INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LIGUE 1

Campionul mondial cu Franța se retrage la finalul sezonului

Olivier Giroud, ridicând trofeul Cupei Mondiale (Rusia, 2018) // FOTO: Getty Images
Olivier Giroud, ridicând trofeul Cupei Mondiale (Rusia, 2018) // FOTO: Getty Images

Articol de - Publicat marti, 29 septembrie 2026, 18:55 / Actualizat marti, 29 septembrie 2026 19:06

Aproape de împlinirea vârstei de 40 de ani, Olivier Giroud a recunoscut că ar putea agăța ghetele în cui la finalul actualului sezon. Într-un dialog purtat cu L'Equipe și Canal+, atacantul celor de la Lille a dezvăluit că sezonul 2026/2027 va consemna, cel mai probabil, despărțirea sa de fotbalul profesionist.

„Vom putea face interviuri și anul viitor, cu mare drag. Însă, ca jucător, cred că acesta este foarte probabil ultimul meu sezon. De aceea încerc să mă bucur la maximum de fiecare clipă”, a mărturisit campionul mondial din 2018 cu Franța, sosit la Lille în stagiunea precedentă.

Olivier Giroud, la ultimul sezon din carieră

„Sunt împăcat cu mine însumi și cu tot ceea ce am realizat de-a lungul anilor. Mă simt mai relaxat ca oricând. Obiectivul meu este să savurez fiecare moment și să continui să simt plăcere în ceea ce fac, în ceea ce iubesc zi de zi.

Faptul că m-am întors în Franța, că am ales această variantă după o carieră îndelungată peste hotare, a fost una dintre cele mai inspirate decizii”, a mai declarat atacantul din Hexagon.

Crescut la Grenoble, tot aici a făcut primii pași în fotbalul profesionist. La Grenoble a jucat până în 2008, cu excepția unui scurt împrumut la Istres. A evoluat apoi pentru Tours și Montpellier, câștigând un titlu surprinzător alături de „La Paillade”.

Între 2012 și 2018, a jucat pentru Arsenal, rămânând în memoria „tunarilor” pentru golurile spectaculoase. Ulterior, a îmbrăcat tricoul rivalilor londonezi de la Chelsea, al celor de la AC Milan, Los Angeles FC și, din vara lui 2025, al lui Lille.

Are în CV 4 FA Cup, 3 Community Shield, un Champions League, un trofeu de Europa League, unul de Serie A și o Cupă Mondială, în 2018. Pentru Franța, a reușit 57 de goluri în 137 de selecții între 2011 și 2024.

Citește și:
România, drum infernal spre EURO 2028 » Urnele pentru preliminarii în timp real + variantă de grupă grea și ușoară
Nationala
România, drum infernal spre EURO 2028 » Urnele pentru preliminarii în timp real + variantă de grupă grea și ușoară
Gheorghe Hagi a luat decizia: anunțul FRF
Nationala
Gheorghe Hagi a luat decizia: anunțul FRF
Fostul „decar” al naționalei dezvăluie: „Băiatul meu e la CFR. Fraților, ne batem joc de copiii noștri! Vă zic ce se întâmplă, e inadmisibil”
Superliga
Fostul „decar” al naționalei dezvăluie: „Băiatul meu e la CFR. Fraților, ne batem joc de copiii noștri! Vă zic ce se întâmplă, e inadmisibil”
Bosniacii au văzut conferința lui Hagi și au rămas marcați: „Vom ține minte aceste cuvinte pentru mult timp”
Nationala
Bosniacii au văzut conferința lui Hagi și au rămas marcați: „Vom ține minte aceste cuvinte pentru mult timp”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fostul mare fotbalist spune de ce refuză căsătoria cu iubita mai tânără cu 38 de ani: „Ajung cinci!”

Începe demolarea! » Prim pas bifat pentru viitoarea arenă de 54 de milioane de euro


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează