INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  IRLANDA - ISRAEL

Dintr-un scandal într-altul: „Hei, hei tu! M-ai scuipat!”

Meleu israelo-irlandez format la pauză pe marginea terenului
Meleu israelo-irlandez format la pauză pe marginea terenului

Articol de - Publicat luni, 05 octombrie 2026 12:56 / Actualizat luni, 05 octombrie 2026 13:25

Returul Irlanda - Israel, încheiat 1-1, n-a fost nici acesta lipsit de incidente. La doar câteva secunde de la finalul primei reprize, reprezentanții ambelor echipe s-au confruntat pe marginea terenului și s-au insultat reciproc.

După ce arbitrul Juan Martínez Munuera a trimis echipele în pauză, pe marginea terenului, în fața camerelor de luat vederi, Damien Doyle, preparatorul fizic al Irlandei, s-a luat de un jucător israelian. „Hei, hei tu! M-ai scuipat!”, i-a strigat Doyle.

În câteva secunde, o mulțime s-a adunat în jurul celor doi beligeranți. Prin microfoanele de la marginea terenului, puteau fi auziți alți jucători irlandezi încercând să-l calmeze pe Doyle și să-l însoțească la vestiare. Dar acesta era extrem de agitat. „Nu, nu, nu! M-a scuipat!”, a repetat irlandezul de mai multe ori, clar.

Și n-a fost singurul moment neplăcut al serii. Ca și la partida precedentă, de la Debrecen, jucătorii irlandezi s-au abținut să dea mâna cu adversarii israelieni și și-au plecat capetele în timpul imnului adversarilor, înaintea fluierului de start.

Federația irlandeză de fotbal a cerut excluderea Israelului din fotbalul internațional

Contextul este cunoscut. De la începutul ofensivei militare israeliene în Fâșia Gaza, din octombrie 2023, Republica Irlanda s-a numărat printre țările europene care au criticat cel mai dur răspunsul Israelului la atacul terorist devastator al Hamas, gruparea aflată la putere în Gaza, și al aliaților săi din regiune.

Pe de altă parte, Federația irlandeză a cerut excluderea Israelului din fotbalul internațional, iar după ce FIFA și UEFA s-au opus, a solicitat ca măcar cele două naționale să nu facă parte din aceeași grupă în Liga Națiunilor 2026. Fără succes.

Gaz pe foc a pus inclusiv selecționerul Irlandei, Heimir Hallgrimsson, înaintea primei partide directe: „Vom juca împotriva unui genocid”. Replica israelienilor: „Nu jucăm împotriva ignoranței, ipocriziei și prostiei. Jucăm împotriva antrenorului care le întruchipează pe toate acestea”.

Citește și:
Cristiano Ronaldo, scrisoare uluitoare după scandalul de la națională: „Am stabilit că doar așa se va închide cazul! Iată ce trebuia să spună selecționerul, am validat tot”
Campionate
Cristiano Ronaldo, scrisoare uluitoare după scandalul de la națională: „Am stabilit că doar așa se va închide cazul! Iată ce trebuia să spună selecționerul, am validat tot”
„«Frate, de ce să mai joc fotbal? Am bani cât pentru 3 generații»” » Cum a luat-o la vale cariera unei mașinării de goluri, la doar 22 de ani
Campionate
„«Frate, de ce să mai joc fotbal? Am bani cât pentru 3 generații»” » Cum a luat-o la vale cariera unei mașinării de goluri, la doar 22 de ani
Chinezii accelerează pe piața auto din România » Noul model a fost lansat la Salonul Auto București!
Noutati auto
Chinezii accelerează pe piața auto din România » Noul model a fost lansat la Salonul Auto București!
Sorana Cîrstea a mers în vizită acasă la Ana Ivanovic și s-au fotografiat în diferite ipostaze
Tenis
Sorana Cîrstea a mers în vizită acasă la Ana Ivanovic și s-au fotografiat în diferite ipostaze
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către ce jucător arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”

Hagi evaziv, supărare și ședință la FRF » Ce urmează la națională după prestațiile horror din Liga Națiunilor


Comentarii (1)
Dr.Hoock
Dr.Hoock  •  05 Octombrie 2026, 13:09

Dacă irlandezilor le e așa milă de palestinieni, de ce nu-i iau la ei acasă? Unii pumnale-ceilalți pistoale, unii petarde-altii grenade!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează