FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

GALERIE FOTO Soția fotbalistului de la Rapid a rămas marcată de ce i s-a întâmplat după meci: „Cel mai bun moment, ever!”

Irina Deaconescu, soția lui Cristi Manea / FOTO: Instagram @irinassw +50   FOTO
Irina Deaconescu, soția lui Cristi Manea / FOTO: Instagram @irinassw

Articol de - Publicat sambata, 03 octombrie 2026, 15:55 / Actualizat sambata, 03 octombrie 2026 15:55

Rapid a disputat vineri seară un meci amical împotriva celor de la Genoa, clubul italian patronat de Dan Șucu. Giuleștenii s-au impus pe teren propriu, scor 2-0, într-o partidă în care fundașul dreapta Cristi Manea, 29 de ani, a evoluat după pauză.

La meci a asistat și Irina Deaconescu, soția fotbalistului, influenceriță urmărită de 1,1 milioane de persoane pe Instagram. După partidă, cei doi au plecat spre casă, însă au avut parte de un moment neașteptat și amuzant, povestit ulterior de Irina prin intermediul unor story-uri.

VIDEO | Un copil i-a „furat” adidașii lui Cristi Manea după Rapid - Genoa 2-0 » Irina Deaconescu: „Uitați-vă cum e acum?”

+45 FOTO

Irina a povestit că, în timp ce Cristi Manea conducea și se pregătea să plece de la stadion, mai mulți copii l-au oprit pentru fotografii și autografe.

La un moment dat, unul dintre ei și-a făcut curaj și i-a adresat o cerere neașteptată fotbalistului. L-a întrebat dacă îi poate da adidașii pe care îi purta.

Manea nu l-a refuzat direct, ci l-a întrebat ce număr poartă. Cum puștiul purta 42, aceeași mărime ca jucătorul Rapidului, fundașul i-a oferit pe loc încălțămintea. Fotbalistul a plecat apoi spre casă desculț, la volan.

Irina Manea a mărturisit că momentul a fost unul dintre cele mai simpatice pe care le-a trăit.

„Oameni buni, tocmai s-a întâmplat cel mai amuzant lucru! Am ieșit de la meci, cu dragul meu soț, și l-au oprit niște copii, pentru a face poze, pentru a semna pe tricouri. Și un băiat l-a întrebat: «Manea, nu-mi dai mie adidașii tăi?». Nimeni nimic!

Și Cristi nu a zis nu, dar l-a întrebat pe copil: «Ce număr porți?». Iar copilul a spus: «40 și ceva». Atunci, Cristi zice: «40 și cât?». Și cel mic a zis: «42».

Iar 42 poartă și Cristi. Și uitați-vă cum e acum? E fără adidași. Măi, atât de drăguț a fost momentul... Și băiatul s-a bucurat atât de mult.... A fost cel mai bun moment, ever. Top 10 moments, pentru mine”, a povestit Irina, pe InstaStory.

  • Cristi Manea a jucat 4 meciuri în acest sezon pentru Rapid, 201 minute în total. E cotat de site-ul de specialitate Transfermarkt la 1,3 milioane de euro.

Citește și:
FRF, anunț oficial după dezastrul din Polonia: „Au părăsit azi cantonamentul României”
Nationala
FRF, anunț oficial după dezastrul din Polonia: „Au părăsit azi cantonamentul României”
Negocieri cu Edi Iordănescu! Informații de ultimă oră în presa internațională
Campionate
Negocieri cu Edi Iordănescu! Informații de ultimă oră în presa internațională
Ce dramatism! Ferencvaros - CSM București, în Liga Campionilor, a fost decis de un gol marcat cu 5 secunde înainte de final
Handbal
Ce dramatism! Ferencvaros - CSM București, în Liga Campionilor, a fost decis de un gol marcat cu 5 secunde înainte de final
Florin Prunea, exploziv: „«Băi, Gică, vezi-ți, mă, de treaba ta! Nu ai ce să cauți la națională”
Nationala
Florin Prunea, exploziv: „«Băi, Gică, vezi-ți, mă, de treaba ta! Nu ai ce să cauți la națională”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Soția lui Adrian Mutu rupe tăcerea după ce a debutat ca prezentatoare TV: „A contat foarte mult”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează