SPORTURI  »  TENIS  »  ATP

Un antrenor celebru, impresionat de Carlos Alcaraz: „Dacă rămâne sănătos, va câștiga peste 20 de titluri de Grand Slam”

Carlos Alcaraz, campion la Tokyo/Foto: Getty Images
Carlos Alcaraz, campion la Tokyo/Foto: Getty Images

Articol de - Publicat joi, 08 octombrie 2026 19:17 / Actualizat joi, 08 octombrie 2026 19:19

Rick Macci (71 de ani), celebrul antrenor de tenis care a pregătit 5 lideri mondiali, a rămas impresionat de Carlos Alcaraz (23 de ani, 3 ATP), după titlul de la Tokyo, și îi prevede un viitor strălucit în tenis.

Rick Macci este un antrenor de tenis care, de-a lungul anilor, a pregătit jucători precum Andy Roddick, Jennifer Capriati, Maria Sharapova, Serena Williams sau Venus Williams. El a fost inclus în Hall of Fame-ul Asociației Americane de Tenis pentru activitatea sa în acest sport.

Rick Macci, despre Carlos Alcaraz: „Cel mai complet jucător care a ținut vreodată racheta în mână”

După ce Carlos Alcaraz a câștigat titlul la Tokyo, Macci și-a exprimat părerea pe rețelele de socializare, lăudându-l pe tenismenul spaniol.

„Ceea ce a făcut Alcaraz după 139 de zile în afara terenului, revenind direct la New York cu un efort incredibil, iar acum câștigând la Tokyo, este, credeți sau nu, chiar mai impresionant decât tot ceea ce a realizat până acum”, a scris Macci.

„Inactivitatea își pune amprenta atât fizic, cât și mental, iar când diferențele sunt atât de mici, este nevoie de timp pentru a-ți recăpăta senzațiile și pentru a ști cum să gestionezi astfel de momente. Iar marea necunoscută este serviciul său, care în acest moment nu îi este cel mai bun aliat, chiar dacă în finală a fost ceva mai bun”, a adăugat el.

Macci îi prevede un viitor strălucit lui Alcaraz, fiind de părere că poate câștiga peste 20 de titluri de Grand Slam, performanță atinsă până acum doar de Rafael Nadal (22) și de Novak Djokovic (24).

„Magicianul spaniol, dacă va reuși să rămână ferit de accidentări, va câștiga peste 20 de titluri de Grand Slam și va rescrie o bună parte din istoria tenisului. Alcaraz este cel mai complet jucător care a ținut vreodată racheta în mână. Este într-o ligă a lui”, a concluzionat Macci.

Carlos Alcaraz se pregătește de turneul de la Shanghai, acolo unde îl are ca adversar, în turul secund, pe Juan Cerundolo. În turul inaugural, argentinianul l-a învins pe Nicolas Mejia (26 de ani, 119 ATP) cu 6-4, 6-4.

Un antrenor celebru, impresionat de Carlos Alcaraz: „Dacă rămâne sănătos, va câștiga peste 20 de titluri de Grand Slam”
Rick Macci (dreapta), alături de Jon Bernthal, actorul care l-a portretizat în filmul „King Richard”, despre surorile Williams/Foto: Getty Images
Citește și:
Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor
Stiri extrasport
Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor
Iureș după primul meci al etapei din Superliga: „Dacă cineva din club vrea să intervină, OK. Dacă nu, eu mă opresc aici!”
Superliga
Iureș după primul meci al etapei din Superliga: „Dacă cineva din club vrea să intervină, OK. Dacă nu, eu mă opresc aici!”
O nouă mașină își face debutul în România » Costă sub 30.000 de euro și a fost prezentată la Salonul Auto București
Noutati auto
O nouă mașină își face debutul în România » Costă sub 30.000 de euro și a fost prezentată la Salonul Auto București
„Am toate motivele să ciocnesc un pahar” » S-a finalizat divorțul anului în fotbalul mondial: decizia în privința pensiei de 250.000 de euro
Campionate
„Am toate motivele să ciocnesc un pahar” » S-a finalizat divorțul anului în fotbalul mondial: decizia în privința pensiei de 250.000 de euro
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor

Fosta Miss debutează în boxul profesionist » Visează la titlul mondial: „Tocurile înalte și mănușile se potrivesc”


Comentarii (3)
MaxiPi
MaxiPi  •  09 Octombrie 2026, 10:08
Postat de laur_gr pe 08 Octombrie 2026, 20:09

Daca! Au luat-o cam de tineri cu accidentarile si pauzele si el si Sinner. Si Federer avea mai multe slamuri DACA nu avea probleme cu meniscul. Alcaraz are un joc mai bun decat cei 3 mari dinaintea lui cand erau la varsta lui, dar ca sa aiba si longevitate in performanta nu e usor.

Nu doar ca va castiga peste 20, va atinge 30, parerea mea. Legat de jocul mai bun la varsta sa, poate puteam spune asta acum 5 ani, comparativ cu Federer si Djokovic, la 23 ani insa deja toti 3 erau jucatori de top. Nadal chiar a inceput de pe la 19 ani sa castige slamuri, Djokovic poate nu castiga chiar atat de mult la 23, dar sa tinem cont in ce rivalitate incerca sa patrunda, iar Federer a inceput mai tarziu, doar ca pe la 23 deja era la inceputul perioadei in care nu-l mai batea nimeni, exceptie pe zgura, stim noi de ce. Pe mine nu ma va convinge nimeni ca generatia de acum poate rivaliza cumva cu precedenta, mai ales atat timp cat unul dintre ei, in complet regres (ceva absolut de inteles), la 39 ani, inca obtine din cand in cand victorii contra lor. Dar da, ca cifre, cred ca generatia de acum (mai exact Sinner si Alcaraz) il vor depasi ca numar de slamuri pe liderul acelei generatii din acest punct de vedere. Ambii cred ca vor ajunge sa castige mai multe slamuri ca Djokovic, si nu adunate.

Contrahateri2025
Contrahateri2025  •  09 Octombrie 2026, 09:46

Alcaraz are talent (nu la nivelul lui Federer, bineinteles), dar este inconsecvent! Nu-l vad capabil sa-l intreaca pe Sinner, mai putin talentat, dar mai serios si constant!

laur_gr
laur_gr  •  08 Octombrie 2026, 20:09

Daca! Au luat-o cam de tineri cu accidentarile si pauzele si el si Sinner. Si Federer avea mai multe slamuri DACA nu avea probleme cu meniscul. Alcaraz are un joc mai bun decat cei 3 mari dinaintea lui cand erau la varsta lui, dar ca sa aiba si longevitate in performanta nu e usor.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează