FOTBAL  »  NATIONALA  »  BOSNIA - ROMÂNIA

EXCLUSIV Giani Kiriță, cel mai dur discurs după prestația naționalei: „De ce să ne ferim? Toată țara vede. La revedere, tată!”

Giani Kiriță +9   FOTO
Giani Kiriță

Articol de - Publicat marti, 29 septembrie 2026, 14:27 / Actualizat marti, 29 septembrie 2026 14:28

Fostul internațional Giani Kiriță (49 de ani) a avut un discurs extrem de dur după prestațiile jucătorilor României din meciurile cu Suedia (1-2) și Bosnia (2-4).

Fostul fundaș, cu meciuri la prima reprezentativă, s-a arătat extrem de deranjat de atitudinea pe care au arătat-o jucătorii României.

Într-un dialog cu Gazeta Sporturilor, campionul cu Dinamo a declarat că Gică Hagi trebuie să ia măsuri urgente la națională și să nu se mai bazeze pe fotbaliștii care nu au arătat determinare în primele meciuri.

Giani Kiriță, discurs dur la adresa jucătorilor României: „Cine nu dă totul să nu mai vină! La revedere!”

- Salut, Giani! Cum ți s-a părut meciul cu Bosnia?
- Trebuie să ne uităm la ambele meciuri. Ce mă deranjează cel mai mult la jucătorii care au venit acum e lipsa sacrificiului, a implicării totale în meci și lipsa unității de grup. Nici măcar pentru Gică Hagi nu joacă acești jucători. Asta e o mare problemă. Vin unii doar să bifeze selecții. Nu văd nimic pozitiv în aceste două meciuri. Poate doar Dennis Man, care a dat un gol. În rest, nimic pozitiv. Asta e cel mai grav! Vin la națională doar să bifeze selecții și intră în teren fără să dea tot ce au mai bun.

- Și asta ți se pare mai grav decât greșelile individuale?
- Alea le trecem în planul tehnico-tactic. Eu vorbesc strict de atitudine. La ora actuală nu văd un grup unit și nu văd o echipă care să joace pentru Hagi. Iar asta doare foarte tare. La națională trebuie să ai spirit de sacrificiu, să te bați pentru fiecare minge, să vrei să te califici, să se ajute unul pe altul. Se vede din avion. E lipsă totală de implicare! Indiferent de cine a jucat. Poate maximum 2-3 jucători să fi arătat ceva... Dar nu cum ne dorim de la națională.

Giani Kiriță, cel mai dur discurs după prestația naționalei: „De ce să ne ferim? Toată țara vede. La revedere, tată!”
Giani Kiriță în tricoul primei reprezentative / Sursă foto: Arhivă Gazeta Sporturilor

- Și ce crezi că e de făcut?
- Trebuie să-l întrebăm pe Gică. Eu nu am văzut un duel câștigat sau ca jucătorii să se îmbărbăteze între ei. Vreau să văd un grup unit și atitudinea care trebuie la națională. Dacă la prima reprezentativă nu te unești... Vin unii, bifează minute, fără nicio implicare. Sfatul meu, îmi permit să dau un sfat, e să ia la națională doar jucători care se sacrifică pentru națională. Bagă piciorul în contră, tată! Nu facem act de prezență, nu facem parada modei. Nu venim la națională să ne resuscităm. Dacă vii, vreau să te sacrifici. Nu vedem nimic. Vedem un Gică supărat. Și îmi pare tare rău să-l văd așa. Știu cât suflet pune. Dar nu are cu cine. Fără unitate de grup nu vom reuși niciodată.

„De ce să chemi unul care doar se plimbă pe teren? Și sunt mulți. Hai să fim serioși. De ce să ne ferim? Toată țara vede”

- Cum ți s-a părut linia de apărători? Am avut doi fundași centrali în benzi. E complicat să treci din centru în lateral?
- Asta e tactica lui Gică. Noi am avut cinci fundași centrali, pentru că și Screciu e fundaș central. E tactica lui. Nu pot comenta. Dacă joci fundaș central mulți ani și te pune în bandă, te descurci o dată sau de două ori. Dar ca fundaș lateral trebuie să ai alte calități: viteză, travaliu, să dai centrări. Ca fundaș central ai alte calități. Dar asta e tactica lui Gică și nu comentez. El și-a făcut planul. Dar trebuie să-și facă lecțiile. Să aducă la națională doar pe cei care se sacrifică și lasă pe teren și ultima picătură de energie. Așa vii la națională! Altfel nu ai ce să cauți aici. De ce să chemi unul care doar se plimbă pe teren? Și sunt mulți. Hai să fim serioși. De ce să ne ferim? Toată țara vede. Nu mai trebuie chemați... La națională vii cu mândrie. Joci pentru o țară întreagă. Nu vii să te plimbi pe teren!

- Contează și că nu mai e concurență așa mare?
- Așa e, da. Dar dacă vii, trebuie să mori pe teren, cum se spune. Dacă nu ai făcut-o, du-te, tată! Rămâi la club. Îi creștem pe cei tineri. S-or găsi alții. Luăm de la tineret. Mai bine facem asta decât să vină unii cu figuri și să stea pe teren. Trece ăla pe lângă tine și tu stai și te uiți și zici: «Du-te cu mingea. Nu e nicio problemă. Du-te și dă gol». Gică trebuie să spună că e nevoie de altă atitudine. E nevoie de o mână de fier. Trebuie să fie mult mai dur! Nu ai jucat, la revedere! Pa! Și jucătorii între ei... Băi, să nu vezi unitate? Să nu vezi un grup unit? Trebuie să dea totul! Unii cred că nici nu au transpirat. Se vede foarte urât să vii la națională și să nu transpiri. Doare! Nici nu vreau să știu ce e în sufletul lui Gică. El a dat mereu totul pentru națională. Unii nu-și dau seama pe cine au antrenor. Dacă nu-și dau seama, să caute pe internet. Căutați să vedeți ce a fost în 1994, ca să vedeți ce antrenor aveți! Dacă îl aveam pe Hagi antrenor, eu mâncam copii cruzi! Ăsta să fie mesajul. Să joace pentru România, pentru ei și pentru antrenor.

Imagini de la reunirea României pentru primele meciuri din Liga Națiunilor // foto: Facebook
Imagini de la reunirea României pentru primele meciuri din Liga Națiunilor // foto: Facebook
Imagini de la reunirea României pentru primele meciuri din Liga Națiunilor // foto: Facebook
Imagini de la reunirea României pentru primele meciuri din Liga Națiunilor // foto: Facebook
Imagini de la reunirea României pentru primele meciuri din Liga Națiunilor // foto: Facebook
+4 FOTO
Citește și:
Victor Pițurcă a văzut un Hagi în șoc: „S-a lovit de realitate, dar și el a greșit grav. Acum, asta trebuie să facă!”
Nationala
Victor Pițurcă a văzut un Hagi în șoc: „S-a lovit de realitate, dar și el a greșit grav. Acum, asta trebuie să facă!”
Bosniacii au văzut conferința lui Hagi și au rămas marcați: „Vom ține minte aceste cuvinte pentru mult timp”
Nationala
Bosniacii au văzut conferința lui Hagi și au rămas marcați: „Vom ține minte aceste cuvinte pentru mult timp”
Ce a uimit-o pe reportera bosniacă la București: „Nu mă așteptam!”
Liga Națiunilor
Ce a uimit-o pe reportera bosniacă la București: „Nu mă așteptam!”
Gigi Becali a „mitraliat” un jucător, a doua zi după România - Bosnia: „N-ar juca la mine nici dacă îmi dai un milion de euro!”
Nationala
Gigi Becali a „mitraliat” un jucător, a doua zi după România - Bosnia: „N-ar juca la mine nici dacă îmi dai un milion de euro!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fostul mare fotbalist spune de ce refuză căsătoria cu iubita mai tânără cu 38 de ani: „Ajung cinci!”

Începe demolarea! » Prim pas bifat pentru viitoarea arenă de 54 de milioane de euro


Comentarii (10)
Agiller
Agiller  •  29 Septembrie 2026, 17:39
Postat de lulu pe 29 Septembrie 2026, 16:14

Bate și ăsta câmpii la greu ca mai toți foștii fotbaliști.Chiar nu vezi că n-avem antrenor?Avem un filozof de 2 bani la care aproape toți foștii fotbaliști îi cântă în strună.

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

DINAM0200
DINAM0200  •  29 Septembrie 2026, 17:35

Bate campii Kirita: nu e vorba doar de spirit de sacrificiu, ci de cap, de organizare. A lipsit cu desavarsire, jucatorii au alergat ca bezmeticii fara o idee clara. Si daca ii triniti pe acesti jucatori acasa, pe cine aduci in schimb?!

lulu
lulu  •  29 Septembrie 2026, 16:14

Bate și ăsta câmpii la greu ca mai toți foștii fotbaliști.Chiar nu vezi că n-avem antrenor?Avem un filozof de 2 bani la care aproape toți foștii fotbaliști îi cântă în strună.

Vezi toate comentariile (10)
Comentează