INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  DEMITERE

Selecționer demis după prima etapă din Liga Națiunilor: „Mulțumim pentru această călătorie istorică”

Willy Sagnol (stânga), demis de la naționala Georgiei / Foto: Imago Images
Willy Sagnol (stânga), demis de la naționala Georgiei / Foto: Imago Images

Articol de - Publicat sambata, 26 septembrie 2026 15:19 / Actualizat sambata, 26 septembrie 2026 15:20

Willy Sagnol (49 de ani) a fost demis din poziția de selecționer al Georgiei, punând astfel capăt unui mandat de 5 ani și 7 luni, timp în care a condus naționala de 58 de ori, bilanțul fiind de 25 de victorii, 10 remize și 23 de înfrângeri.

Antrenorul francez a fost îndepărtat chiar după prima etapă a noului sezon din Liga Națiunilor, Georgia fiind învinsă surprinzător pe teren propriu de Irlanda de Nord, scor 0-1, unicul gol fiind marcat de Shea Charles în minutul 90+9.

Willy Sagnol a fost demis de la naționala Georgiei

„Antrenorul georgian Ramaz Svanadze va conduce naționala Georgiei până la finalul anului 2028, înlocuindu-l pe Willy Sagnol în poziția de selecționer.

Willy Sagnol era selecționerul Georgiei încă din februarie 2021. Sub comanda sa, naționala Georgiei a reușit o performanță istorică. În 2024, Georgia s-a calificat pentru prima dată la un Campionat European, unde a reușit să treacă de faza grupelor.

Ramaz Svanadze a condus reprezentativa U21 a Georgiei, alături de care a reușit două calificări la Campionatele Europene. Pentru ultimele 3 meciuri ale reprezentativei U21 ale Georgiei, locul lui Svanadze va fi luat de asistenul său, Giorgi Adamia.

Mulțumim, Willy Sagnol, pentru toate momentele la cârma naționalei și pentru toate emoțiile împărtășite în această călătorie istorică!”, se arată în comunicatul emis de Federația Georgiană de Fotbal.

Retras în 2009, Willy Sagnol a lucrat în cadrul naționalei Franței pe diferite posturi, iar în perioada iulie 2014 - martie 2016 a fost antrenor principal la Bordeaux.

Ulterior, Sagnol i-a fost secund lui Carlo Ancelotti la Bayern Munchen, iar după plecarea italianului, a fost interimar pentru un meci, în remiza reușită de bavarezi în deplasare cu Hertha Berlin, scor 2-2.

Ca jucător, Willy Sagnol a evoluat pe postul de fundaș dreapta și și-a început cariera la Saint-Ettienne. Internaționalul francez a mai evoluat apoi pentru Monaco, iar în perioada 2000-2009 a fost jucător de bază la Bayern Munchen, alături de care a câștigat o Ligă a Campionilor și 5 titluri în Bundesliga.

Citește și:
Stadionul-fantomă din Europa este aproape gata! » Cum arată „bijuteria” de 380 de milioane de euro
Campionate
Stadionul-fantomă din Europa este aproape gata! » Cum arată „bijuteria” de 380 de milioane de euro
Lovitură de teatru: Mihai Pintilii revine la FCSB!
Superliga
Lovitură de teatru: Mihai Pintilii revine la FCSB!
Viața campioanei care a dormit doi ani în Gara de Nord s-a schimbat radical: „M-am infectat cu HIV, mă mușcau șobolanii”. Cum arată și ce face acum
Altele
Viața campioanei care a dormit doi ani în Gara de Nord s-a schimbat radical: „M-am infectat cu HIV, mă mușcau șobolanii”. Cum arată și ce face acum
Rapid a făcut anunțul despre Alex Dobre: „Există o limită”
Superliga
Rapid a făcut anunțul despre Alex Dobre: „Există o limită”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Campioana care a dormit doi ani în Gara de Nord merge la „Chefi la cuțite”: „M-am infectat cu HIV, arătam ca un bărbat și mă chema «Luci»”

Gigi Becali dezvăluie: „El e singurul român în fața căruia mă înclin! I-am zis: «Tu ești și mai bogat și ești și mai deștept»”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează