SPORTURI  »  FORMULA 1  »  MERCEDES

Mercedes nu se joacă! Domină F1, dar vine cu un pachet major de îmbunătățiri

Toto Wolff șeful echipei de Formula 1 a Mercedes // FOTO: Guliver/GettyImages
Toto Wolff șeful echipei de Formula 1 a Mercedes // FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat joi, 01 octombrie 2026, 16:14 / Actualizat joi, 01 octombrie 2026 16:15

Toto Wolff a anunțat că Mercedes sa va introduce în sfârșit un pachet important de îmbunătățiri pentru monopost în acest weekend, în Marele Premiu al Bahrainului, care se va desfășura în Malaezia, de pe circuitul Sepang.. Acesta reprezintă primul upgrade major pentru echipă după cursa din luna mai din Marele Premiu al Canadei.

  • Marele Premiu de Formula 1 al Bahrainului va avea loc duminică în Malaezia, de la ora 10:00. Va fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe Antena 1 și platforma AntenaPLAY

Constructorul german nu mai adusese noutăți tehnice semnificative pe modelul W17 de la cursa din Montreal, însă chiar și așa a obținut șase victorii în ultimele zece etape. Grație acestor rezultate, Mercedes a acumulat un avans impresionant de 160 de puncte în fața celor de la Ferrari în clasamentul constructorilor.

Mercedes vine cu îmbunătățiri la monopost în MP al Bahrainului

În timp ce rivalii de la Ferrari, McLaren și Red Bull au adus update-uri constante monoposturilor, Kimi Antonelli a subliniat după cursa din Olanda că Mercedes nu mai are cea mai rapidă mașină de pe grilă. La acel moment, Wolff a motivat pauza prin nevoia de a distribui echilibrat bugetul de dezvoltare pe parcursul sezonului – o poziție privită cu scepticism de șeful McLaren, Andrea Stella.

După o așteptare de aproape patru luni, Antonelli și George Russell vor primi monopostul revizuit pentru weekendul de pe circuitul Sepang din Malaezia, unde este programat Marele Premiu al Bahrainului.

„Am pregătit un pachet de îmbunătățiri pentru acest weekend, ceea ce reprezintă un pas important înainte pentru noi”, a declarat Wolff.

„În ultimele etape desfășurate pe trasee reprezentative pentru potențialul mașinilor, nu ne-am ridicat la nivelul dorit. Monza și Baku au propus provocări specifice, însă pe configurațiile tradiționale nu am avut o șansă reală de a lupta pentru prima poziție.

Suntem conștienți de această situație și muncim din greu pentru a o remedia. Sperăm ca noutățile să ne aducă acel plus necesar, deși în Formula 1 nu există niciodată garanții. Cronometrul rămâne întotdeauna judecătorul suprem. Principalul nostru obiectiv acum este să înțelegem rapid cum funcționează pachetul, să avem un weekend fără probleme și să ne reîntoarcem în lupta din frunte.

Sepang este o pistă extrem de dură, care pune la încercare fiecare element al monopostului. E nevoie de un ritm excelent în virajele rapide, aderență solidă, o gestionare impecabilă a pneurilor și constanță în condiții meteorologice dificile și caniculare. Este, fără îndoială, unul dintre cele mai complexe teste din calendar”, a concluzionat conducătorul Mercedes.

Clasamentul general al piloților:

  1. Kimi Antonelli (Mercedes) - 302 puncte

  2. George Russell (Mercedes) - 236

  3. Lewis Hamilton (Ferrari) - 199

  4. Lando Norris (McLaren) - 186

  5. Charles Leclerc (Ferrari) - 179

  6. Max Vestappen (Red Bull) - 163

  7. Oscar Piastri (McLaren) - 120

  8. Isack Hadjar (Red Bull) - 86

  9. Liam Lawson (Racing Bulls) - 59

  10. Pierre Gasly (Alpine) - 41

  11. Arvid Linddblad (Racing Bulls) - 37

  12. Franco Colapinto (Alpine) - 27

  13. Oliver Bearman (Haas) - 20

  14. Gabriel Bortoleto (Audi) - 10

  15. Nico Hulkenberg (Audi) - 7

  16. Esteban Ocon (Haas) - 7

  17. Carlos Sainz (Williams) - 7

  18. Alex Albon (Williams) - 5

  19. Fernando Alonso (Aston Martin) - 3

  20. Yuki Tsunoda (Racing Bulls) - 1

  21. Lance Stroll (Aston Martin) - 0

  22. Valtteri Bottas (Cadillac) - 0

  23. Sergio Perez (Cadillac) - 0

Clasamentul general al constructorilor:

  1. Mercedes - 538 de puncte

  2. Ferrari - 378

  3. McLaren - 306

  4. Red Bull - 263

  5. Racing Bulls - 83

  6. Alpine - 68

  7. Haas - 27

  8. Audi - 17

  9. Williams - 12

  10. Aston Martin - 3

  11. Cadillac - 0

Citește și:
La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Stiri extrasport
La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Fostul oficial FRF care nu dormea niciodată s-a stins chiar de ziua lui » Suferea de o afecțiune rară, care l-a ținut treaz timp de 60 de ani
Superliga
Fostul oficial FRF care nu dormea niciodată s-a stins chiar de ziua lui » Suferea de o afecțiune rară, care l-a ținut treaz timp de 60 de ani
Doi fotbaliști din naționala României sunt frustrați că nu joacă: „Cu tot respectul pentru domnul Hagi...”
Nationala
Doi fotbaliști din naționala României sunt frustrați că nu joacă: „Cu tot respectul pentru domnul Hagi...”
Ionuț Radu a apărat într-o mână cu Suedia și Bosnia: i-a ascuns staff-ul medical lui Hagi accidentarea la umăr a portarului? + RMN secret la „Regina Maria” și alarmă dinspre Celta Vigo
Nationala
Ionuț Radu a apărat într-o mână cu Suedia și Bosnia: i-a ascuns staff-ul medical lui Hagi accidentarea la umăr a portarului? + RMN secret la „Regina Maria” și alarmă dinspre Celta Vigo
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Pan Zhanle, dezvăluire despre David Popovici: „L-am întrebat dacă îmi poate doborî recordul mondial. Știți ce mi-a răspuns?”

Șoc în Bulgaria: patronul clubului din prima ligă a fost împușcat mortal » Momentul surprins de camere


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează