FOTBAL  »  Superliga  »  GSP LIVE

EXCLUSIV Mihai Răduț, verdict despre fotbalistul pe care se contrazic Becali și MM: „Am 3 favoriți în Liga 1”

Mihai Răduț, două selecții la națională, a jucat la Curtea de Argeș, FCSB, Pandurii,  Hatta Club, Lech Poznan, Astra, Aris Limassol, FC Voluntari, FCU Craiova
Mihai Răduț, două selecții la națională, a jucat la Curtea de Argeș, FCSB, Pandurii, Hatta Club, Lech Poznan, Astra, Aris Limassol, FC Voluntari, FCU Craiova

Articol de , - Publicat miercuri, 14 octombrie 2026 15:44 / Actualizat miercuri, 14 octombrie 2026 19:20

Mihai Răduț, 36 de ani, fost câștigător de titlu și Cupă cu FCSB, a fost invitat la GSP Live, miercuri. A vorbit despre lupta la titlu din Liga 1, trecutul în roș-albastru, jucătorii pe care-i apreciază din Superliga.

Retras din 2025, Răduț o vede favorită la locul 1 tot pe Universitatea Craiova, campioana en-titre: „O să fie acolo, în față. Lângă, Dinamo. Îmi place cel mai mult ce joacă Dinamo. Strict pe fotbal, Craiova și Dinamo îmi dau impresia că se vor lupta la titlu. Dar să nu uităm că sunt și echipele din spate - Rapid, chiar și U Cluj, și să vedem ce poate face FCSB odată cu noile schimbări”.

Mihai Răduț, la GSP Live: „Boutoutaou are calitate”

La capitolul jucători favoriți, Răduț îi numește pe Moruțan, Mora, Boutoutaou: „Fiind fan Barcelona și al unui fotbal ofensiv, îmi plac fotbaliștii bine pregătiți din toate punctele de vedere, în special tehnic, și să fie inteligenți. Moruțan este un jucător ofensiv foarte, foarte bun, care îmi place mult.

Mora îmi mai place, și cred că și Boutoutaou e un fotbalist cu calitate pentru Liga 1, cât l-am urmărit. Dar nu știu câte șanse va mai avea să joace și cum va reuși să gestioneze tricoul pe care îl poartă și tot ce se întâmplă la FCSB. Dar din perspectiva calităților, cred că e un jucător bun pentru Liga 1”.

Mihai Răduț, verdict despre fotbalistul pe care se contrazic Becali și MM: „Am 3 favoriți în Liga 1”
Aymen Boutoutaou a costat-o pe FCSB 1,3 milioane de euro, foto: Cristi Preda (GSP.ro). A venit la sugestia lui MM Stoica și nu e printre favoriții lui Gigi Becali

Mihai Răduț: „Nu am fost unul dintre preferații lui Reghecampf”

Cu actualul antrenor de la FCSB a prins 9 apariții, pe parcursul stagiunii 2013-2014.

„Am avut o colaborare OK. Nu am fost unul dintre preferații lui. În perioada în care el a venit la Steaua, eu am plecat la Pandurii, împrumut un an. M-am întors după, în al doilea an în care echipa a câștigat campionatul, dar Steaua era deja formată.

Jucau cu doi mijlocași la închidere, Pinti și Bourceanu. Era greu să intru și eu acolo, în sistemul lui, pentru că echipa mergea foarte bine. Vedeam diferit fotbalul [față de Reghecampf]. Dar, uitându-mă în spate și înțelegând sistemul pe care îl alesese, cu doi mijlocași defensivi, nu am ce să-i reproșez”, a explicat Mihai Răduț.

Rezista la antrenamentele comandate de Reghecampf și Neubert, susține acesta.

„Făceam față antrenamentelor. Chiar dacă sunt mai firav și n-am fost un jucător masiv, n-am avut o problemă din acest punct de vedere. Cred că la toate echipele am fost în Top 5 jucători ca parametri, ca număr de kilometri parcurși la antrenamente și meciuri. Mi-a plăcut să alerg.

Eu am venit în al doilea an al lui Neubert. Cred că în primul an a fost impactul mai mare, în al doilea an deja știam la ce să mă aștept, vorbeam și cu colegii. Într-adevăr, au fost antrenamente destul de grele, foarte grele pentru perioada aia”, și-a adus aminte Răduț.

Eram în față și la antrenamentele în zăpadă, cu Ilie Stan antrenor. Alex Bourceanu se ducea în față și eu eram acolo, imediat după, al doilea, al 3-lea, al 4-lea

- Mihai Răduț, la GSP Live

Mihai Răduț, la GSP Live, despre...

  • ...cel mai bun fotbalist alături de care a jucat: „Lucian Sânmărtean. Mi-ar plăcea să fie mai mulți ca Sânmărtean azi”

Mihai Răduț, verdict despre fotbalistul pe care se contrazic Becali și MM: „Am 3 favoriți în Liga 1”
Mihai Răduț, în urma lui Ryan Babel, în Liverpool - FCSB 4-1 din 2010, grupele Europa League, foto: gettyimages.com
  • ...cel mai greu adversar: „La meciul cu Liverpool din deplasare, acel 1-4, am avut mai multe dueluri cu Ryan Babel, țin minte. Mă uitam la el, un picior al lui era cât două și jumătate de-ale mele. Mi s-a părut fizic foarte greu de depășit. Cum punea corpul, cum proteja... Era și într-o perioadă bună a lui. Un jucător atletic, mi s-a părut foarte greu de depășit”

Citește și:
Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”
Special
Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”
Virală peste noapte! Imaginile cu jurnalista pe care niciun antrenor nu îndrăznește să o privească
Campionate
Virală peste noapte! Imaginile cu jurnalista pe care niciun antrenor nu îndrăznește să o privească
Andrei Borza a dat-o în judecată pe Rapid! GSP a aflat motivul litigiului
Superliga
Andrei Borza a dat-o în judecată pe Rapid! GSP a aflat motivul litigiului
Județul din România unde fotbalul a murit! Fără echipă în primele 3 ligi, stadion abandonat
Liga 3
Județul din România unde fotbalul a murit! Fără echipă în primele 3 ligi, stadion abandonat
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (1)
danyyy777
danyyy777  •  14 Octombrie 2026, 16:57

cel mai bun fotbalist alături de care a jucat: „Lucian . Mi-ar plăcea să fie mai mulți ca Sânmărtean azi” ... dacă Sânmărtean avea pe cine lângă el cu o mână hotărâtă si "de fier", ajunge un fotbalist MARE DE TOT , poate (spun, poate) mai mare decât Hagi ... un foarte mare TALENT, doar că nu i-a plăcut prea mult munca (gen Dobrin, care CU MUNCĂ ajungea cel mai bun fotbalist român EVER) ....... "Boutoutaou e un fotbalist cu calitate pentru Liga 1, cât l-am urmărit. Dar nu știu câte șanse va mai avea să joace și cum va reuși să gestioneze tricoul pe care îl poartă și tot ce se întâmplă la FCSB. Dar din perspectiva calităților, cred că e un jucător bun pentru Liga 1”. ... Și aici ai FOARTE MARE DREPTATE, dar cine să-l vadă ??? CIOBANUL ??? ... ăla știe numai să numere oile și să numere MIEI DE PAȘTE, să calculeze dacă are profit sau nu :))) ... dl.BERBECALU este AFON TOTL la footbal, ZERO BARAT :))) ... dar și trebuie să-l laud că este un om de afaceri FOARTE BUN, chiar bun de tot ... dar dacă ar ÎNȚELEGE CIOBANUL că sportul footbal NU IL CUNOAȘTE, echipa lui , FCSB, ar fi fost DEPARTE MULT IN FAȚĂ ... și ar fi făcut pe fotbaliști de cel puțin 5-10 ori mai mulți bani ... dar asta înseamnă să pui ANTRENOR la echipa FCSB ... nu UN MĂSCĂRICI mai slab chiar și decât EL ... dacă ar durea PROSTIA, mulți ar urla pe străzi, DE DURERE

Vezi toate comentariile (1)
Comentează