Articol de Daniel Scorpie - Publicat vineri, 02 octombrie 2026, 17:47 / Actualizat vineri, 02 octombrie 2026 18:16
Massimiliano Alvini (56 de ani) a fost desemnat antrenorul lunii în Serie A, după parcursul excelent reușit de Frosinone în debutul sezonului. Nou-promovata a strâns zece puncte. Trofeul e acordat cumulat pentru august și septembrie, perioadă în care s-au disputat doar cinci runde.
Alvini a preluat banca tehnică a lui Frosinone în vara anului 2025 și a condus echipa spre locul secund în Serie B, asigurând promovarea directă pe prima scenă a fotbalului italian.
Cinci titulari ai lui Frosinone au fost convocați la Italia U21
La revenirea în elită, „i ciociari” au început cu o înfrângere la limită în fața lui Juventus (0-1), dar ceea ce a urmat a șocat pe toată lumea. Victorie cu 3-0 în deplasare cu Fiorentina (3-0), chiar în ziua în care formația viola sărbătorea centenarul.

Apoi, Frosinone a câștigat cu 3-2 în fața altei nou-promovate, Venezia, după care a făcut o remiză (1-1) cu Genoa. Cel mai recent succes a fost probabil și cel mai spectaculos, repurtat în fața celor de la Como (2-0).
Aprecierile la adresa tehnicianului vin și pe fondul promovării tinerilor fotbaliști. Nu mai puțin de cinci dintre elevii săi au fost convocați de Silvio Baldini la selecționata U21 a Italiei.
Printre aceștia se remarcă Antonio Raimondo, desemnat „Tânărul jucător al lunii” pentru august și septembrie, dar care s-a accidentat la tendonul achilean la lot și va fi indisponibil cel puțin o lună.
Bîrligea, văzut de italieni favorit la înlocuirea lui Raimondo
Atacantul noii promovate, care a marcat deja patru goluri în acest sezon, a devenit astfel indisponibil și pentru trupa pregătită de Massimiliano Alvini. O șansă pentru Daniel Bârligea, atacantul român sperând, potrivit La Gazzetta dello Sport, să fie cel ales ca titular la Frosinone în meciurile de după pauza internațională.

Pentru tendinopatia achileană inserțională, revenirea jucătorului depinde în primul rând de cât de bine tolerează alergarea, sprintul și schimbările de direcție. Diagnosticul nu permite stabilirea unei date definitive. Perioada poate varia de la câteva săptămâni la câteva luni în cazurile persistente
- Frosinone Today, publicație locală
Pentru postul de atacant central, Frosinone îl mai are pe Tomas Bobcek, cumpărat de la Lechia Gdanski cu 13 milioane de euro. Slovacul e cel mai scump transfer din istoria clubului și a intrat doar în două partide (46 de minute în total).
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.