Articol de Mihai Șovei - Publicat vineri, 02 octombrie 2026, 15:39 / Actualizat vineri, 02 octombrie 2026 15:53
Arsenal a respins posibilitatea unei extinderi majore a stadionului Emirates, proiect care ar fi putut crește capacitatea arenei până la 80.000 de locuri.
Conducerea clubului londonez a analizat opțiunile de modernizare a arenei timp de peste doi ani. Inaugurat în 2006, stadionul are o capacitate actuală de 60.704 locuri. Lucrările majore de construcție ar fi impus însă o mutare temporară pe un alt stadion, motiv pentru care clubul a optat pentru o modernizare etapizată în locul unei reconstrucții de anvergură.
Arsenal nu își mai extinde stadionul
În cadrul unei întâlniri cu suporterii, reprezentanții lui Arsenal au explicat că modificările se vor limita la îmbunătățiri parțiale ale infrastructurii.
„Ne-am reafirmat angajamentul de a continua dezvoltarea stadionului Emirates, în locul adoptării unui plan de amploare. Continuăm investițiile începute alături de partenerul de catering Legends, implementarea zonelor de tip safe standing (în acest sezon în peluza Clock End, iar din stagiunea viitoare în North Bank) și modernizarea spațiilor comerciale și a zonelor VIP, pentru a asigura o experiență superioară spectatorilor”, se arată în comunicatul oficial al clubului.

În 2018, capacitatea arenei Emirates a fost suplimentată cu 780 de locuri, însă cererea pentru lojele corporate continuă să depășească oferta. O eventuală coborâre a nivelului suprafeței de joc pentru adăugarea de noi rânduri ar fi creat dificultăți logistice și tehnice majore din cauza conductelor subterane.
În plus, antrenorul Mikel Arteta s-a opus ideii ca echipa să piardă avantajul terenului propriu printr-o mutare temporară pe Wembley, variantă la care a apelat Tottenham între 2017 și 2019, pe durata construirii noii arene pe amplasamentul vechiului White Hart Lane.
Veniturile obținute de Arsenal în zilele de meci s-au dublat în ultimii cinci ani, atingând circa 154 de milioane de lire sterline, grație și revenirii în Champions League. Strategia clubului vizează creșterea încasărilor prin lansarea de noi pachete. În această vară a fost inaugurat o un nou spațiu în zona tunelului de acces, cu bilete de până la aproape 6.500 de lire sterline pentru o singură partidă de campionat, pe modelul facilităților oferite de Tottenham și Manchester City.
În prezent, stadionul dispune de aproximativ 150 de loje VIP, dublu față de Tottenham, unde clienții corporate preferă spațiile comune.
Capacitatea stadionului Emirates nu va suferi modificări. Accentul va fi pus pe modernizarea facilităților interioare și pe serviciile suplimentare. Am primit încă o dată garanții din partea conducerii că nu există planuri de reducere a biletelor destinate publicului larg. Cu toate acestea, fanii trebuie să rămână vigilenți și să reamintească importanța păstrării valorilor clubului.
- reprezentanții organizației de suporteri ai lui Arsenal
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.