)
Articol de Alin Buzărin - Publicat duminica, 04 octombrie 2026 16:37 / Actualizat duminica, 04 octombrie 2026 16:37
Noi am luat 6-0 în Polonia. Croații au pierdut cu 7-0 acasă în fața Angliei. Noi tot vorbim despre viitor. Ei nu se pot dezlipi de trecut, de deceniul extraordinar pe care l-au străbătut grație unei generații de excepție, care acum e la asfințit.
După 0-7 la Rijeka în fața Angliei, un site croat, Jutarni List, care găzduiește mesajele suporterilor, titrează cu unul dintre acestea: „Dacă Bilic nu își dă singur demisia, ar fi o rușine”.
E vocea unor oameni care nu înțeleg cum după două clasări pe podiumul Cupei Mondiale, „argint” plus „bronz” (e adevărat, nu la ultima ediție, ci la penultima, 2022, și la antepenultima, 2018), echipa lor națională poate lua bătaie la un asemenea scor.
Ceea ce ei nu acceptă
Slaven Bilic nu e regele fotbalului croat, așa cum este Hagi regele fotbalului românesc. E unul dintre jucătorii lor remarcabili de acum trei decenii, un fundaș aprig, valoros și unul dintre antrenorii lor importanți ai ultimilor ani, cu West Ham, Beșiktaș sau Locomotiv Moscova în palmares și cu încă un mandat de șase ani pe banca naționalei croate, între 2006 și 2012.
Dar, în viziunea fanilor, el trebuie să plece, pentru că a pierdut în fața Angliei de o asemenea manieră. Acum o săptămână, Croația, tot cu Bilic, învingea la Praga cu 2-1, apoi pierdea cu 4-1 pe terenul Spaniei, înfrângere grea, dar acceptată cumva de opinia publică de la ei. Acum, acest 0-7, a trecut granița spre inacceptabil.
Bine că nu jucăm și noi cu Anglia!
Privind golurile care curgeau, unul după altul, în poarta lui Livakovic (pe a cărui legitimație de club scrie totuși Barcelona), revedeam cumva meciul nostru de cu o seară înainte, de la Varșovia.
Pe noi ne-a rupt în două Polonia, nu Anglia. E adevărat că nici noi nu suntem Croația, ci doar România (scuzați, dar folosirea adverbului de mod cu valoare de limitare ”doar” este obligatorie, atunci când vorbești de naționala României). Chiar așa, oare nouă câte ne-ar fi dat Anglia?
Modric vorbește despre „rușine”
Pe noi, cu jucători de la Alanyaspor, Fiorentina, AEK Atena, Villareal, etc ne-a zdrobit Polonia. Pe croați, cu fotbaiști de la amintita Barcelona, plus Milan, Inter, Bayern, Man. City, i-a demolat Anglia. Tragedia lor e explicită, în presă, în declarațiile selecționerului, ale jucătorilor.
Luka Modric spune că în douăzeci de ani de carieră n-a trăit o asemenea rușine.
Îi doare prezentul, nu-i îngrijorează viitorul
E limpede că pentru Croația urmează un schimb de generații, începând chiar cu Modric, care are 41 de ani. Nu e limpede însă ce urmează pentru noi.
Probabil că fotbalul croat, cu Slaven Bilic sau cu altcineva, va scoate la iveală o nouă generație. Nu mâine, nu peste un an, ci poate peste cinci-șase ani. Ei au avut mereu resurse. Generația medaliilor mondiale din 2018 și 2022 a venit după ”bronzul” mondial din 1998, al generației și Suker sau Prosinecki.
Capacitatea de regenerare a fotbalului croat există, pe ei nu-i îngrijorează atât viitorul, cât îi deranjează dimensiunea acestui 0-7 din prezent.
Vom mai putea vreodată...?
Prezentul nostru înseamnă 0-6 la Varșovia, 12 goluri primite în ultimele trei meciuri de la adversari care sunt departe de valoarea Angliei. Nouă ne va fi mult mai greu să ne regenerăm decât lor.
La 48 de ore după meciul cu Polonia discuțiile noastre alunecă ba spre arbitraj, ba către niște greșeli punctuale ale unora sau altora. Nu despre asta e vorba. E vorba dacă vom mai putea sau nu vreodată să însemnăm și noi ceva în fotbal. Și despre cum să facem ca să reușim.
