INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SCANDAL

Infantino plusează pentru a opri revolta! » FIFA dă UEFA în judecată

Gianni Infantino, președintele FIFA / Foto: Imago
Gianni Infantino, președintele FIFA / Foto: Imago

Articol de - Publicat marti, 29 septembrie 2026, 14:25 / Actualizat marti, 29 septembrie 2026 14:31

Președintele FIFA, Gianni Infantino, a făcut mutări care pot schimba radical cursul disputei sale cu UEFA.

Infantino este gata să prezinte în fața Consiliului FIFA, pe 15 octombrie, un plan privind noi plăți de ordinul milioanelor către toate federațiile membre!

Scrisoare către șefii confederațiilor: „Ambiția trebuie susținută prin calcule!”

Într-o scrisoare preluată pe larg de marile publicații internaționale precum The Athletic și ESPN, Infantino i-a anunțat pe liderii celor șase confederații continentale că sumele concrete vor fi dezbătute în cadrul ședinței Consiliului FIFA programate pentru 15 octombrie.

Șeful FIFA a evitat în mod deliberat să avanseze o cifră fixă, subliniind că un astfel de mecanism nu se poate construi pe simple promisiuni.

Nu voi stabili dinainte valoarea sumei. Voi susține alocarea celui mai mare volum posibil de fonduri suplimentare ce pot fi asigurate responsabil, prin procedurile de guvernanță ale FIFA, cu respectarea principiilor de corectitudine și transparență. Ambiția este binevenită, dar ea trebuie să fie susținută acum de calcule financiare precise și planuri clare de management.
Gianni Infantino, președinte FIFA

Acesta l-a însărcinat pe secretarul general al forului să sintetizeze toate propunerile într-un raport unitar, care urmează să fie aprobat sau respins la mijlocul lunii octombrie.

FIFA a dat în judecată UEFA, la Miami, pentru hărțuirea lui Gianni Infantino și „răspândirea de dezinformări”

Pe de altă parte, FIFA a dat în judecată UEFA, la Miami. Forul mondial i-a acuzat pe oficialii fotbalului european de „hărțuire” la adresa lui Infantino și de tentativă de influențare a alegerilor prezidențiale prin „răspândirea unor dezinformări” despre el în legătură cu proiectul Cupei Mondiale, FIFA Forward Enterprise (FFE).

Aceste acuzații reies dintr-un document FIFA trimis instanței din Miami, obținut de Sky News. În acesta, forul de conducere mondial se apără împotriva solicitării UEFA de publicare a tuturor dovezilor legate de tentativa de vânzare a unei părți din drepturile comerciale ale Cupei Mondiale către investitori privați.

Potrivit avocaților FIFA, „comportamentul UEFA demonstrează că solicitarea sa a fost făcută cu intenție răuvoitoare și pentru a hărțui”.

Reacția avocațiilor FIFA: „Acuzația care i se aduce domnului Gianni Infantino e nefondată”

Forul european a cerut publicarea tuturor documentelor referitoare la controversatul proiect „FIFA Forward Enterprise”. De asemenea, are în vedere acțiuni legale împotriva lui Infantino pentru gestionare defectuoasă, susținând că acesta a acordat drepturile turneului la un preț subevaluat, în scop personal.

Avocații FIFA au răspuns: „Acuzația UEFA conform căreia domnul Infantino intenționa să obțină beneficii personale din proiectul FFE este complet nefondată”. Conflictul, care a escaladat după Cupa Mondială, a izbucnit înainte de realegerea planificată a lui Infantino, în martie 2027. UEFA și-a retras sprijinul, dar nu a nominalizat deocamdată un contracandidat înainte de termenul limită din noiembrie.

Citește și:
Victor Pițurcă a văzut un Hagi în șoc: „S-a lovit de realitate, dar și el a greșit grav. Acum, asta trebuie să facă!”
Nationala
Victor Pițurcă a văzut un Hagi în șoc: „S-a lovit de realitate, dar și el a greșit grav. Acum, asta trebuie să facă!”
Bosniacii au văzut conferința lui Hagi și au rămas marcați: „Vom ține minte aceste cuvinte pentru mult timp”
Nationala
Bosniacii au văzut conferința lui Hagi și au rămas marcați: „Vom ține minte aceste cuvinte pentru mult timp”
Ce a uimit-o pe reportera bosniacă la București: „Nu mă așteptam!”
Liga Națiunilor
Ce a uimit-o pe reportera bosniacă la București: „Nu mă așteptam!”
Gigi Becali a „mitraliat” un jucător, a doua zi după România - Bosnia: „N-ar juca la mine nici dacă îmi dai un milion de euro!”
Nationala
Gigi Becali a „mitraliat” un jucător, a doua zi după România - Bosnia: „N-ar juca la mine nici dacă îmi dai un milion de euro!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fostul mare fotbalist spune de ce refuză căsătoria cu iubita mai tânără cu 38 de ani: „Ajung cinci!”

Începe demolarea! » Prim pas bifat pentru viitoarea arenă de 54 de milioane de euro


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează