Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat luni, 05 octombrie 2026 15:04 / Actualizat luni, 05 octombrie 2026 15:12
Bogdan Apostu, impresarul lui Florin Maxim, a confirmat că antrenorul Corvinului Hunedoara a fost dorit de FCSB, însă mutarea nu a ajuns la stadiul unor negocieri concrete. Apostu susține că el și tehnicianul au considerat că nu este momentul unei schimbări.
„Acum ar trebui să dau din casă și nu știu dacă e corect față de anumiți oameni, dar sigur că a existat interes. Asta pot să spun, că a existat interes!”, a declarat Bogdan Apostu la „Prietenii lui Ovidiu”.
Întrebat dacă cineva de la FCSB a sunat concret pentru a-l solicita pe Florin Maxim, impresarul a confirmat: „Au existat, da, au sunat. E adevărat că nu domnul Becali. Dânsul nu a mințit, a spus adevărul, a spus realitatea”.
„Nu am ajuns la discuții foarte concrete și din prisma faptului că atât Max, cât și eu am spus din start că nu e momentul să plece. Că așa e corect”, a explicat impresarul.
Apostu l-a informat pe primarul Hunedoarei
Impresarul a precizat că oficialii administrației locale și ai clubului au fost informați despre interesul FCSB, chiar dacă ulterior Primăria Hunedoara a transmis public că nu a existat o ofertă pentru antrenor.
„Eu l-am informat pe domnul primar. A știut de fiecare dată despre... A fost decizia dânsului să dea acel comunicat, dar eu, din punct de vedere uman, consider că, în calitate de reprezentant al lui Florin Maxim, am fost mai mult decât corect în baza relației pe care o avem cu municipalitatea, cu conducerea clubului. Eu i-am informat, dânșii au dat un comunicat, a fost alegerea dânșilor”, a spus Apostu.
Impresarul a dezvăluit și că, între timp, clauza de reziliere a lui Florin Maxim a fost majorată de la 100.000 de euro la 300.000 de euro, fără ca antrenorului să-i fie mărit salariul.
„Atenție! Încă o dovadă, și fără să încasez eu vreun comision pentru asta, ca să nu se înțeleagă greșit. Este încă o dovadă că spiritul ăsta de apartenență atât al meu, cât și al lui Max, față de tot ce înseamnă Corvinul și Hunedoara, e la cote maxime. Pentru că, sincer, nimeni n-ar fi acceptat lucrul ăsta. De ce ai acceptat să-ți crească clauza de reziliere fără un alt beneficiu, nu știu, colateral? E logic”, a afirmat Apostu.

„Nu era vorba de bani”
Faptul că Maxim nu deține încă licența Pro ar fi reprezentat un inconvenient în perspectiva unei eventuale mutări la FCSB, însă Apostu spune că acesta nu a fost motivul principal pentru care antrenorul a ales să rămână la Corvinul.
„Din punctul meu de vedere, inconvenientul principal a fost că încă mai are multe lucruri de spus la Corvinul, coroborat cu baza care se creează acum, cu stabilitatea care există”, a explicat impresarul.
„Nici nu era vorba de bani. Cred că el mai are de stat la Hunedoara cel puțin un an sau doi pentru a-și crea anvergura necesară să ajungă într-un loc unde să fie respectat cu adevărat și să ajungă de pe o altă poziție”, a spus acesta.
Apostu estimează că antrenorul va putea pregăti orice echipă peste aproximativ un an și patru luni.
Play-off-ul la Hunedoara e doar o nebunie de-ale noastre, așa cum am visat de fiecare dată lucruri curajoase. Corvinul nu poate să-și propună altceva în acest prim sezon, după 30 și ceva de ani, decât evitarea retrogradării. Tot ce este în plus e un bonus... Corvinul are cel mai mic buget din Liga 1 astăzi, de departe. Corvinul are cel mai mic buget de salarii din Liga 1, iar următoarea echipă din punct de vedere al bugetului are cu cel puțin 50.000 € net pe lună mai mult. Deci e o diferență uriașă, uriașă!
- Bogdan Apostu, agent FIFA
Apostu pariază pe Maxim pentru Europa
Impresarul are însă planuri și mai ambițioase pentru antrenorul Corvinului. Apostu este convins că Maxim poate ajunge în fotbalul european direct de la Hunedoara.
„Eu cred cu tărie, credeți-mă, e o nebunie de-ale mele. Cred cu tărie că Max va putea pleca de la Corvinul direct la o echipă în străinătate, pentru că eu cred că poate să ajungă din nou în cupele europene cu Corvinul în maxim trei ani. Și țineți minte declarația asta! Sigur, poate nu prin Cupa României, dar din barajul care se joacă”, a declarat Bogdan Apostu.

„Ce se întâmplă la Corvinul e mai rar. Până la urmă, cred că ăsta e și motivul pentru care au fost rezultatele astea incredibile. Sunt incredibile, de poveste, efectiv”, a mai spus impresarul.
„În cinci ani va lua campionatul cu Corvinul”
Bogdan Apostu a dezvăluit și care este obiectivul imediat al lui Florin Maxim: calificarea în play-off. Pe termen lung, însă, antrenorul are un vis mult mai mare:
„Max își dorește play-off. E clar. Și mi-a mai spus ceva, uite, dau din casă: a spus că vrea să rămână la Corvinul și în cinci ani de zile va lua campionatul!”.
Apostu este convins că ambiția antrenorului poate transforma acest obiectiv într-o realitate.
„Dacă-ți propui puțin, puțin reușești. Dacă-ți propui mult, e posibil să reușești!”, a încheiat impresarul.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.