INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

A fost devoalat agresorul sexual al lui Andy Carroll » Încercase să dea vina pe el

Andy Carroll, în vremea când îmbrăca tricoul lui Newcastle / Foto: GettyImages
Andy Carroll, în vremea când îmbrăca tricoul lui Newcastle / Foto: GettyImages

Articol de - Publicat duminica, 04 octombrie 2026 13:16 / Actualizat duminica, 04 octombrie 2026 14:00

Fostul internațional englez Andy Carroll a povestit în cartea sa că a fost agresat sexual și apoi a venit cu amănuntul că agresorul e o vedetă a emisiunii BBC Fame Academy.

Numele lui a fost dat publicității de tabloidul The Sun și acesta este profesorul de dans Kevin Adams, condamnat la tribunalul din Chelmsford în 2023 și încarcerat.

Carroll a vorbit abia după ce a aflat că numele lui Adams se afla în documente judiciare disponibile publicului. El a spus: „Acum, că Kevin Adams a fost numit în documentele judiciare ca fiind agresorul meu, pot confirma acest lucru”.

Judecătorul, la pronunțarea sentinței: „Ai născocit o poveste incredibilă”

The Sun mai dezvăluie că „agresorul sexual al lui Carroll a încercat fără rușine să se dea drept victimă înainte de a fi închis de un judecător. Instructorul de dans l-a agresat pe fostul internațional, 37 de ani, în timp ce acesta dormea ​​gol.

A fost devoalat agresorul sexual al lui Andy Carroll » Încercase să dea vina pe el
Kevin Adams, agresorul sexual al lui Andy Carroll

Carroll s-a trezit și l-a dat afară din cameră, apoi a leșinat. Cu toate astea, Adams a declarat ulterior poliției că fusese lovit fără niciun motiv”.

Replica judecătorului Mary Loram, înaintea pronunțării sentinței: „Ai născocit o poveste incredibilă în care te-ai prezentat drept victimă. Ai început de fapt să-ți crezi propriile minciuni”. În noiembrie 2023, Adams, acum în vârstă de 59 de ani, a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru agresiune.

Andy Carroll: „Cer ca oamenii să nu distribuie în mod constant poze cu abuzatorul alături de mine”

Într-o declarație făcută pentru The Sun on Sunday, Carroll a spus: „Sper că acum pot în sfârșit să las acest capitol în urmă. Cer doar ca oamenii să nu distribuie în mod constant poze cu abuzatorul meu alături de mine.

Nu vreau să-i văd chipul sau să-mi amintesc de el de fiecare dată când se vorbește despre această poveste. Sunt gata să merg mai departe. Acest lucru a avut un impact devastator asupra vieții mele și a celor dragi”.

Citește și:
Florin Răducioiu a publicat imagini din culisele nunții din weekend: „Am spus «da»”
Stiri extrasport
Florin Răducioiu a publicat imagini din culisele nunții din weekend: „Am spus «da»”
Gică Hagi a lăsat PATRU fotbaliști în afara lotului pentru România - Suedia!
Nationala
Gică Hagi a lăsat PATRU fotbaliști în afara lotului pentru România - Suedia!
Fiica lui Guardiola, apariție spectaculoasă la Săptămâna Modei de la Paris » Iată imaginile!
Campionate
Fiica lui Guardiola, apariție spectaculoasă la Săptămâna Modei de la Paris » Iată imaginile!
Imagini șocante la Timișoara! Părinții s-au luat la bătaie, în timp ce micile handbaliste strigau disperate
Handbal
Imagini șocante la Timișoara! Părinții s-au luat la bătaie, în timp ce micile handbaliste strigau disperate
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Soția lui Adrian Mutu rupe tăcerea după ce a debutat ca prezentatoare TV: „A contat foarte mult”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close