Articol de Eduard Apostol - Publicat sambata, 03 octombrie 2026, 09:03 / Actualizat sambata, 03 octombrie 2026 09:03
Zeljko Kopic, 49 de ani, și-a mărturisit pentru GSP.ro opinia că trebuie continuat cu Gică Hagi, 61 de ani, la șefia echipei naționale, ex-dinamovistul explicând ceea ce a văzut din tribună la Polonia - România (6-0)
România are un start de Liga Națiunilor de coșmar! A luat două goluri cu Suedia, a urcat la patru cu Bosnia, aseară a primit șase de la Polonia. Zero puncte, umilință totală! Iar luni seară, pe Arena Națională, jucăm din nou cu scandinavii.
Zeljko Kopic, imediat după Polonia - România (6-0): „Prima repriză ați fost OK, chiar ați jucat bine 20 de minute"
Zeljko Kopic, 49 de ani, antrenorul polonezilor de la Wieczysta Cracovia, a fost prezent în tribunele arenei din Varșovia, așa cum GSP.ro a anunțat deunăzi, urmărind, consternat, eșecul tricolorilor. Fostul antrenor al lui Dinamo București a explicat cu greu înfrângerea românilor.
„România a început chiar bine meciul, dar acel cartonaș roșu, acel penalty... Prima repriză a fost OK pentru naționala voastră. A doua repriză a fost diametral opusă, în inferioritate, nici nu ai ce comenta prea mult.
Este un rezultat negativ, într-adevăr, dar jocul nu a fost rău. Chiar ați jucat bine 20 de minute, cu puțină atenție în plus, putea ieși ceva bun. A doua repriză ați fost depășiți total, ce mai putem analiza la 0-6?!
Este greu să vorbești și dacă privești meciul, darămite să fii în pielea celor de la națională", a reacționat Kopic pentru Gazeta Sporturilor.
Zeljko Kopic mizează pe continuitatea lui Gică Hagi la naționala României
„Kopa" este de părere că selecționerul Gheorghe Hagi are capacitatea de a manageria un astfel de moment.
„Este acel moment când trebuie să strângă rândurile, dacă au decis un proiect de viitor. Nu poți să întrerupi acum procesul. Să meargă cu el înainte. Cred că domnul Hagi știe să rezolve problemele, are capacitatea și uneltele necesare s-o facă.
Este greu să mai vorbești de echipă, de ce trebuie îmbunătățit. Oamenii de la federație și domnul Hagi vor face o analiză și vor vedea ce și cum. Nu am urmărit naționala României în ultima vreme ca să știu ce-ar trebui făcut. Sunt multe întrebări atunci când se adună rezultatele negative. Dar cred că domnul Hagi și cei de la FRF sunt oameni serioși și vor găsi o rezolvare", a mai spus tehnicianul croat.
Zeljko Kopic s-a bucurat pentru minutele lui Cătălin Cîrjan la naționala României
Fostul elev al lui Kopic de la Dinamo, Cătălin Cîrjan, a intrat pe final de meci în naționala României.
„Pe Cătălin l-am văzut la încălzire, dar nu am putut comunica, nu puteam să-l scot din ritm, din program. După meci, n-am mai avut posibilitatea să interacționăm.
Dar am fost fericit să-l văd, mai ales că a putut juca pentru naționala României. Știu cât de mult înseamnă pentru el să joace pentru naționala țării sale", a mai declarat Kopic.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.