SPORTURI  »  TENIS  »  WTA BEIJING

Qinwen Zheng, campioana de la Beijing, și-a explicat ascensiunea fulminantă din ultimele luni: „Nu este ușor să fii un simbol național”

Qinwen Zheng, din nou în top 30 mondial/Foto: Getty Images
Qinwen Zheng, din nou în top 30 mondial/Foto: Getty Images

Articol de - Publicat marti, 13 octombrie 2026 10:00 / Actualizat marti, 13 octombrie 2026 10:30

Qinwen Zheng (24 de ani, 23 WTA) a revenit în top 30 WTA la începutul acestei săptămâni, după ce duminică, 11 octombrie, a triumfat la Beijing, câștigând un titlu WTA 1000. Chinezoaica a oferit un interviu pentru site-ul WTA în care a vorbit despre cum a trecut peste momentul dificil din ultimul an.

Qinwen Zheng a impresionat la Beijing, în capitala țării sale natale, obținând 7 victorii consecutive, care i-au adus titlul. În finală, susținută de un public numeros, campioana olimpică din 2024 a învins-o pe Mirra Andreeva (19 ani, 3 WTA) cu 7-5, 6-4, în o oră și 43 de minute.

Qinwen Zheng: „Am regăsit în sfârșit acea flacără interioară în meciurile decisive”

Anul lui Zheng a fost foarte complicat. Din cauza unei accidentări, ea și-a pierdut forma care îi aducea medalia de aur la Jocurile Olimpice din 2024 și care a propulsat-o, un an mai târziu, pe locul 4 mondial. Chinezoaica a coborât drastic în clasament și, cu mai puțin de două luni în urmă, era obligată să treacă de calificări pentru a ajunge pe tabloul principal al US Open.

Zheng a obținut 7 victorii la Flushing Meadows, 3 în calificări și 4 pe tabloul principal, și s-a oprit în „sferturi”. A fost momentul care a declanșat ascensiunea sportivei de 24 de ani, care a culminat cu titlul de la Beijing, unde a devenit prima jucătoare din China care câștigă acest turneu.

„După atâtea înfrângeri, am regăsit în sfârșit acea flacără interioară în meciurile decisive. Așa cum am spus mereu, tenisul nu înseamnă doar să lovești mingea, ci depinde enorm de dorința de a câștiga. Sunt extrem de recunoscătoare că am recuperat acea energie și încerc acum să devin cea mai bună versiune a mea”, a declarat Zheng pentru WTA.

„Am crezut inițial că forma slabă va dura o lună sau două, dar s-a prelungit pe parcursul a 6 luni. În tot acest timp am fost obligată să învăț enorm și să mă redescopăr. Când jocul nu mergea, au apărut multe voci critice, însă am învățat să trăiesc în armonie cu mine însămi și să nu mă las distrasă. Toate aceste experiențe m-au făcut mai puternică”, a continuat ea, cu vulnerabilitate și deschidere.

Qinwen Zheng, campioana de la Beijing, și-a explicat ascensiunea fulminantă din ultimele luni: „Nu este ușor să fii un simbol național”
Qinwen Zheng a explicat motivele ascensiunii sale/Foto: Getty Images

Antrenorul Pere Riba, crucial în progresul lui Qinwen Zheng

Zheng a explicat că motivația de a-și regăsi forma a existat mereu, dar nu a mai știut cum să gestioneze presiunea în momentele cheie. Ajutorul a venit de la antrenorul Pere Riba, care a avut răbdare și a ajutat-o să își schimbe atitudinea:

„A produs o schimbare uriașă pentru mine și m-a salvat în cel mai greu moment, după înfrângerea din calificările de la Toronto. Munca de antrenor este dificilă, fiindcă trebuie să fii foarte exigent pe teren dacă vrei ca sportivul tău să performeze.

În trecut poate nu aveam suficientă modestie să accept antrenamentele dure și adevărurile directe, crezând că sunt deja printre cele mai bune și că știu mai multe decât el. După mai multe eșecuri am înțeles că aceea nu era calea corectă.”

Zheng a afirmat că Riba i-a schimbat jocul și abordarea mentală și a ajutat-o să își împingă limitele. La antrenamente, cei doi construiesc un plan clar de joc și asta a ajutat-o pe asiatică să controleze presiunea. La Beijing, Zheng a avut 243 de lovituri direct câștigătoare.

„Mi-am dorit întotdeauna să fiu o jucătoare agresivă, deși o astfel de abordare poate genera mai multe greșeli neforțate. Secretul a fost să învăț să-mi controlez erorile și să găsesc echilibrul ideal între loviturile direct câștigătoare și siguranța în raliuri”, a spus ea.

Zheng a lăudat publicul din Beijing, a afirmat că China Open e „ca un al 5-lea Grand Slam” și că simte că trebuie să dea absolut totul și a dezvăluit că speră ca rezultatele ei să atragă tot mai mulți copii către tenis. De asemenea, ea a vorbit și despre responsabilitatea de a fi un model în China:

„Nu este ușor să fii un simbol național. În ultimii doi-trei ani am simțit o mare responsabilitate, deoarece vreau să am o conduită exemplară. Îmi doresc ca toți copiii care mă privesc să găsească în mine o sursă de inspirație autentică. Îmi amintesc cât de mult mă influența Serena Williams când eram mică și sper să pot avea același impact pozitiv asupra noilor generații.”

Qinwen Zheng, campioana de la Beijing, și-a explicat ascensiunea fulminantă din ultimele luni: „Nu este ușor să fii un simbol național”
Qinwen Zheng, alături de Pere Riba, antrenorul său, după titlul de la Beijing/Foto: Getty Images
Citește și:
Sabina, reportera care a atras atenția tuturor, reacționează: „Știam că soția lui ne urmărește”
Campionate
Sabina, reportera care a atras atenția tuturor, reacționează: „Știam că soția lui ne urmărește”
„Spurcat?” » Marius Croitoru, despre conflictul de la finalul meciului cu Dinamo
Superliga
„Spurcat?” » Marius Croitoru, despre conflictul de la finalul meciului cu Dinamo
Se lucrează și noaptea pentru a finaliza unul dintre cele mai frumoase stadioane ale Europei
Campionate
Se lucrează și noaptea pentru a finaliza unul dintre cele mai frumoase stadioane ale Europei
Nuno Campos, după victoria cu Botoșani: „Unul dintre cele mai bune meciuri din acest sezon”
Superliga
Nuno Campos, după victoria cu Botoșani: „Unul dintre cele mai bune meciuri din acest sezon”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”

Și-a înșelat soțul cu Dan Alexa și a decis să vorbească: „Da, am trădat, vă spun cum s-a întâmplat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează