Articol de Ionuţ Iordache, Remus Dinu - Publicat vineri, 02 octombrie 2026, 13:37 / Actualizat vineri, 02 octombrie 2026 13:38
Exact acum 82 de ani, pe 2 octombrie 1944, Revolta din Varșovia capitula. Ce a urmat a fost una dintre cele mai cumplite distrugeri ale unui oraș din istorie
Diseară, de la 21:45, România joacă la Varșovia un meci în care încearcă să spele ruşinea după primele două partide din Liga Națiunilor, 1-2 cu Suedia și 2-4 cu Bosnia.
Data de azi are însă o greutate pe care puțini suporteri români o cunosc. Pe 2 octombrie 1944, după 63 de zile de lupte, Revolta din Varșovia se încheia prin capitulare. Ce a urmat a transformat capitala Poloniei într-un deșert de piatră.
Cum a fost distrusă Varșovia în al Doilea Război Mondial
Varșovia a fost distrusă în valuri:
1939: asediul german și bombardamentele au distrus aproximativ 10% din clădiri încă din septembrie.
1943: după Revolta din Ghetoul Varșoviei, naziștii au ras de pe fața pământului întregul cartier evreiesc din nordul orașului.
1944: după capitularea Revoltei din Varșovia, comandouri germane speciale au jefuit sistematic ce mai rămăsese și au aruncat în aer orașul, clădire cu clădire, până în ianuarie 1945.
Multe orașe au fost distruse în război: Rotterdam, Berlin, Dresda, Minsk, Stalingrad. Cazul Varșoviei e însă special, spune arhitectul polonez Grzegorz Piątek.
Germanii știau că Armata Roșie va intra în oraș în câteva săptămâni și au distrus totul în mod conștient, metodic.
O hartă realizată după fotografiile aeriene ale piloților sovietici din 1945 arată că aproximativ 84% din clădiri erau avariate sau distruse, conform culture.pl, portalul cultural al statului polonez. Cel puțin 60% erau atât de grav afectate încât nu mai puteau fi recuperate.
Orașul, care avea înainte de război peste un milion de locuitori, mai adăpostea în ianuarie 1945 doar câteva mii de oameni, care trăiau printre ruine.
Armata Roșie privea de pe celălalt mal
În toamna lui 1944, pe malul estic al Vistulei, în cartierul Praga, se afla deja Armata Roșie. Sovieticii au privit de acolo cum arde orașul de vizavi și n-au intervenit.
Stalin a refuzat chiar să lase avioanele aliate care aprovizionau insurgenții să aterizeze pe teritoriul controlat de sovietici.
Praga a scăpat mult mai ușor tocmai pentru că sovieticii intraseră acolo mai devreme. Iar Stadionul Național, unde joacă diseară România, e chiar acolo, în Praga: pe malul de unde Armata Roșie privea, în 1944, cum dispare Varșovia.
E și unul dintre motivele pentru care, până azi, polonezii privesc statul rus cu neîncredere.
De ce era să nu mai fie Varșovia capitala Poloniei
În 1945, reconstrucția nu avea sens din punct de vedere economic: nu existau nici materiale, nici bani.
Noile autorități comuniste s-au gândit serios să mute capitala la Łódź, oraș care scăpase aproape neatins de război. O altă idee era ca Varșovia să rămână un „peisaj lunar” de ruine, ca memorial al războiului.
Orașul a fost salvat de două forțe care s-au întâlnit la mijloc.
De jos, oamenii. Imediat după eliberare, foștii locuitori și mii de refugiați au început să se întoarcă și să curețe molozul. Autoritățile au încercat câteva zile să-i oprească, cu puncte de control la intrările în oraș. N-au reușit.
De sus, Stalin. Se pregătea pentru Conferința de la Ialta și avea nevoie de recunoaștere internațională pentru noua Polonie comunistă. Știa că nimeni nu va lua în serios un guvern instalat la Lublin sau la Łódź.
Pe 3 februarie 1945 s-a votat reconstrucția Varșoviei, iar pe 14 februarie s-a înființat Biroul pentru Reconstrucția Capitalei.
„Cel mai bun oraș din lume”
Biroul a devenit o „super-instituție” cu 1.500 de angajați: arhitecți, ingineri, juriști, economiști, artiști, fotografi și jurnaliști, care aveau chiar propriul ziar. Lucrau împreună comuniști, naționaliști și arhitecți întorși din exil, din Anglia, care în orice alt domeniu ar fi fost priviți cu suspiciune.
În doar câteva săptămâni, au inspectat 10.000 de clădiri, cu notițe scurte de tipul „cinci etaje, structură de lemn, ars”, ca să decidă ce mai poate fi salvat. În mai puțin de un an aveau gata un plan general pentru tot orașul.
Pe una dintre broșurile vremii scria, cu litere mari: „Construim cel mai bun oraș din lume: Varșovia”.
Lipsa de materiale i-a obligat să fie creativi. Cărămizile întregi erau refolosite, iar molozul era măcinat și transformat în beton, așa-numitul „gruzobeton”, beton din moloz.
Întregul cartier Muranów a fost construit din acest beton, pe locul fostului ghetou. Căzile de baie, clanțele și balustradele erau scoase din ruine și montate în casele noi.
Ajutorul din străinătate a fost mult mai mic decât sperau varșovienii: câteva autobuze de la Londra, câteva sute de case prefabricate din URSS.
Mare parte din muncă s-a făcut gratuit, cu voluntari veniți din toată Polonia, iar o parte importantă din bani a venit din donațiile oamenilor, adunate într-un fond social special.
Orașul Vechi din Varșovia, reconstruit după tablourile lui Canaletto
Varșovia a făcut ceva ce niciun alt oraș european nu încercase. Germania, Marea Britanie, Franța sau Italia au reconstruit după război doar clădiri istorice izolate. Varșovia a încercat să refacă tot centrul istoric, așa cum fusese.
Omul din spatele acestei idei a fost profesorul Jan Zachwatowicz, care a convins autoritățile că un popor și monumentele lui sunt una și aceeași. Reconstrucția s-a făcut după documente, după amintirile oamenilor și, mai ales, după tablourile lui Bernardo Bellotto, pictorul venețian care semna „Canaletto” și care pictase Varșovia în secolul al XVIII-lea, pe vremea ultimului rege al Poloniei. Palatul Episcopilor din Cracovia, de pe strada Miodowa, de exemplu, a fost refăcut exact după un tablou de-al lui.
Orașul Vechi pe care îl vizitează azi turiștii e, în mare parte, o reconstrucție din anii '50. În 1980, UNESCO l-a inclus în Patrimoniul Mondial, iar în 2011 arhivele reconstrucției au intrat în registrul UNESCO „Memoria lumii”. Castelul Regal a fost terminat abia în anii '70–'80.
Prețul reconstrucției
Reconstrucția a avut și o parte întunecată. Comuniștii voiau o capitală socialistă model, așa că au demolat zeci de clădiri vechi care supraviețuiseră războiului, considerate „burgheze”. Construcția Palatului Culturii și Științei, „darul” lui Stalin, a cerut și ea dărâmarea mai multor clădiri din secolul al XIX-lea.
Toate terenurile din Varșovia au fost naționalizate. Fără această decizie, spun istoricii, orașul n-ar fi putut fi reconstruit atât de repede, pentru că negocierile cu mii de proprietari ar fi blocat totul.
Dar ea a lăsat în urmă o problemă de zeci de ani: după 1990, mii de adrese au fost revendicate și retrocedate foștilor proprietari sau moștenitorilor lor.
Varșovia și Bucureștiul, două destine opuse
Pentru un român, povestea Varșoviei are un ecou dureros. Varșovia și-a reconstruit centrul istoric, distrus de război, cărămidă cu cărămidă, după tablouri vechi.
Bucureștiul și-a demolat o mare parte din centrul istoric în timp de pace, în anii '80, sub Ceaușescu, ca să facă loc Casei Poporului.
Ambele orașe au primit câte un palat-simbol al comunismului: Palatul Culturii la Varșovia, Casa Poporului la București. Doar că polonezii au trebuit să-l accepte de la Stalin, în timp ce noi ni l-am construit singuri, pe ruinele propriului trecut.
Diseară, la 82 de ani de la capitularea Revoltei, pe stadionul ridicat din molozul Varșoviei, România lui Hagi caută primele puncte în Liga Națiunilor.
Un oraș care a renăscut din cenușă e, poate, cel mai potrivit loc pentru un nou început.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
