiar marcam goluri. Eram puțin dolofan, dar forma mea nu era rea. Mă descurcam bine, nu uiți niciodată cum să atingi o minge, cum să execuți lovituri libere sau cum să oferi o pasă decisivă
- Francesco Totti, fostul căpitan al Romei, în autobiografia „Oltre”
Totti: „Mi-am monitorizat dieta. Fără pâine, fără dulciuri, fără nimic. A fost incredibil de greu să renunț la dulciuri!”
Îmi plăcea să glumesc în interviuri, să-i ironizez pe ziariștii care se întâmpla să fie prin preajmă, așa cum doar eu știu: «Sunt gata să mă întorc». Adevărul este că toată lumea a auzit gluma asta. Și cineva a avut o idee nebunească. «Francesco, dacă ești gata, atunci întoarce-te pe bune»”, povestește Totti.
Fostul mare decar a relatat în amănunt ce a fost mai departe: „Primii care m-au abordat au fost oficialii lui Genoa, cu care am vorbit direct. M-au întrebat simplu «Deci, vrei să încerci această experiență nouă ori nu?». Au vorbit serios. Mi-am luat timp să mă decid și, înainte de a da un răspuns, am început să muncesc din greu. Foarte mult.
Am continuat cu fotbalul de lunea, am plusat cu trei ședințe pe săptămână la sală și două cu fizioterapeutul și mi-am monitorizat cu atenție dieta. Fără pâine, fără dulciuri, fără nimic. A fost incredibil de greu să renunț la dulciuri!
Mi-a plăcut Marassi, e un stadion frumos, în stil englezesc, cu oameni pasionați, care urmăresc meciurile îndeaproape. Îi simți cum îți respiră în ceafă. Și apoi, împotriva lui Genoa am jucat ultimul meu meci pentru Roma - vezi tu, destinul!
Gilardino îmi trimitea câteva mesaje pe WhatsApp: „Și?” E din Biella, așa că nu vorbea prea mult, nici măcar prin SMS. M-am antrenat și nu m-am chinuit prea mult.
„Mintea îmi spunea că pot accepta, inima nu. Aveam mereu întrebarea: ai putea juca pentru o altă echipă decât Roma?”
Corpul meu a răspuns bine, în ciuda durerilor obișnuite pentru cineva de aproape 50 de ani. Aveam spatele puțin înțepenit, dar... nimic grav. La șapte ani după retragere, la anumite exerciții a trebuit să o iau de la capăt, dar mă așteptam la mai rău și am rezistat. Am insistat ca un profesionist”.
Totti a dat o luptă permanentă cu el însuși: „Frà, ce faci? În unele zile mă întrebam asta, în altele eram mai optimist, nu eram sigur ce-mi rezervă viitorul, sau poate chiar așa, dar mă prefăceam că nu se întâmplă nimic, mă bucuram de moment.
Capul îmi spunea că pot accepta, inima nu, apoi rolurile se întorceau, gândurile îmi încetineau și bătăile inimii îmi accelerau. În final, concluzia era mereu aceeași, o întrebare pe care mi-o puneam: ai putea juca pentru o altă echipă decât Roma?
Răspunsul corect răsuna puternic în mine și eu încercam să nu-l aud, atât. Aveam 48 de ani, bine, dar vârsta cumva se depășește, încetinești ritmul, dar piciorul nu îmbătrânește, toată lumea era de acord. Nu era nevoie de Botox. Roma era ideea. Nu problema, nu va fi niciodată. O trădare sportivă nu are vârstă, fie că ai 18 sau 48 de ani”.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
